Sfânta Liturghie - istoric, rânduială, explicare

Sfântul Simeon al Tesalonicului spunea despre Sf. Liturghie că: “este o încununare a slujbelor serviciului divin public deaorece în cadrul ei ni se oferă posibilitatea împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos”. Rânduiala sfântă în cursul căreia se săvârşeşte jertfa Noului Legământ este Sf. Liturghi. Originea şi fundamentul acesteia sunt Sfânta Jertfă, adusă în chip nesângeros de către Mântuitorul pe Cruce pentru mântuirea lumii şi prevestită sau anticipată de El, în chip nesângeros în seara Cinei celei de taină. Datorită faptului că Mântuitorul Însuşi a prefăcut darurile de pâine şi vin în Sfânta euharistie în cadrul Cinei celei de taină, putem afirma că Sfânta Liturghie este singura slujbă divină săvârşiă de Domnul Hristos. Temeiul instituirii euharistiei: Mt 26/26-28 “Luaţi mâncaţi ; Beţi ”.

Rânduiala Liturghieie Bisericii primare din Ierusalim, oficiată de Sfinţii Apostoli, înainte de răspândirea lor pentru misiune a fost pusă mai târziu pe seama Sfântului Iacob, fratele Domnului, primul episcop al Cetăţii Sfinte.

Atât Sfinţii Apostoli cât şi ucenicii şi urmaşii lor la conducerea Bisericilor au adăugat contribuţia lor personală la ritul primitiv uniform, adaptând rânduiala Liturghiei la nevoile şi cerinţele locale, la caracterul etnic al credincioşilor respectivi, sau la diferitele practici şi datini care constituiau specificul vieţii lor religioase.

Liturghia Sfântului Iacob, alcătuită la Ierusalim, a trecut la Antiohia, unde a înlocuit Liurghia mai veche a acestui oras, adică ritul antiohian pur. Plecând de aici, ea a devenit apoi Liturghia întregului patraiarhat al Antiohiei, adiă a întregii Sirii răsăritene. Această liturghie a fost cea mai răspândită dintre Liturghiile vechi. În sec. IV-V era folosită aproape în tot răsăritul: Siria, Palestina, Asia Mica şi Grecia.

Din ea au derivat toate liturghiile ulterioare folosite la sirienii de vest şi de est. În Asia Mică şi Grecia ea a dat naştere Liturghiilor mai noi, a sfântului Vasile cel Mare +379 şi cea a Sfântului ioan Gură de Aur +407 numite liturghii bizantine care îi vor lua curând locul. În Ierusalim era încă în întrebuinţare în sec IX, iar în restul Orientului Ortodox (Siria apuseană şi răsăriteană s-a menţinut până prin sec. XII, când a început a fi treptat înlocuită de Liturghiile bizantine).

Aşadar din Liturghia Sfântului Iacob derivă toate Litrughiile folosite azi în diferitele Biserici răsăritene, calcedoniene şi necalcedoniene:

a) Liturghiile din uzul sirienilor iacobiţi (sirienii de vest)

b) Liturghiile bizantine

c) Liturghia Bisericii armene

d) Liturghiile sirienilor orientali (persanii nestorieni) – ritul chaldeian.

Liturghia Sf. Vasile cel Mare este fără îndoială, cea mai veche dintre Liturghiile bizantine. Ea este, la origine o variantă a Liturghiei Sfântului Iacob localizată în Cezareea Capadociei, variantă care, cel puţin pentru rugăciunea principală (anaforaua), a primit o formă definitivă prin Sfântul Vasile cel Mare +379, cel mai ilustru episcop al acestei al acestei cetăţi. Această liturghie, în forma ei mai veche, urmează întru totul rânduiala Liturghiei Sf. Iacob, faţă de care are înşă unele rugăciuni mai scurte. La sfârşitul sec VII, părinţii sinodului quinisext (canonul 32) pomenesc liturghia Sf. Iacob ca pe o liturghie normală a Răsăritului creştin, alături de cea a Sfântului Vasile.