Legăturile româno-ungare în Perioada Interbelică

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

Relaţiile româno-ungare atât în ceea ce priveşte interacţiunile diplomatice, cât şi relaţia sub alte faţade, au fost unele dintre cele mai problematice şi tulburătoare relaţii între două state şi popoare din această parte de lume în secolul al XX-lea. Este suficient să menţionăm conflictul militar din timpul Primului Război Mondial, când armata română ocupând Budapesta, a pus capăt Republicii Sfaturilor instaurată de Bela Kun. În plus, anumite cercuri de la Budapesta nu par să accepte nici acum Tratatul de la Trianon (4 iunie 1919) şi nici adevărata istorie a românilor şi continuitatea noastră în spaţiul carpato-dunăreano-pontic.

La 6 iunie 1920, Miklos Horthy, liderul ungar îi trimite o scrisoare omologului polonez Jozef Pilsudski, rugându-l să promoveze reglementarea disputei româno-maghiare. Răspunsul lui Pilsudski, datat la 10 iulie, dovedea că şi polonezii erau interesaţi de o apropiere polono-maghiară-română. În aceeaşi perioadă, ministrul de externe polonez, Eustachy Sapieha, l-a convocat pe reprezentantul României la Varşovia, Alexandru Florescu, pentru a-l întreba despre posibilitatea unei asemenea apropieri şi a-l informa referitor la strângerea relaţiilor ungaro-polone. În vara lui 1920, se putea constata o relativă disponibilitate a românilor de a discuta cu maghiari. De partea românească, se pare că regele Ferdinand şi generalul Averescu erau pentru apropierea de Ungaria, în timp ce Take Ionescu încă oscila, încercând să reconcilieze ireconciliabilul: negocierile sale cu Benes privitoare la Mica Înţelegere şi apropierea de Ungaria. Această dilemă a ministrului de externe român a fost rezolvată de guvernul ungar, care nu avea decât o singură preocupare- teritoriul pierdut, şi astfel negocierile au eşuat foarte repede, deoarece antagonismul era imposibil de depăşit.

Revizionismul maghiar a părut la un moment dat, în ianuarie 1923, să-şi piardă caracterul de periculozitate latentă şi să se transforme într-o acţiune frontală, de ameninţare directă a integrităţii teritoriale româneşti. A existat un plan conceput în Ungaria, cu consimţământul şi susţinerea Budapestei, menit de a realiza nişte infiltrări cu scopul de a declanşa o revoltă împotriva românilor, ceea ce ar fi putut duce la urmări nefaste pentru stabilitatea României Mari.

Referiri la acest aspect al evenimentelor din ianuarie 1923, se găseşte în lucrarea lui Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu, ,,România după Marea Unire”: ,,La începutul anului 1923 au avut manevre ale trupelor maghiare în unele zone ale frontierei cu România. Imediat trimişi României în Franţa, Anglia şi Italia – Victor Antonescu, Nicolae Titulescu şi Alexandru Emanuil Lahovary- au informat guvernele respective asupra acestor evenimente. Demersurile României au determinat marile puteri să adreseze guvernului ungar, prin ambasadorul Italiei la Budapesta, o notă de protest prin care cerea încetarea manevrelor militare la frontierele cu vecinii”. Informaţii despre acţiunile autorităţilor maghiare de încălcare a unora din clauzele militare ale Tratatului de la Trianon ajunseseră la Bucureşti de-a lungul întregii toamne a anului 1922. Însă de la mijlocul lunii decembrie 1922, rapoartele reprezentantului României la Budapesta, Traian Stârcea, către Ministerul Afacerilor Străine menţionau despre o mare adunare care se desfăşurase la 10 decembrie, la Bekescsaba, unde 10.000 de refugiaţi maghiari din Transilvania, din comunele de lângă frontieră, protestaseră împotriva Tratatului de la Trianon şi a presupuselor atrocităţi comise de către români. Informaţii îngrijorătoare despre situaţia din Ungaria, din vecinătatea graniţei cu România, soseau la Ministerul Afacerilor Străine şi din partea Ministerului de Interne, Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale.

La 2 ianuarie 1923 o telegramă venită de la ambasada noastră din Berlin confirma informaţiile lui Stârcea. Astfel, sub promisiunea unei recompense ce i s-ar acorda din partea guvernului român, în cazul în care cele afirmate s-ar dovedi exacte, un ofiţer german, reîntors de câteva zile din Ungaria a ţinut să facă cateva destăinuiri asupra unui atac pe care guvernul de la Budapesta l-ar plănui împotriva României: ,,în noaptea de 20-21 ianuarie 1923, o ceată de 600-700 de oameni va trece graniţa românească în pâlcuri mici şi vor reuni la 2 km de graniţă, unde vor găsi armele şi muniţiile necesare, adunate de pe acum. De aici ceata se va îndrepta spre Arad, cu intenţia de a surprinde garnizoana nepregătită, a o masacra, a distruge firele telegrafice şi a pune stăpânire pe localurile administrative. Aceasta ar fi semnalul unei răscoale generale împotriva românilor, la care ar participa peste 150.000 de maghiari, care toţi ar poseda arme ascunse.” Astfel, în noaptea de 8-9 ianuarie, cu 12 zile mai devreme de data cunoscută de autorităţile române, aproape de miezul nopţii, trei grupuri mici, a câte 5-8 oameni, au încercat să forţeze graniţa română în direcţiile Oradea Mare, Chişinău Criş şi Arad. Grănicerii români erau pregătiţi şi au reacţionat prin deschiderea focului. Li s-a răspuns în acelaşi fel, schimburile de focuri durând doar câteva minute, după care atacatorii s-au retras, nici una dintre părţi nesuferind pierderi.

Diplomaţia maghiară a reuşit să acrediteze ideea că incidentele din ianuarie 1923 nu reprezentau decât un pretext pentru ca statele Micii Înţelegeri să ocupe noi teritorii maghiare. Până la urmă tensiunea s-a aplanat din dorinţa ambelor părţi: românii şi-au dat seama că nu pot specula incidentele pe plan internaţional, iar ungurii nu au dorit să forţeze nota, în contextul în care Ungaria aspira le eliminarea statutului de stat învins (în 1922 este admisă în Liga Naţiunilor). Calmarea spiritelor s-a manifestat şi la recepţia pe care regentul Horthy a oferit-o, în 30 ianuarie 1923, tuturor şefilor misiunilor diplomatice acreditate la Budapesta, aici având loc o discuţie amicală între Traian Stârcea şi contele Istvan Bethlen, primul ministru maghiar.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Legaturile Romano-Ungare in Perioada Interbelica.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
6 527 cuvinte
Nr caractere:
33 387 caractere
Marime:
28.18KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Științe Politice
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Sus!