Referat / Creștinism / Facultate
Capitolul I: INRODUCERE Am purces la efectuarea acestei lucrări de licenţă în urma cercetării vieţii şi activităţii diaconului Coresi; şi constatând că există numai prezentări fragmentare şi foarte puţine ediţii complete cu referire la Sfinţia Sa diaconul Coredi, am hotărât că sub...
Referat / Creștinism / Facultate
Sfântul Simeon al Tesalonicului spunea despre Sf. Liturghie că: “este o încununare a slujbelor serviciului divin public deaorece în cadrul ei ni se oferă posibilitatea împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos”. Rânduiala sfântă în cursul căreia se săvârşeşte jertfa Noului...
Referat / Creștinism / Facultate
I. INTRODUCERE Problema căsătoriilor mixte, adică a căsătoriilor dintre persoane aparţinând unor religii sau confesiuni creştine diferite, a constituit şi constituie şi azi una din cele mai dificile probleme în relaţiile interreligioase şi interconfesionale creştine. Problema a fost...
Referat / Creștinism / Facultate
INTRODUCERE Teologia Ortodoxă foloseşte cu precauţii şi rezerve terminologia care s-a impus în creştinismul occidental, în secolele trecute. Concepută ca o acţiune extraordinară, ,,misiunea” a însemnat propagarea evangheliei în ţările necreştine, în slujba căreia s-au organizat...
Referat / Creștinism / Facultate
Tratatul Despre numirile dumnezeiești, ca și cele două tratate despre ierarhii, încep cu cuvintele: „Prezbiterul Dionisie către împreună-prezbiterul Timotei” , Timotei fiind considerat a fi unul și același cu însuși destinatarul celor două epistole pauline (I Timotei, II Timotei). Cele...
Curs / Creștinism / Facultate
BAZA BIBLICĂ A LUCRĂRII Predăm copiilor pentru că Dumnezeu ne porunceşte: Deuteronom 4;9-10 „Numai ,ia seama asupra ta şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău,în toate zilele vieţii tale,ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii,şi să-ţi iasă din inimă;...
Referat / Creștinism / Facultate
Nu stiu dacă alt simbol a avut un impact mai mare in crestinism decât cel al euharistiei. Poate doar crucea sau botezul Botezul este un act unic în viată, crucea prin suprasolicitare pare a se fi demonetizat. Însă Pâinea si Vinul , prin repetarea periodică si prin actul pregătitor al...
Referat / Creștinism / Facultate
Alegerea partenerului este un moment deosebit pentru evoluţia ulterioară a cuplului.Din punct de vedere istoric putem observa că trecerea de la societatea tradiţională la cea modernă in ce priveşte alegerea partenerului a parcurs un drum la METAMORFOZEI ceea ce a schimbat criteriile...
Referat / Creștinism / Facultate
Cu totii purtam nume pe care le primim, de obicei la nastere.Dar putini stiu care este, in realitate, semnificatia numelor pe care le purtam. Noi avem doar exemple de nume ce vin din vremuri indepartate. Ceea ce nu stim insa e faptul ca acele nume erau, de cele mai multe ori, porecle,...
Referat / Creștinism / Facultate
Monogamie — formă de căsătorie în care un bărbat are o singură soţie, iar femeia un singur bărbat. Poligamie — formă de căsătorie apărută odată cu sclavia patriarhală, întîlnită şi astăzi la unele popoare, în care un bărbat are dreptul să se căsătorească în acelaşi timp cu mai multe...
Referat / Creștinism / Facultate
În perspectivă ortodoxă, Dumnezeu a creat lumea dintr-un motiv şi cu un scop. Acest scop dă sens şi valoare lumii . Motivul creaţiei, după Sfinţii Părinţi este bunătatea lui Dumnezeu, şi nu o necesitate internă sau externă a Acestuia. Iar scopul creaţiei este părtăşia şi a altor fiinţe...
Curs / Creștinism / Facultate
Locaşuri creştine de cult au început să se construiască pe teritoriul actual al României încă din sec. IV. Bisericile ridicate de atunci îna¬inte pînă azi, în diversele regiuni ale pămîntului românesc, reprezintă toate stilurile de artă enumerate pînă acum, începînd cu cel basilical şi...
Referat / Creștinism / Facultate
I. Fundamentul biblic al eticii creştine A fi creştin este o vocaţie, o chemare personală şi adâncă să fi o persoană specială, care are o misiune şi un scop unic în viaţă. Ca şi Avraam şi ucenicii lui Isus, creştinul percepe chemarea ca fiind o poruncă. Avraam a lăsat casa tatălui său,...
Referat / Creștinism / Facultate
I. Constantin Brâncoveanu, un domn providenţial (1688-1714) Sărbătorirea a 300 de ani de la mucenicia „Sfinţilor Brâncoveni” reprezintă pentru noi un moment răscolitor în istoria naţională şi un privilegiu de a readuce în lumină chipul măreţ al domnitorului Constantin Brâncoveanu, una...
Seminar / Creștinism / Facultate
Aspecte generale Sfânta Liturghie, este slujba cea mai importantă, dar si cea mai complexă a cultului creştin ortodox. Liturghia a constituit inca de la începutul creştinismului , inima Bisericii. Liturghia este un cuvânt grecesc care are şi însemnătatea de, serviciu public sau de...