Statutul funcționarului public european

Introducere

În literatura de specialitate, cariera unui funcționar european este reprezentată de elementele care corespund situației juridice a funcționarului din momentul eliberării actului de către autoritatea împuternicită să facă numiri și până în momentul în care se încheie un alt document sau un fapt juridic (de exemplu un deces) statutul de funcționar public european .

Funcționar public este persoana care își îndeplinește atribuțiile în administrația de stat, administrația publică, în conformitate cu o lege sau un regulament care îi definește drepturile și obligațiile. Funcționarul comunitar desfășoară o activitate în interesul comun al Uniunii Europene și își desfășoară activitatea în cadrul raportului de serviciu public existent într-o instituție sau administrație situată pe teritoriul Comunității. Statutul de funcționar public se obține prin numire unilaterală de către autoritatea competentă și este guvernat de dreptul comunitar. Un funcționar public este o persoană numită profesional care ocupă o funcție publică.

Regulamentul funcționarilor publici europeni a adoptat unele dintre dimensiunile reglementărilor naționale ale țărilor membre ale Uniunii Europene în domeniul funcțiilor publice, ale căror elemente pot fi deduse din faptul că se desfășoară într-un spațiu în care doctrina numește teritoriul sau spațiul administrativ sunt state europene suprapuse.

În conformitate cu Statutul funcționarilor Comunităților Europene sau Titlul II, funcționarii publici sunt obligați să-și îndeplinească atribuțiile și să-și conducă comportamentul exclusiv având în vedere interesele Comunităților, fără să solicite sau să accepte instrucțiuni de la niciun guvern, autoritate, organizație. sau persoană din afara instituției sale. Funcționarii îndeplinesc sarcinile care le sunt atribuite cu obiectivitate și imparțialitate și respectând datoria de loialitate față de comunități.

Fără permisiunea autorității împuternicite să facă numiri, funcționarul public nu va accepta niciun titlu onorific, premiu, favoare, cadou sau plată de orice fel, indiferent dacă este sau nu, de la orice guvern sau orice altă sursă din afara instituției căreia îi aparține, dacă Cazul este că este acordat pentru servicii prestate anterior numirii sale sau în timpul concediului special pentru serviciul militar sau național după ce au fost prestate aceste servicii.

Cariera este o serie de roluri de-a lungul vieții legate de experiență. Această perspectivă este subiectivă și se referă la experiența de muncă a unui individ, care se reflectă în aspirațiile, nevoile, succesele și eșecurile sale în carieră . O carieră este așadar o succesiune de experiențe individuale de muncă dobândite de-a lungul vieții prin pregătire profesională, perseverență și perfecționare continuă.

O carieră în serviciul public cuprinde toate situațiile și efectele juridice care curg de la începutul raportului de muncă și până la încetarea acestui raport de muncă, în condițiile legii. Caracteristicile sale esențiale sunt stabilitatea și continuitatea. Stabilitatea se referă la evoluția situației profesionale a funcționarului public în timp de la recrutare și până la încetarea activității profesionale, iar continuitatea reflectă posibilitatea ca funcționarul public să urmeze o carieră în administrația publică în funcția în care se află a fost ocupat cu posibilitatea de promovare și dezvoltare ulterioară.

Dreptul la cariera presupune dreptul la stabilitate in funcție. Serviciul public face parte dintr-un sistem ierarhic. Când un funcționar a ocupat o anumită funcție în sistem, de obicei prin concurs, el are dreptul de a servi în sistemul administrativ pe viață. În plus, dreptul la o carieră implică dreptul la avansare. În acest context, putem vorbi de un sistem de carieră ca ”un set de modalități și modalități de îmbunătățire a activității profesionale a funcționarului public”.

Potrivit lui R. Mathiasi H.J. Jackson (1994), pregătirea profesională este un proces de pregătire în timpul căruia candidații dobândesc cunoștințele teoretice și practice necesare pentru a-și îndeplini actualul loc de muncă, în timp ce formarea profesională ar fi un proces mai complex, care vizează îmbunătățirea acestora pentru a dobândi cunoștințe teoretice și practice. cunoștințe practice. cunoștințe practice Cunoștințe necesare pentru postul actual și viitor (anticiparea profesională); iar formarea profesională urmărește dezvoltarea de noi competențe, în timp ce dezvoltarea profesională urmărește îmbunătățirea competențelor existente, acestea din urmă fiind uneori privite ca o fază a educației profesionale menită să acumuleze cunoștințe profesionale suplimentare legate de educația de bază.

1.Verginia Vedinaș, Constanța Călinoiu, Statutul funcționarului public European, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2007

2. Ana-Maria Bercu, Pregătirea profesională și cariera personalului din administrația publică, editura Universitară București, 2009

3. Armenia Androniceanu, Noutăți în Managementul public, ediția a III-a, Editura Universitară București, 2009

4. H.G. Nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României nr 757 din 29.10.2003

5. H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 530 din 14.07.2008

6. Aurel Manolescu, Managementul resurselor umane, ediția a 4-a, Ed. Economică, 2003

7. Lect. Univ. Dr. Carmen Secară, Managementul carierei în administrația publică din Romania, editura SITECH, Craiova, 2009