Introducere Potrivit învăţăturii creştine, opera mântuitoare săvârşită de Hristos se continuă în viaţa Bisericii şi în lume prin lucrarea tainică a Sfântului Duh. Întruparea Mântuitorului şi Cincizecimea sunt două evenimente de strictă importanţă în istoria mântuirii, iar legătura...
Introducere «În Dumnezeu este un Tată care naşte din veci un Fiu pe care-l iubeşte şi de care este iubit şi purcede un Duh Sfânt, spre a Se odihni cu iubire luminătoare a Lui peste Fiul, făcând să se simtă bucuria Tatălui şi a Fiului de Tată».1 Dogma fundamentală a creştinismului este...
TEORIILE CLASELOR SOCIALE LA MARX ȘI WEBER Fiecare societate își repartizează resursele în mod inegal: unii primesc mai mult, alții mai puțin, în funcție de statutul lor, de locul ocupat pe scara ierarhiei sociale. Oricât am căuta în timp și spațiu, nu vom găsi nici o societate care să...
Referat / Chimie Generală / Facultate
1. Necesarul de N al organismelor vegetale Plantele necesită pentru sinteza propriilor compuşi carbon (organic sau anorganic), azot (sub formă de amoniu sau nitraţi), fosfat, potasiu, calciu, magneziu, sulf etc. Necesitatea plantelor în azot rezidă din faptul că acest element intră...
Referat / Economie / Facultate
Etica definește ce este bine sau rău din punct de vedere moral. Etica muncii definește ce este bine sau rău , privind munca, atitudinea față de muncă, relațiile de muncă, comportamentul față de superiori, față de subordonați, raportarea față de clienți. În istorie munca a fost privită...
Introducere Protecţia mediului are în centrul atenţiei sale conservarea şi ameliorarea condiţiilor de viaţă ale omului, menţinerea ecosistemelor naturale. Drept consecinţă juridică a acestei realităţi şi în acelaşi timp una dintre căile de implicare activă a dreptului în ocrotirea şi...
Referat / Drept Civil / Facultate
Introducere Posesia – “poate fi definită ca fiind o stare de fapt generatoare de efecte juridice care constă în stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt de către o persoană asupra unui bun, cu intenţia şi voinţa de-a se comporta faţă de toţi ceilalţi ca proprietar sau...
Referat / Drept Civil / Facultate
Viciile de consimţământ 1.Introducere Consimțământul este o condiție de fond, o condiție esențială și generală de valabilitate a actului juridic civil. Prin consimțământ se înțelege manifestarea hotărârii de a încheia actul juridic civil, de a se obliga juridicește. Consimțământul...
1.Introducere Constituţia României este legea fundamentală a statului român care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor şi autorităţile publice fundamentale. Actuala Constituţie...
Referat / Geografie / Facultate
Cuvinte cheie: depresiune intramontană, fragmentare, inversiuni termice, defrișări, hidrografie. Proiectul ”Influenţa factorilor naturali în regimul climatic al Depresiunii Dornelor” are ca obiectiv principal observarea și sintetizarea modului în care factorii naturali marchează clima...
Referat / Ecologie / Facultate
1. Definirea indicatorului Indicatorul exprimă cât de multe specii existente în Europa şi la nivel global evaluate ca fiind ameninţate, sunt protejate de Directivele CE şi Convenţia de la Berna. Unitatea de masură pentru acest indicator este numărul de specii. 2. Tipul indicatorului...
Referat / Negociere / Facultate
1. Conceptul de devianță Conceptul de devianţă a apărut în sociologia americană la începutul anilor ‘50 înlocuind alte concepte cum ar fi “dezorganizare socială”, “patologie socială” etc. Devianţa este definită în Dicţionarul de sociologie ca fiind orice act, conduită, sau manifestare...
Referat / Marketing / Facultate
“Nu pot pretinde că am controlat evenimentele, însă pot marturisii că evenimentele m-au controlat pe mine” (Abraham Lincoln ) Un bun exemplu care susține afirmația de mai sus este Grecia. Când spuneai Grecia în urmă cu vreo doi ani te gândeai aproape instant la Acropole, insule, soare,...
Introducere Prin căderea în păcat, omul a ajuns sub stăpânirea acestuia si a diavolului, pierzând comuniunea harică cu Dumnezeu şi fiind condamnat la pieire şi la moarte veşnică. Prin întunecarea chipului lui Dumnezeu din el (Fac. 1,26) în urma căderii în păcat (Fac. 3, 1-24) şi a...
Introducere Creştinismul acordǎ omului o valoare cu totul excepţionalǎ. De aceea antropologia ocupǎ un loc important în doctrina creştinǎ. În conformitate cu aceastǎ doctrinǎ, omul este încheierea şi încoronarea acestei creaţii şi valoarea demnitǎţii lui întemeiatǎ pe valoarea cu nimic...