Cel mai vechi han din Bucuresti a fost Hanul Greci. Provenit dintr-o manastire inaltata de Ghiorma Banul in jurul anului 1560 si transformata in han pe la 1700, acest stabiliment a concurat vreme de un secol hanurile cele
mai mari din oras, precum Hanul Serban
Voda, Hanul Zlatari si Hanul Constantin
Voda, situate in vecinatatea sa. Din
nefericire pentru acest han, originea sa
manastireasca si asezarea sa intre ulite l-au
impiedicat sa se dezvolte. In interiorul sau
nu se puteau face afaceri, nu se adaposteau
fugari sau hoti si nici nu se puteau intalni
activitati ce intrau in contradictie cu
morala crestina. Apare extrem de rar in fotografii, desene sau gravuri probabil pentru ca nu era nici aspectuos, nici interesant din punct de vedere arhitectonic.
Ocolit de musterii - majoritatea aveau ceva de tainuit - incepuse sa decada cam prin timpul revolutiei din 1848. Dupa inevitabila sa demolare, in locul lui s-a construit cladirea Societatii Dacia Romana, cladire existenta si astazi pe strada Lipscani, in fata Bancii Nationale.
Focul cel mare din 1847 a consemnat o cotitura brusca in destinul edilitar si urbanistic al
Bucurestiului. Toate cladirile ce se vor construi dupa el, cu incepere din toamna aceluiasi an,
vor respecta norme occidentale, profilactice in caz de incendiu, dar avand si scopul
modernizarii.
Dupa desfiintarea Curtii Domnesti, locul a fost cumparat de Dinicu Golescu si transformat
intr-un han, numit Hanul Rosu, in amintirea unui turn rosu aflat pe acel loc si care servea
drept foisor de foc. Mai tarziu hanul a fost vandut, noul proprietar rebotezandu-l Hotel de
Valachie. Reconstruit in anii 1850-1852 in conformitate cu noile reglementari ale municipalitatii, hotelul si-a continuat existenta, avand de data aceasta un deosebit sacnasiu de fier si sticla pe care proprietarul a asezat o firma imbietoare pentru calatorii straini familiarizati cu sensul ei: Cazino, cu precizarea scrisa in limba germana - Cazinoul burghez. In anii interbelici, pana in 1948, in locul cazinoului a functional beraria STELIAN PETRESCU. Cladirea exista si astazi, deposedata de ornamente si aratand ca vai de lume.
In Centrul Vechi, pe aceeasi strada (Curtea Veche), la o distanta foarte mica unul de altul, se aflau Hanul Verde si Hanul Manuc, acesta din urma fiind o expozitie vie a naravurilor de tip balcanic ce ravaseau Bucurestiul. In
ciuda faimei de care se bucura astazi,
hanul ridicat de Manuc Bei langa
Vadul Sacagiilor nu a fost niciodata
printre cele de frunte, singurul moment
de “glorie” fiind gazduirea tratativelor
de pace ruso-otomane, incheiate la 16
mai 1812, cand a fost smuls din trupul
Moldovei tinutul dintre Prut si Nistru. Hanul Manuc nu era nici cel mai vechi, nici cel mai
mare, nici cel mai pitoresc, iar confortul pe care putea sa-l ofere a fost aspru criticat de cei
care se incumetau sa-i treaca pragul. Fuga proprietarului in Basarabia pentru vina de tradare a
intereselor otomane si mai ales buna credinta a Sultanului, moartea sa prematura si
dezinteresul urmasilor au dus rapid la ruinarea hanului. In 1861 locul intra in posesia lui
Lambru Vasilescu si, dupa doi ani de reparatii, a reintrat in circuit cu numele de Hotel Dacia.
Se stie ca o parte din Hanul Coltei a fost demolata in 1848, cealalta parte, cuprinsa intre
Strazile Doamnei si Pensionatului, ramanand neatinsa. Acest han a fost construit in anul 1748
in doua corpuri: unul in vecinatatea Manastirii Coltea si al doilea in jurul Bisericii Kalinderu.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
