1.1 Rolul serviciilor de sanatate in economia unei tari
Serviciile de sanatate au un rol important in cadrul economiei unei tari. Prin asigurarea starii optime de sanatate a populatiei active din cadrul unei tari, se asigura de fapt o crestere a nivelului PIB-ului, datorita faptului ca populatia apta de munca va da un randament crescator al productiei de bunuri si servicii. Serviciile de sanatate au rolul de a preveni bolile cauzate de obiceiuri nesanatoase precum fumatul, consumul bauturilor alcoolice in exces, sedentarismul, alimentatia nesanatoasa. Aceste boli pot fi prevenite prin informarea populatiei in ceea ce priveste efectele negative ale fumatului, consumul in excees de zahar, grasimi, sare, alcool. In Romania, incepand cu anul 2006, atat mass-mediei, cat si producatorilor de tigarete si bauturi alcoolice le revine rolul de informare a cetatenilor cu privire la aceste efecte daunatoare.
Epidemiile sunt unul din factorii care afecteaza economia unei tari in mod negativ, prin faptul ca populatia activa devine inapta de munca, iar unele epidemii nestopate la timp pot duce chiar la decese, deci la imputinarea populatiei. Serviciile de sanatate au rolul de prevenire si de reducere a efectelor acestor epidemii prin vaccinarea populatiei: exemplu: vaccinul antigripal.
Prin oferirea unor servicii medicale de calitate, se reduc cheltuielile de la buget cu concediile medicale, si se reduc de asemenea cheltuielile pentru tratementul unor boli care pot fi prevenite prin diverse metode.
1.1 Informatii despre serviciile de sanatate. Stadiul lor in Romania
Accesul la serviciile de sănătate este considerat un drept fundamental al individului, în toate ţările civilizate. În România, sărăcirea populaţiei ca şi disfuncţii ale sistemului medical au generat o serie de forme de excluziune socială de la aceste servicii specifice ţărilor cu probleme de infrastructură şi populaţie cu un standard de viaţă scăzut.
Serviciile medicale sunt, în prezent, acordate pe baza contribuţiei la fondul de asigurări de sănătate (6,5% din salariul brut al angajatului şi 7% din partea angajatorului). Asiguratul beneficiază, pe baza acestei contribuţii, în mod gratuit de un pachet de servicii reglementate legislativ.. Asistenţa medicală primară este oferită de către medicul de familie, care este ales de către beneficiar. S-a dorit o accentuare a rolului serviciilor primare, ca prim filtru de rezolvare a problemelor, fără rezultate notabile însă, în lipsa investirii financiare. Astfel, în afara urgenţelor, accesul la palierul secundar şi terţiar, specializat, sau la analize, se face prin medicul de familie
Modificarea sistemului a însemnat costuri suplimentare, o stare de confuzie în rândul personalului medical, întârzieri în reglementarea legislativă a atribuţiilor părţilor componente ale sistemului, o circulare disfuncţională a fondurilor, luarea unor decizii punctuale, pe parcurs, fără a se cunoaşte repercusiunile sociale pe termen lung ale acestora – toate acestea afectând, în cele din urmă, calitatea şi accesibilitatea serviciilor medicale oferite beneficiarului.
Deşi procentul de neasiguraţi nu este foarte mare (între 5 şi 10%), noul model a dus la o reducere a accesului populaţiei la serviciile medicale, prin existenţa acestui segment care nu poate beneficia de asistenţa medicală, în afara celei de urgenţă. În al doilea rând, există încă elemente moştenite din vechiul sistem care nu şi-au găsit rezolvarea şi care favorizează reducerea accesului
la serviciile medicale sau reducerea calităţii acestora: absenţa asistenţei medicale primare, în unele localităţi din rural, existenţa unităţilor medicale deteriorate şi lipsite de dotarea necesară, salariile reduse ale personalului medical şi practica încetăţenită a plăţii informale din partea bolnavului, pentru serviciile primite.
