Cercetare de piață privind imaginea mărcii Heidi

Previzualizare proiect:

Extras din proiect:

Istoria ciocolatei a inceput o data cu descoperirea Americii. Astfel, in al patrulea voiaj al sau in America, Cristofor Columb a ancorat pe data de 30 iulie 1502 in Nicaragua, fiind primul european care a descoperit boabele de cacao. Acestea erau folosite de bastinasi ca moneda (forma de plata) sau in prepararea unor bauturi delicioase.

La intoarcerea din calatorie, Columb a adus regelui Ferdinand si reginei Izabela boabe de cacao.

Apoi, in timpul invaziei lui Hernando Cortez in Mexic din anul 1519, indienii azteci au fost gasiti folosind boabele de cacao in prepararea unei bauturi regesti. Aceasta era foarte amara, drept pentru care s-a emis ideea indulcirii ei cu trestie de zahar. Bautura a fost adusa in Spania in anul 1528 de catre Cortez si imbunatatita, punandu-i-se scortisoara si vanilie. S-a observat, de asemenea, ca bautura are un gust mai bun daca este servita fierbinte, aceasta prinzand foarte bine, mai ales la aristocratii spanioli. Astfel, spaniolii au inceput sa planteze cacao in coloniile lor, dand nastere unei afaceri prospere. Ei au tinut secret aceasta industrie timp de multe sute de ani, pana cand niste calugari spanioli au permis intr-un final ca secretul sa scape.

In 1609 a aparut in Mexic prima carte dedicata exclusiv subiectului ciocolata, cu titlul "Libro en el cual se trada del chocolates". Apoi, in anul 1615, printesa Spaniei, Anna de Austria, s-a maritat cu Ludovic al XIII-lea si a introdus la curtea franceza, printre alte obiceiuri spaniole, pe cel de a bea ciocolata. Aceasta bautura s-a raspandit repede in Europa si, in 1657, a aparut una dintre cele mai faimoase case englezesti de ciocolata.

Marinarul Pedro Bravo do los Camerinos, in 1670, a decis ca a petrecut prea mult timp pe mare in voiajele de explorare si s-a stabilit in Filipine, unde si-a petrecut restul vietii plantand cacao, punand astfel baza celei mai mari plantatii din acea vreme. Apoi, in anul 1671, a avut loc un accident fericit. S-a intamplat ca un ajutor de bucatarie cam stangaci sa scape un bol plin cu migdale pe podea. Seful, nervos, a incearcat sa il traga de urechi, iar acesta din urma a scapat si o lingura cu zahar fierbinte peste migdale, in timp ce Ducele de Plesslis-Praslin, un renumit gurmand, isi astepta desertul. In disperare de cauza, seful l-a servit pe maresal cu desertul format din amestecul de migdale si zahar ars. Maresalul a fost deosebit de incantat si a dat numele acestui desert, nu insa intreg ci, simplu, "Praslin". Din acel moment acest "dulce" a suferit numeroase modificari, incluzand si dezvoltarea moderna a termenului de "praline".

Catre sfarsitul secolului al XVII-lea, ciocolata si-a facut aparitia in Germania. Politica de restrictionare a produselor straine l-a condus pe Frederick I de Prusia sa impuna taxe pe ciocolata in 1704. Oricine isi permitea un asemenea lux trebuia sa plateaca doi taleri pentru un permis special. In 1720, primii fabricanti de ciocolata din Florenta si Venetia ofereau clientilor o ciocolata a carei reputatie a ajuns departe de granitele tarii. Fabricantii italieni de ciocolata, bine pregatiti in arta ciocolateriei, erau bine vazuti in Franta, Germania si Elvetia.

In 1765 a aparut prima fabrica de ciocolata. Apoi, in anul 1828, au fost inventate tehnici mecanizate de macinare a boabelor de cacao (presa pentru boabele de cacao), ceea ce a dus la scaderea pretului ciocolatei. Datorita acestei prese a fost imbunatatita si bautura din cacao, deoarece prin presare era stoarsa grasimea pe care o contineau boabele de cacao.

In secolul al XIX-lea, au avut loc doua mari revolutii in istoria ciocolatei: in primul rand, o companie engleza a produs prima ciocolata solida de mancat - ciocolata fondanta fina si matasoasa si, in al doilea rand, in anul 1876, elvetianul Daniel Peter a introdus laptele in ciocolata, creand un produs care si astazi aduce bucurie: ciocolata cu lapte.

