Tehnologii de cultură aplicate în plantațiile viticole pentru struguri de masă

Viticultura in Romania

Scurt istoric al dezvoltarii viticulturii din tara noastra

Viticultura este stiinta care se ocupa cu studiul biologiei vitei de vie, precum si a modului rational si economic de cultura a acestei plante.

Biologia vitei de vie este studiata si de catre alte stiinte cum sunt: botanica, ecologia plantelor, genetica si ameliorarea etc. . Ele abordeaza insa biologia vitei de vie, general si din punctul de vedere particular al fiecareia dintre ele.

In epoca paleolitica, adica acum cca 9000 de ani, omul se indeletnicea, printre altele, si cu adunatul fructelor si strugurilor din padure.

Primul semn care dovedeste interesul pentru plantele de vita de vie este indepartarea arborilor care umbreau pe cei ce sustineau vita de vie.

O data cu cele dintai asezari mai stabiel (epoca neolitica), oamenii au semanat si apoi au plantat vita de vie pe langa casa, ulterior, descoperirea fermentatiei alcoolice a grabit trecerea vitei de vie in cultura separata. Vita de vie s-a extins in arealul euro-asiatic, fiind cunoscuta de sumerieni, egipteni, germani. Pe tarmul asiatic dinspre Europa, vita de vie se cultiva cam prin anii 2500 - 2000 i.Hr., dupa cum atesta descoperirea semintelor de la Hisarlic (vechea Troie).

In Europa, cultura vitei de vie a aparut in epoca bronzului, si totodata este cert ca pe batranul continent cultura vitei de vie a inceput in Tracia, deoarece zeul Dionysos adoptat de greci era de origine traca.

Geto-dacii de la nord de Dunare au extins mult cultura vitei de vie care, in secolul I - II i.Hr., cuprindea aproape in intregime teritoriul Romaniei de astazi; vinul a devenit inca din acele vremuri un produs de schimb prin porturile de la Marea Neagra.

Abundenta si calitatile deosebite ale vinurilor au dus la cresterea consumului acestora de catre populatia autohtona dar, in acelasi timp, au marit interesul popoarelor migratoare care navaleau din estul Europei (sunt bine cunoscute masurile impuse de regele dac Burebista, care o ordonat defrisarea viilor ,,care-i deprinsesera pe locuitori sa se indeletniceasca prea mult cu vinaritul").

Exista numeroase probe materiale referitoare la cultura vitei de vie din acele timpuri atestate gratie descoperirilor arheologice care au fost intreprinse pe tot teritoriul Daciei preromane.

Dupa cucerirea Daciei, viticultura daco-romana s-a dezvoltat in continuare perfectionandu-se, in acelasi timp, si tehnicile de cultura: organizarea terenului, irigarea, drenarea, desfundatul terenului cu inversarea straturilor de pamant, sustinerea pe arbori, feritilizarea etc.

Perioada migratiei popoarelor rasaritene peste teritoriul carpato-danubian este saraca in documente referitoare la viticultura datorita devastarilor care au obligat bastinasii sa se retraga in zonele de deal si de munte. Din acele vremuri, probabil, sortimentul viticol actual din Romania mosteneste soiurile Feteasca alba si Feteasca neagra care au prezentat interes avand maturare mai timpurie. Soiurile autohtone s-au raspandit in Moldova, Tara Romaneasca, Transilvania, Banat si Dobrogea datorita reputatiilor economice dintre acestea, care s-au dezvoltat ulterior. Asa, de exemplu, soiul Galbena s-a raspandit aproape in toate provinciile romanesti; de asemenea, soiul Grasa (hibrid natural intre Feteasca alba si Furmint) s-a localizat la Cotnari; soiurile Feteasca alba, Babeasca neagra, Plavaie etc. au trecut granitele, fiind cultivate in Rusia, Iugoslavia, Austria etc., in timp ce alte soiuri au fost aduse din Orient pe vremea stapanirii otomane - Afuz Ali, Ceaus, Sultanina etc.. Tot astfel din Ungaria au patruns in Transilvania soiurile Furmint, Harslevellu etc., din Bulgaria au intrat soiurile Pamid, Dimiat, Gamza etc., iar din Iugoslavia, soiurile Slankamenka, Creata etc..

In secolele XIV - XIX, ca urmare a consitiilor politico-economice din Principatele Romane, cultura vitei de vie a dus la formarea de sortimente pe podgorii (regiuni viticole), care in cea mai mare parte au ramas pana in prezent si au creat faima vinurilor romanesti.

Astfel s-au stabilit in cultura:

La Cotnari: Grasa de Cotnari, Feteasca alba, Francuse, Busuioaca, Iordana, Plavaie, Babeasca neagra, Feteasca neagra etc.;

La Odobesti: Galbena, Plavaie, Parce, Verdea, Tamaioasa, Babeasca neagra, Feteasca neagra etc.;

In Dealu Mare: Basicata, Gordin, Tamaioasa, Negru moale, Negru vartos etc.;

La Dragasani: Cramposie, Braghina, Gordan, Tamaioasa alba, Coarna alba, Razachie, Negru moale, Negru vartos etc.;

In viile vechi Transilvanene: Feteasca alba, Grasa, Iordana, Bakator etc.;

In podgoria Alba-Iulia: Grasa, Iordana, Lampor, Feteasca alba, Furmint etc..

Capitalismul aparut in Romania a creat conditii ca in a doua jumatate a secolului XIX (dupa 1860), in Principatele Unite, sa apara soiuri valoroase din sortimentul mondial: Chasselas dore, Chasselas rose, Muscat Hamburg (pentru strugurii de masa), Aligote, Rieseling italian, Pinot gris, Traminer roz, Muscat Ottonel, Muscat Frontignan (pentru vinuri albe) si Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Cabernet franc, Merlot, Malbec etc. (pentru vinuri rosii).

Aparitia filoxerei in Romania a provocat schimbari profunde in tehnologia de cultura a vitei de vie, dar si in cadrul structurii sortimentelor utilizate. Desi altoirea vitei de vie era cunoscuta din antichitate, ea a revenit in prim plan ca singura metoda de lupta impotriva filoxerei. Ulterior, metoda si-a dovedit si alte virtuti, cum ar fi: cresterea marimii boabelor si strugurilor, sporirea concentratiei de zaharuri, de substanta odorante si colorante, grabirea maturarii rodului, posibilitatea alegerii portaltoilor etc. . Aceste avantaje au impus infiintarea plantatiilor; alaturi de aceasta metoda a aparut si aceea de utilizare a hibrizilor direct producatori rezistenti la atacul insectei devastatoare.