Tranziția

Criterii Prezidenţialism Parlamentarism

Condiţiile investirii/demiterii Executivului Şeful Executivului – preşedintele – nu poate fi demis prin procedurile parlamentare normale* Şeful Executivului – premierul – şi Cabinetul său depind de încrederea Parlamentului

Modalitatea de alegere a şefului puterii executive Preşedintele este ales de către cetăţeni

(direct) Preşedintele este ales de Parlament

(indirect)

Natura Cabinetului Executiv unipersonal sau necolegial (deciziile importante aparţin exclusiv şefului puterii executive, iar miniştrii sunt subordonaţi ai acestuia) Executiv colegial sau colectiv (asumarea deciziilor de către întregul Cabinet)

Structura puterii executive Executiv unic Executiv dual

Separarea/nesepararea puterilor Independenţa reciprocă a Legislativului şi a Executivului

Incompatibilitatea membrilor Executiv dependent de Legislativ

Compatibilitatea membrilor

Dizolvarea Legislativului Preşedintele nu poate dizolva Legislativul Premierul poate dizolva Legislativul

Arend Lijphart consideră că, în baza acestor criterii, fiecare dintre democraţiile contemporane poate fi catalogată ca prezidenţială, respectiv ca parlamentară, astfel că o categorie intermediară, de tipul semiprezidenţialismului, nu-şi are justificarea.

Tipologia lui Giovanni Sartori

Prezidenţialism Parlamentarism Semiprezidenţialism

Alegerea populară a şefului statului Alegerea indirectă a şefului statului Alegerea populară a şefului statului, directă sau indirectă

Şeful statului nu poate fi revocat de Parlament (Parlamentul nu poate să numească/răstoarne Executivul)

Şeful statului prezidează Guvernul Executiv dependent de încrederea Parlamentului, în 3 grade:

- Slab (premiership) – parlamentarism de premierat

- Mediu (partitocratic) – parlamentarism partitocratic

- Puternic (de Adunare) – parlamentarism de Adunare

Corespunzător, raporturile dintre premier şi Cabinetul său pot fi:

- Un prim deasupra inegalilor (când premierul este şi şeful partidului de guvernământ)

- Un prim între egali (premierul nu este neapărat şeful partidului de guvernământ, dar poate demite miniştrii şi nu poate fi demis de aceştia)

- Un prim între egali (forţa premierului este egală cu cea a unui ministru) Structură duală a Executivului:

- Preşedintele este independent de Parlament, dar nu poate guverna singur

- Premierul este independent de Preşedinte, în măsura în care este dependent de Parlament

- Structura duală a Executivului admite diferite grade de echilibru

Partide transversale

(caracterizate printr-o slabă structurare ideologică şi organizaţională) Partide potrivite

(disciplinate şi unite în a susţine guvernul)

Atât pentru Lijphart, cât şi pentru Sartori, prototipul sistemului prezidenţial este modelul american, respectiv „modelul Casa Albă”. Pentru sistemul parlamentar republican, prototipul poate fi considerat modelul german („modelul Bundestag”), respectiv modelul britanic („modelul Westminster”), în varianta monarhiei constituţionale. Sartori identifică drept prototip al sistemului semiprezidenţial cea de-a V-a Republică Franceză.

Marea Britanie / Germania / Italia/ Polonia / Franţa / S.U.A.

PARLAMENTARISM PREZIDENŢIALISM

Conform raportului Freedom House, în 2003, în lume existau 117 state democratice, în sensul strict al unei democraţii electorale.

[Toate principalele poziţii ale puterii politice sunt ocupate în mod periodic, ca urmare a unor alegeri libere şi corecte. Astfel, deţinătorii puterii pleacă de la guvernare dacă majoritatea votanţilor preferă alt partid sau o altă coaliţie. Oricine este ales trebuie să aibă cu adevărat puterea de a guverna. Totodată, este necesar ca toate partidele şi toţi candidaţii să aibă libertatea de a derula o companie electorală prin care să intre în competiţie pentru voturile alegătorilor şi să aibă, prin urmare, o libertate considerabilă a cuvântului, de mişcare de a organiza adunări publice, de asociere în viaţa politică, în întreaga societate civilă. De asemenea, alegerile trebuie să fie administrate într-un mod care să prevină sau să contracareze fraudele la votare şi numărarea voturilor, să asigure secretul voturilor].

Dacă aplicăm riguros această definiţie minimală a democraţiei (electorale), atunci, unele ţări clasificate ca democraţii (Armenia, Venezuela, Paraguay, Nigeria, Mozambic… în total, 44 de state) vor apărea ambigue, fiind mai corect clasificabile drept „electoral-autoritare”.

Democraţia creează aparenţa unei nesiguranţe, deoarece este un sistem de acţiuni strategice descentralizate, în care cunoaşterea are, în mod inevitabil, un caracter local.

(!!! Nesiguranţă nu în sens de haos, anarhie, ci în sensul că participanţii nu ştiu ce poate întâmpla: ei ştiu ce este probabil, deoarece consecinţe posibile sunt determinate de cadrul instituţional şi de resursele pe care diferitele părţi le aduc în competiţie).