Psihism și comunicare

Realizaţi un eseu despre psihism şi comunicare într-o lucrare de 500 de cuvinte. ,,Posesia unui psihic uman şi a unei culturi este caracteristică omului şi doar lui singur: ele stimulează şi lărgesc tendinţa lui biologică la o diferenţiere, la o individualizare, la o plasticitate şi variabilitate a comportamentului,, (G. Devereux, 1978).

Psihismul uman prezintă un maxim de complexitate în raport cu celelante fenomene ale lumii materiale. Poziţia comportamentelor psihice comportamentale în contextul lumii materiale, a fost considerat mult timp, inutilă. În primul rînd psihismul se opune lumii materiale, dezvăluind-o. În al doilea rînd este ascuns, impalpabil, imponderabil, inefabil. În al treilea rând prezintă desfăşurări specifice şi deseori surprinzătoare. În al patrulea rînd, prin el subiectul şi oamenii în general îşi propagă inteligenţa şi acţiunea, experienţa şi voinţa. Psihicul pare determinat, dar în anumite limite, determinant, liber.

În orice act de comunicare intervine de fapt psihismul cu funcţiile de bază ale procesului cognitiv. În cunoaşterea elementară se distinge îndeosebi rolul atenţiei, percepţiei şi memoriei. Aprofundarea cunoaşterii aduce în prim plan imaginaţia şi gândirea. Motivaţia şi comunicarea intervine tot timpul ca motor al activităţii psihice. Activitatea de reflectare a realităţii în creier are un caracter selectiv. Atenţia constă în orientarea şi concentrarea activităţii psihice asupra unor obiecte şi fenomene care, datorită acestui fapt, sunt reflectate mai clar şi mai deplin.

În dezvoltarea percepţiei, un rol deosebit de important îl are dezvoltarea limbajului şi comunicarea verbală. Este util să se urmărească nu numai realizarea unei percepţii corecte la un moment dat în conformitate cu scopul urmărit ci şi dezvoltarea spiritului de observaţie. Astfel în percepţie intervin şi o serie de atitudini:

- atitudinea motorie - poziţia, postura pe care se sprijină comportamentul nostru e în relaţie cu ceea ce observăm, (când vrem să auzim bine ce spune o persoană adoptăm o anume atitudine);

- atitudinea intelectuală - starea de pregătire cognitivă, punctul de vedere, orientarea în situaţie;

- atitudinea afectivă - o dispoziţie subiectivă a persoanei de a reacţiona pozitiv sau negativ faţă de o situaţie, persoană sau o simplă afirmaţie.

Influenţa afectivităţi se face resimţită şi în cazul percepţiilor subliminale. Percepţia subliminală este cea ale cărei efecte se fac resimţite, deşi excitantii ce o produc se află sub pragul senzorial, fie cel de intensitate, fie cel referitor la timpul de expunere. Atitudinea, interesele influenţează puternic selecţia perceptivă.

Limbajul este codul cu care este transmisă informaţia şi reprezintă unealta comunicării - reprezintă codul comunicării, fiind liantul între cel ce transmite informaţia, respectiv emiţatorul şi cel ce primeşte informaţia, receptorul. Limbajul determină forma comunicării, fiind de trei feluri: scris, verbal şi nonverbal.

Judecata, sinele şi societatea nu sunt structuri discrete, ci procese de interacţiune personală şi interpersonală. Interacţiunea simbolică subliniază importanţa limbajului, ca mecanism fundamental în devenirea sinelui şi a judecăţii.

Personalitatea este ceea ce este propriu şi caracteristic fiecărei persoane şi o distinge ca individualitate; practic e felul propriu de a fi al cuiva. Comunicarea are o foarte mare influenţă asupra personalităţii deoarece în ziua de azi individul se defineşte în funcţie de ceilalţi iar comportamentul reprezintă o imagine a persoanei în interacţiunea cu ceilalţi. Interacţiunea atrage concomitant şi comunicare deoarce sinele se construieşte în interacţiunea cu ceilalţi. În felul acesta, definirea unei situaţii nu este niciodată strict individuală, deşi apare astfel; în acelaşi timp, nici individul nu este doar o oglindă a celorlalţi, ci introduce note personale în orice evaluare şi răspuns. Cu cât se comunică mai mult cu atât cresc şansele de a se crea personalităţi puternice. Astel comunicarea a devenit cheia individului spre societate şi integrarea lui în aceasta. Lipsa comunicării atrage o îndepărtare iminentă faţă de grup, echipă, societate, etc.

Discutând despre grupuri observăm, cum şi societatea din care facem parte este în esenţă, un grup, deoarece grupul înseamnă reguli, reputaţie, muncă în echipa, etc. - sensuri determinate de interacţiune deci de comunicare. Atâta timp cât există o bună comunicare există şi un randament maxim, însă dacă aceasta lipseşte se poate ajunge la disensiuni sau, chiar mai rău, la disfuncţionalităţi. Funcţionarea unui grup mai mare se bazează pe reţeaua care conectează diferitele sale părţi asigurându-i coerenţa. Nuanţa introdusă de H.G. Blumer ilustrează foarte bine esenţa acestei reţele: "O reţea sau o instituţie nu funcţionează în mod automat datorită unei dinamici interioare sau unui sistem de cerinţe. Ea funcţionează pentru că persoanele aflate în diferite puncte fac ceva, iar ceea ce fac este rezultatul modului cum definesc situaţia în care sunt chemate să acţioneze"

1. Abric, Jeanne - Psihologia comunicării, Iaşi, Editura Polirom, 2004.

2. Mucchielli, Alex - Arta de a comunica. Metode, forme şi psihologia situaţiilor de comunicare, Iaşi, Editura Polirom, 2005.

3. Gavreliuc, Alin - De la relaţiile interpersonale la comunicarea socială, Iaşi, Editura Polirom, 2006.

4. https://alingavreliuc.files.wordpress.com/2010/07/alin-gavreliuc-de-la-relatiile-interpersonale-la-comunicarea-sociala-2007.pdf

5. http://www.psiholog-logoped.ro/doc_4_Ce-este-comunicarea-_pg_0.ht