Deşi există în prezent şi un sistem privat de acordare a serviciilor medicale, adiacent celui public şi o reţea extinsă de farmacii private, în contextul sărăcirii populaţiei, un segment larg al acesteia, deşi asigurat, nu îşi permite costul tratamentelor, accesarea serviciilor spitaliceşti performante aflate în afara localităţii de reşedinţă, iar apelarea la serviciile sistemului privat, ca alternativă la sistemul public, este costisitoare chiar şi pentru cei cu un salariu mediu.
Nemulţumirile şi aşteptările populaţiei erau însă difuze şi erau legate de calitatea evident proastă a serviciilor medicale, iar nemulţumirile medicilor erau legate de salariile reduse şi condiţiile dificile de muncă, în condiţiile lipsei de materiale sanitare, dotări şi utilităţi. Trecerea la noua schemă financiară a creat un nou mamut administrativ consumator anual de resurse financiare importante(Casa naţională de asigurări de sănătate -incluzând aici şi ramurile sale judeţene), a cărei eficienţă administrativă, raportată la costuri, este discutabilă. Întrebarea este dacă aşteptările iniţiale ale populaţiei şi profesioniştilor din sistem au fost îndeplinite. Printre aceste aşteptări figurau: creşterea calităţii serviciilor şi creşterea salariilor personalului medical prin independenţa financiară a sistemului, creşterea resurselor financiare ale acestuia şi transparenţa ridicată a alocării resurselor.
Legea asigurărilor de sănătate a intrat complet în funcţiune în 1999 şi a suferit amendamente consecutive în decursul anilor care au trecut de la implementare. Noua lege a introdus, încă de la început, doar schimbări parţiale, prin reglementările ei. Independenţa financiară a fondului de sănătate, care era unul dintre obiectivele principale ale noii legi, este încălcată prin procedurile actuale. Sistemul este, din punctul de vedere al alocării resurselor, un hibrid între sistemul public şi cel al asigurărilor Contribuţiile din asigurări sunt colectate la fondul de asigurări sociale, în timp ce guvernul, prin Ministerul Finanţelor, a continuat, până în 2003, să intervină în alocarea fondurilor şi stabilirea unei limite superioară a cheltuielilor, mereu inferioară veniturilor colectate. Această practică a redus controlul financiar al Casei şi a produs acumularea de datorii în fiecare an, generând crize temporare, precum cea a medicamentelor compensate, în mod succesiv, ale cărei efecte se resimt şi în prezent (2005).
Cheltuielile statului cu sanatatea cresc de la an la an, dar sistemul nu reuseste sa iasa din criza. Aceasta situatie impinge tot mai multi contribuabili spre serviciile medicale private, afacerile operatorilor din domeniu demonstrand ca sanatatea poate fi un sector profitabil. Cu alte cuvinte, sistemul sanitar de stat are nevoie de mai mult decat o suplimentare anuala a fondurilor alocate.
Fondul de Asigurari Sociale de Sanatate a crescut de la aproximativ 1,83 miliarde de lei noi (1,13 mld. euro) in anul 1999 la circa 6,87 miliarde de lei noi (1,7 mld. euro) anul trecut(2005), conform datelor furnizate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.
In Romania, strategia reformei serviciilor de sanatate este rezultatul evolutiei deciziilor de ordin strategic luate de-a lungul a mai multor ani. Strategia de reforma adoptata in prezent are la baza strategia de rationalizare a serviciilor spitalicesti intocmita in anul 2003 in cadrul derularii unui acord de imprumut cu Banca Mondiala. Scopul rationalizarii serviciilor de sanatate este de a creste accesibilitatea populatiei la servicii medicale de calitate si de a eficientiza modul de furnizare a serviciilor medicale spitalicesti. Strategia de reforma se bazeaza pe urmatoarele principii:
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
