Tactica ascultării invinuitului sau a inculpatului

CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE

I.1. Considerații privind valoarea probantă a declarațiilor învinuitului sau a inculpatului

Declarațiile învinuitului sau inculpatului, cunoscute în doctrină și sub denumirea de „mărturisire” , sunt considerate a fi un mijloc important de probă care servește la aflarea adevărului în procesul judiciar. Acestea au o anumită relevanță și utilitate chiar și în situațiile în care sunt nesincere, în sensul că prin intermediul lor se poate realiza cunoașterea atitudinii față de fapta comisă.

În practica judiciară, declarațiile au o importanță aparte în alcătuirea probatoriului, deși legislația românească nu conferă declarațiilor învinuitului sau inculpatului o valoare probantă deosebită. În acest sens, practica judiciară a demonstrat că nu trebuie să se acorde o încredere deplină declarațiilor date de învinuiți deoarece mulți dintre aceștia tind să denatureze adevărul în mod voluntar sau involuntar. S-a observat de-a lungul timpului că învinuiții sau inculpații refuză adesea să își recunoască fapta comisă, fie recunosc alte fapte pentru care nu sunt vinovați din diferite considerente precum teama, dorința de a-i acoperi pe alți complici.

Astfel, declarația are o forță probantă condiționată, ea necesitând a fi utilizată alături de celelalte probe; de asemenea, are și un caracter divizibil deoarece poate fi acceptată în întregime sau doar parțial. Totodată, în doctrină se afirmă că aceasta poate fi retractabilă, în sensul că învinuitul sau inculpatul își poate retrage toate declarațiile anterioare.

Cu toate acestea, literatura de specialitate susține ideea potrivit căreia declarația are „valoarea ei particular, întrucât servește la conturarea conținutului constitutiv al infracțiunii, sau cel puțin la cunoașterea poziției subiectului activ față de fapta săvârsiță” .

I.2. Cadrul general al reglementării procesual penale

Regulile procedurale care se impun ascultării învinuitului sau inculpatului sunt următoarele:

- aplicarea regulilor tactice criminalistice specifice ascultării învinuitului sau inculpatului poate fi realizată numai în strictă conformitate cu prevederile legale în vigoare;

- Codul românesc de Procedură Penală include o serie de reguli cu un evident caracter tactic referitoare la modul de ascultare;

- organele de urmărire penală și instanțele de judecată au obligația, conform legii, să strângă probele necesare aflării adevărului; acestea pot fi în favoarea sau în defavoarea inculpatului;

- învinuitului sau inculpatului îi revine dreptul de a da declarație și nu obligația; administrarea probelor strânse îi revine organului de urmărire penală, respectiv instanței de judecată.

Una dintre regulile fundamentale de care este necesar a se ține întotdeauna cont este aceea că se interzice utilizarea violenței,a amenințărilor sau a constrângerilor de orice natură, în scopul obținerii probelor. În cazul în care această regulă este încălcată, conform prevederilor legale în vigoare, se săvârșește infracțiunea de cercetare abuzivă.

CAPITOLUL AL II-LEA. PARTICULARITĂȚI ALE PSIHOLOGIEI ÎNVINUITULUI SAU INCLUPATULUI

II.1. Considerații preliminare

Învinuitul este persoana stabilită într-un cerc de suspecți, asupra cărora s-a impus măsura urmăririi penale, atât timp cât împotriva sa nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Dacă acest lucru s-a întâmplat, învinuitului i se atribuie calitatea de inculpat care a săvârșit o faptă incriminate de legea penală, iar organelor de urmărire penală sau instanței de judecată le revine obligația de a stabili împrejurările în care s-a comis infracțiunea, gradul de vinovăție a inculpatului, respectiv pedeapsa care i se cuvine.

Urmărirea penală „presupune identificarea autorului unei infracțiuni, prinderea acestuia și administrarea probelor în vederea trimiterii în judecată” . Aceasta presupune un contact nemijlocit, direct între două părți: pe de o parte statul reprezentat de organele competente cu atribuții în soluționarea cauzei penale, iar de cealaltă parte infractorul care va fi tras la răspundere penală pentru fapta comisă.

II.2. Particularități psihologice ale procesului formării și redării declarațiilor învinuitului sau inculpatului

Potrivit literaturii de specialitate, mecanismele psihologice ale făptuitorului trebuie raportate la trei etape : etapa conceperii activității infracționale, etapa desfășurării acțiunii infracționale, respectiv etapa postinfracțională. Prima etapă este identificată ca fiind perioada în care se conturează latura subiectivă a infracțiunii, prin anumite mecanisme psihologice specifice conceperii activității infracționale, dar și rezoluției infracționale. Cea de a doua etapă este atribuită desfășurării activității infracționale; aceasta are loc în trei faze - faza actelor pregătitoare, faza actelor de executare și faza urmărilor. Se consideră că în această etapă, la nivelul psihicului inculpatului au loc procese psihologice puternice. Cea de a treia etapă, denumită postinfracțională, are o importanță deosebită, deoarece în cadrul acesteia își fac apariția procesele psihice variate, determinate de frică, teamă, în încercarea de a evita răspunderea penală pentru fapta săvârșită; se consideră că majoritatea proceselor psihologice apărute în această etapă sunt specifice încercărilor de simulare și disimulare, specifice minciunii.

Aceste mecanisme ale proceselor psihice regăsite în cea de a treia etapă au o importanță deosebită în momentul interogatoriului, ele ajutând la conturarea laturii subiective a infracțiunii.

1. Tratate și lucrări de specialitate:

1. CAZAN, Elena, MATEI, Daniela, GAVRIȘ, Radu, coordonator ghid BUDĂI, Remus, Tactica audierii în procesul penal: ghid de bune practici, Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2020;

2. DORAȘ, Simion, Elemente de tactică criminalistică, Editura Cartea Juridică, Chișinău, 2011, pp.366;

3. BOTEZ, Dan, Audierea martorilor în procesul penal. Procedee tactice. Practică judiciară. Formulare pentru audiere, Editura Universul Juridic, București, 2012;

2. Acte normative:

1. Codul de Procedură Penală, Art. 69 - 75, Art. 110;

3. Cursuri și studii de specialitate:

1. BUTOI, Ioana-Teodora, BUTOI, Tudorel, Psihologie judiciară - curs universitar, ediția a II-a, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004;

2. Lect. Univ. dr. TĂNĂSESCU, Camil, Curs de psihologie judiciară, disponibil accesând link-ul http://file.ucdc.ro/cursuri/D_2_N211_Psihologie_judiciara_Tanasescu_Camil.pdf, consultat la data de 13.05.2022;

3. RĂILEANU,Ruxandra-Paula, Urmărirea penală - note de curs, Școala Națională de Grefieri, curs disponibil accesând link-ul

https://www.academia.edu/31496727/URMARIREA_PENALA_suport_curs, consultat la data de 16.05.2022;

4. Surse online:

1. https://www.scribd.com/document/370161528/Declaratiile-Martorilor-Si-Ale-Partilor-in-Procesul-Penal, consultat la data de 12.05.2022;