Managementul în Germania

Comportamentul managerial şi modul de gândire german sunt puternic influenţate de principiile protestante şi de teoriile lui Max Weber privind eficienţa socială a structurilor organizaţionale. Toate acestea au condus la conceptul de „economie socială de piaţă” ai căror promotori au fost membri asa-zisului „Freiburger Kreis” (1942-1943), cerc de rezistenţă împotriva naţionalismului socialist.

Între principiile importante ale sistemului social Catolic se pot remarca: demnitatea umană, care are ca scop bunăstarea oamenilor, solidaritatea, caracterizată prin responsabilităţi comune atât la nivel de individ, cât şi la nivel de grup, responsabilitatea pentru propriile afaceri şi inviolabilitatea proprietăţii.

Toate acestea influenţează succesul întreprinderilor, care, in general, depinde de modul de gândire care în Germania are la bază valori precum simţul datoriei şi altele, care contribuie la dezvoltarea personalităţii.

Particularităţi ale funcţionarilor publici germani

Modul de gândire şi acţiune al managerilor germani a fost influenţat încă de la începutul acestui secol de lucrările eleborate de către Eugen Schmalenbach, Heinrich Nicklisch şi Wilhelm Rieger, trei economişti care au avut păreri foarte diferite. Astfel, Schmalenbach, care a avut un aport considerabil în domeniile contabilităţii şi finanţelor întreprinderii, considera că obiectivul principal al unei activităţi economice nu este atât profitul, cât maximizarea satisfacerii cerinţelor comunităţii. Profitul, în opinia lui, este doar un instrument de a satisface nevoile sociale.

Nicklisch, care se baza tot pe ideea cerinţelor comunităţii, consideră afacerea ca o activitate economică, o entitate care trebuie să ia în considerare interesele celor care desfăşoară această activitate. Ideea de bază a concepţiei lui a fost de a veni în întâmpinarea nevoilor muncitorilor prin eficientizarea activităţii economice care să aibă la bază principii etice.

Concepţia de bază a lui Rieger, care, în principal s-a ocupat de problemele de contabilitate şi finanţea constat în urmărirea maximizării profitabilităţii prin procentul de profit la capitalul investit. În concepţia lui nu există alta motivare pentru întreprinzător decât profitul. Obiectivul lui principal a fost de a investiga activitatea desfăşurată de către manageri pentru a contura o „teorie a întreprinderii capitaliste”. Bazându-se pe principiile metodologice ale lui Rieger, după al doilea război mondial Erich Gutenberg a dezvoltat o teorie potrivit căreia activitatea managerilor constă în a stabili o combinaţie a factorilor de producţie care să conducă la profitabilitate şi eficienţă economică. Între factorii de producţie el include şi forţa de muncă, ceea ce reduce insă comportamentul oamenilor în întreprindere la simple aspecte mecaniciste.

Aceste teorii au influenţat modul de gândire şi acţiune al managerilor din Germania către aspectele de natură economică, în sensul de a obţine profit pe termen scurt, dar această orientare trebuia să vină în întâmpinarea cerinţelor de reconciliere a unor grupuri de interese, ceea ce a condus la nevoia de cooperare.

Toate acestea au condus la orientarea managerilor germani către:

- dezvoltare şi stabilizarea acelor domenii ale activităţii firmei care sunt de o importanţă majoră pentru menţinerea afacerii;

- corelarea strategiei întreprinderii cu organizarea structurală şi cu cultura organizaţiei cu scopul stabilirii nivelului eficienţei manageriale a procesului de schimbare care trebuie realizată;

- asigurarea corelării intereselor şi controlului proceselor de obţinere a valorii adăugate.

Managerii germani în întreaga lor activitate pun accent pe calitate, pe promovarea unor procese creativ-inovative şi pe reducerea considerabilă a costurilor. Pentru corelarea strategiei, structurii şi culturii organizaţiei, managerii germani trebuie să ia în considerare atât nevoia de a reacţiona flexibil la cerinţele pieţei, cât şi cerinţa salariaţilor privind condiţiile de muncă. În ultima perioadă, managerii din Germania au început să înlocuiască valoarea privind simţul datoriei, comună după razboi, cu nevoia de autorealizare. Această schimbare a influentat practicile manageriale privind diviziunea muncii, coordonarea sau chiar elaborarea strategiei.

Intensificarea competiţiei atât pe piaţa internă, cât mai ales externă, dependenţa Germaniei de export au condus managerii germani la nevoia de a gasi noi forme de control, întrucât controlul ierarhic tipic german este insuficient de flexibil.

Ca urmare, se manifestă tendinţa la manageri germani spre folosirea autocontrolului, spre munca în grup, spre conducerea mai eficientă a schimbărilor.

Caracteristicile tipice ale managerilor germani sunt:

a) Recrutarea managerilor se face din personalul funcţional al organizaţiei;

b) Pregătirea managerilor urmăreşte a dezvolta modalitatea de gandire şi acţiune, a aptitudinilor şi atitudinilor astfel încât să rezolve orice situaţie de criză, indiferent de nivelul ierarhic;

c) Sunt profesionişti în adevăratul sens al cuvântului, explicaţia derivând din faptul că în procesul de pregătire se pune accent pe cunoştinţele de specialitate şi nu pe o pregătire cu caracter general;

d) Practică un management interacativ şi în relaţiile cu subordonaţii, mizează pe sentimentul de încredere reciprocă iar faţă de organizaţie manifestă o totală loialitate;

e) Ca metodă, cea mai des întâlnită este managementul bazat pe rezultate;

f) La elaborarea strategiilor pe termen lung sunt atraşi numeroşi angajaţi; se face evaluarea costurilor viitoare dar şi caracterizarea serviciilor şi obligaţiilor, urmărindu-se garanţia succesului dar şi stimularea creativităţii şi performanţelor individuale;

g) Dinamica modificărilor extrem de rapide din interiorul şi din afara organizaţiei, a favorizat în activităţiile productive promovarea a ceea ce numesc germanii, specializarea flexibilă.