Prima fabrica elvetiana de ciocolata a fost construita intr-o fosta moara, langa Vevey. Fondatorul, Francois-Louis Cailler, a invatat secretul comertului cu ciocolata in Italia. Reputatia ciocolatei elvetiene este intarita si astazi de numeroasele medalii obtinute la expozitiile internationale, dar mai ales de aprecierea cunoscatorilor din intreaga lume.

In America, ciocolata a avut un mare succes si s-a dezvoltat foarte repede. In prezent, guvernul american ii recunoaste rolul, astfel incat ciocolata face parte din ratia soldatilor americani inca din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si este nelipsita din dieta astronautilor.

Ciocolata, categorie in care intra tabletele, batoanele, napolitanele invelite in ciocolata, figurinele si produsele de sezon, reprezinta unul dintre segmentele cele mai importante ale pietei de bunuri de larg consum. Analiza care urmeaza este realizata pe baza informatiilor puse la dispozitie de ACNielsen Romania. Potrivit sursei citate, din punctul de vedere al valorii vanzarilor inregistrate in anul 2007, aceasta categorie se situeaza pe locul sase in totalul pietei de bunuri de larg consum, fiind devansata de tigari, bere, bauturi racoritoare, apa minerala si cafea. Piata romaneasca de ciocolata a crescut constant, cu aproximativ 20% pe an, ajungand in prezent la un volum de 23.487 de tone si la o valoare estimata de 120-150 milioane de euro.

Cu o crestere semnificativa in ultimii doi ani, piata romaneasca a ciocolatei este impartita intre patru mari jucatori, care domina toate segmentele de pret. In ciuda unor strategii distincte, acestia nu reusesc sa ofere suficienta diversitate unui public nu foarte cunoscator, dar care isi redescopera treptat apetitul.

Ciocolata este considerata ca fiind cel mai iubit desert, indiferent de varsta. Insa nu multi consumatori ar putea sa faca diferenta intre principalele tipuri de ciocolata.

Astfel, ciocolata alba este produsa din unt de cacao, zahar, lapte, vanilie si alte arome. Nu contine alte ingrediente pe baza de cacao si de aceea are o culoare apropiata de alb. Anumite tari nu permit folosirea denumirii de ciocolata pentru acest tip datorita continutului redus de substanta uscata de cacao. Are o aroma usoara si placuta.

Apoi, ciocolata cu lapte contine intre 20 si 35% substanta uscata de cacao (masa de cacao si unt de cacao) si peste 12% substanta uscata de lapte.

Ciocolata amaruie este o ciocolata dulce cu un continut ridicat de substanta de cacao si fara sau maxim 10% coninut de lapte.

In fine, ciocolata extra amaruie contine intre 55 si 85% substanta uscata de cacao. Cu cat este mai ridicat continutul de cacao, cu atat cantitatea de zahar este mai mica, ceea ce ii confera un gust intens si foarte amarui. Este cea mai pura ciocolata si de aceea este tot mai preferata de iubitorii de ciocolata.

ANALIZA OFERTEI

In acest moment, exista aproximativ 70 de ofertanti care activeaza pe piata ciocolatei din Romania, cu 90 de marci. Dintre acestia, doar trei - patru producatori si marci domina piata pe fiecare dintre segmentele care o compun. Productia interna asigura 80% din volumul vanzarilor si 75% din valoarea acestora.

Produsele sub forma de tablete se vand in continuare cel mai bine, acestea detinand 64% din totalul pietei, ca volum, si 58%, ca

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Cercetare de piata privind imaginea marcii Heidi.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Nu
Nota:
9/10 (1 voturi)
Anul redactarii:
2008
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
18 pagini
Imagini extrase:
18 imagini
Nr cuvinte:
4 569 cuvinte
Nr caractere:
27 143 caractere
Marime:
102.77KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Master
Tip document:
Proiect
Domeniu:
Marketing
Tag-uri:
ciocolata, marketing
Predat:
Facultatea de Marketing , Academia de Studii Economice din Bucuresti
Materie:
Marketing
An de studiu:
I
Sus!