Teorie Politică

Bhikhu Parekh - Teoria politica :

traditii in filosofia politica

In acest capitol, teoreticianul politic Bhikhu Parekh analizeaza tendintele filosofiei politice moderne, mai precis cea de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial.

El porneste de la trei afirmatii ce se repeta in multe dintre discutiile politice de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, si anume: anii 1950 si 1960 au reprezentat declinul si chiar moartea filosofiei politice, ca apoi sa aiba loc resuscitarea sa in anii 1970 si 1980; resuscitarea a avut drept cauze accentuarea luptelor ideologice si politice, o data cu razboiul din Vietnam, dezintegrarea consensului postbelic, emergenta noii Stangi; lucrarea A Theory of Justice a lui Rawls simbolizeaza renasterea filosofiei politice.

Teoreticianul ilustreaza cum, contrar impresiei generale, prima afirmatie nu este complet adevarata, deoarece anii 1950, respectiv 1960 nu au dus lipsa de filosofie politica, ba din contra. Lucrari precum cele ale lui Michael Oakeshott (Rationalism in politics, 1962) au venit cu noi reformulari la adresa conservatorismului traditional, si provocari la adresa rationalismului occidental. Un alt exemplu il reprezinta publicarea scrierilor majore ale Hannei Arendt, ea problematizand conceptul de natura umana si criticand caracterul apolitic al filosofiei politice traditionale.

Filosofia politica a acestor ani nu a reprezentat, conform asteptarilor criticilor, o ,,prescriptie" la adresa modului de viata a societatii moderne, ea fiind mai degraba o cercetare cu caracter contemplativ, reflexiv si explicativ.

Inceputul anilor 1970 aduce aparitia unor noi publicatii, din care cea mai importanta, A Theory of Justice a lui John Rawls, cladita pe eforturile filosofice ale contemporanilor sai mai varstnici, diferentiindu-se totusi de acestia. Astfel daca pentru predecesorii sai filosofia politica era primordial interesata sa inteleaga viata politica, pentru el era primordial normativa si o forma a filosofiei practice. Astfel, el a dat o semnificatie majora dreptatii si a transformat-o intr-un concept major al politicii.

El a integrat discipline precum epistemologia, filosofia morala, psihologia morala, teoria politica si teoria economica. A aratat cum se construieste o teorie politica si morala care sa fie in acelasi timp satisfacatoare din punct de vedere filosofic si adevarata pentru intuitiile morale, precum si o reflectie teoretica critica integrata realitatii traite a vietii practice. De altfel, datorita si viziunii sale morale si politicii conventionale, lucru accesibil intelectual pentru multi universitari liberali, au facut din aceasta lucrare una din cele mai influente ale timpurilor noastre.

Anii ce au urmat dupa 1970 au adus alte dezvoltari si tendinte noi in filosofia politica. In primul rand, acceptarea viziunii lui Rawls, in special in Statele Unite, precum ca sarcina filosofiei politice nu este numai de a dezvolta principii generale pentru evaluarea structurilor sociale, ci are si rolul de proiectare a institutiilor, procedurilor si politicilor potrivite.

In al doilea rand, sprijinul adus de catre autorii occidentali (Oakeshott, Arendt, Berlin, Voegelin) viziunii mai vechi ai filosofiei politice, in scopul ei de a explora ce sunt fiintele umane, cum s-au transformat de-a lungul istoriei, natura modernitatii, trasaturile distinctive ale constiintei de sine a modernitatii etc.

In al treilea rand, unii filosofi politici precum Michael Weltzer au afirmat ca filosofia politica este sadita in felul de viata al unei comunitati specifice si ca principala preocupare este sa asigure intelegerea de sine a acestei comunitati. O alta tendinta, ilustrata de autori precum Richard Rottry, e reprezentata de indepartarea de gandirea teoretica, ce o considerau prea rigida si apropierea de alte forme de gandire, mai deschise.

Ultimii douazeci de ani au scos la iveala un remarcabil corp de literatura ce demasca prejudecatile sexiste, rasiste, etatiste, elitiste, nationaliste etc. din literatura politica a anilor 1950, respectiv 1960. Acest lucru a ilustrat faptul ca aceste prejudecati sunt adanc sadite in filosofia politica traditionala, influentand negativ conceptele acesteia.

Apar noi probleme fundamentale, din care unele luand nastere o data cu lucrarea lui Rawls. Cum afirma si autorul mai devreme, Rawls a transformat dreptatea intr-un concept major al politicii, lucru ce a dus la suspiciuni din partea multor autori legate de distorsionarea unor aspecte si domenii importante ale vietii politice (teoria sa despre dreptate era inclinata spre liberalism).

Alte probleme noi sunt aduse de pluralitatea societatii moderne si de grupurile ce pana acum au fost marginalizate. De asemeni, criza mediului inconjurator a ridicat si ea mule probleme ce pana acum au fost neglijate.

Dezbateri dintre liberali si comunitarieni cu privire la noile probleme mentionate mai sus au dominat, mai ales in Statele Unite anii 1980. Comunitarienii sustineau importanta ontologica, epistemologica si morala a comunitatii, desi nici unul nu a venit cu o teorie sistematica a sa, in contextul societatii moderne. Liberalii au discutat liber despre autonomia personala, alegere, autoreflectie critica etc desi nu au explorat logica interna si limitele culturale ale acestor idei.

O atentie particulara o merita trei caracteristici a filosofiei politice recente. In primul rand, liberalismul devine vocea dominanta, el aproape ajungand astazi standardul de evaluare politica si morala, toate societatile fiind impartite in liberale si non-liberale. Totusi, hegemonia liberalismului a dat nastere si unor consecinte nefericite, precum ingustarea seriei alternativelor filosofice si politice.

A doua caracteristica este reprezentata de sporirea criticilor aduse filosofilor politici. Daca predecesorii lui Rawls precum Oakeshott, Strauss si Popper au fost scutiti de critici la vremea lor, filosofia acelor ani fiind centrata pe gandire si ganditori, filosofia politica a anilor 1970 si 1980 a fost dominata de dezbatere si critica.

Ultima caracteristica este reprezentata de entocentrismul ce a dominat ambele perioade ale filosofiei politice moderne. Ea a aratat putin interes fata de experientele politice, problemele si dezbaterile lumii non-occidentale.

Desi filosofia politica a secolului XX a supravietuit unor atacuri dure si a atins apogeul in deceniile 1970 si 1980, doua noi provocari pentru aceasta trebuie mentionate.

In primul rand, filosofia politica contemporana este caracterizata de patru viziuni diferite asupra naturii sale. Primele, viziunea locala si cea interpretativa sunt gresite si trebuiesc reconsiderate. Viziunea locala, datorita faptului ca nu se poate filosofia asupra vietii politice fara a avea o conceptie despre om, lucru ce introduce o dimensiune universala. Viziunea interpretativa, pentru ca structura morala si politica a unei societati nu este niciodata omogena.

Celelalte doua viziuni, cea contemplativa si reflexiva, respectiv morala si prescriptiva, care desi isi au meritele sale, autorul afirma ca o viziune bine cumpanita a filosofiei politice are nevoie sa isi accentueze atat dimensiunile contemplative si critice, cat si pe cele reflexive si prescriptive.

A doua provocare este reprezentata de problemele ce apar astazi datorita considerabilei diversitati a societatii umane. Pluralismul cultural necesita reconsiderarea intelegerii traditionale a unor concepte cruciale ca egalitatea, echitatea, dreptatea, coeziunea sociala, unitatea politica si libertatea. O societatea pluriculturala reclama o filosofie politica intemeiata multicultural, una care poate construi punti peste culturi, transla categoriile unei culturi in ale celeilalte, si poate elabora cu rabdare si pricepere interpretari cultural sensibile si intern diferentiate ale categoriilor si principiilor universale.