Descrierea unei Politici Publice Bazată pe Parteneriatul public-privat

Conceptul de parteneriat public-privat exprimă o modalitate de cooperare între autoritatea publică şi sectorul privat, respectiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii ale oamenilor de afaceri, ori companii, pentru furnizarea unor servicii publice de calitate.

Parteneriatul public-privat, ce implică guvernul, sectorul privat şi societatea civilă, este recunoscut la nivel internaţional ca o soluţie pentru problemele sociale de orice tip – îngrijire medicală, educaţie, protecţie socială, trafic de persoane, corupţie etc.

Parteneriatul public-privat eficient poate ajuta la rezolvarea unora dintre cele mai presante provocări sociale. Multe dintre problemele sociale contemporane depăşesc capacitatea numai unui singur actor – public, privat sau societate civilă – de a le rezolva într-un mod eficient. În această lume aflată în plin proces de globalizare, este acceptată ideea că guvernele nu mai pot rezolva singure problemele sociale care apar, că sectorul de afaceri trebuie să îşi asume şi responsabilităţi sociale şi că societatea civilă trebuie să aibă un rol important.

Aşa cum am subliniat deja, parteneriatul public-privat are anumite beneficii pentru administraţia publică: reducerea costurilor, împărţirea riscurilor, creşterea nivelului de furnizare a serviciilor, creşterea calităţii acestora, implementarea eficientă.

Dar şi sectorul privat are beneficii – dezvoltarea pieţei, profitul. În domeniul furnizării de servicii sociale sunt preferate parteneriatele realizate cu organizaţiile societăţii civile deoarece caracterul lor non-profit şi faptul că sunt instituţii bazate pe voluntariat şi filantropie permit reducerea costurilor şi creşterea calităţii serviciilor.

Prin intermediul parteneriatului public-privat sunt realizate obiectivele dezvoltării sociale. Societatea civilă este cea care se află cel mai aproape de oameni, cunoscându-le cel mai bine nevoile şi problemele putând să ofere soluţii adecvate. Prin serviciile pe care le oferă, organizaţiile neguvernamentale sunt un actor important în furnizarea bunăstării sociale şi în creşterea calităţii vieţii.

O problemă publică a vizat analiza relaţiilor dintre diferitele organisme implicate în adoptarea şi implementarea legislaţiei din domeniul drepturilor minorităţilor.

Problemele de implementare a legislaţiei privind drepturile minorităţilor cu referire la grupurile minoritare cu un număr relativ redus de membri sunt într-o anumită măsură diferite de cele ale minorităţilor maghiare ori romă. Aceste probleme se fundamentează în majoritatea cazurilor pe nevoia de promovare a culturii şi identităţii specifice grupurilor etnice, atât în interiorul propriei comunităţi, cât şi în afara acesteia.

Ar fi necesare înainte de toate iniţiativele de popularizare a prevederilor de protecţie a minorităţilor naţionale, respectiv a instituţiilor de stat care urmăresc acomodarea acestora. O mai bună cunoaştere – atât de către cei vizaţi, cât şi de majoritate – a obiectivelor pe care acestea le urmăresc, a mecanismelor pe care le utilizează şi a realizărilor la care s-a ajuns, ar contribui cu siguranţă la sporirea eficienţei măsurilor care urmăresc integrarea minorităţilor naţionale.

Ar fi nevoie, în al doilea rând, de unele intervenţii la nivelul politicilor publice existente care ar permite valorificarea întregului potenţial pe care regimul minorităţilor naţionale din România îl are în momentul de faţă. Evaluarea realistă a nevoilor de resurse umane şi financiare, completarea cadrului instituţional cu noi componente, necesare pentru punerea în practică a prevederilor legislaţiei, elaborarea unor metodologii de aplicare a prevederilor, luând în considerare experienţa implementatorilor, valorificarea rezultatelor unor cercetări care semnalează deficienţe sau blocaje în aplicare ar fi câteva astfel de măsuri.

În fine, ar fi oportună completarea cadrului legislativ existent prin adoptarea unei legi a minorităţilor naţionale care să cuprindă toate normele legale existente în prezent, precum şi acele completări şi îmbunătăţiri care rezultă din analizele de impact ale prevederilor în vigoare. Ar fi necesară totodată regândirea cadrului de instituţii existente, cu competenţe în domeniul protejării şi promovării drepturilor minorităţilor naţionale, în vederea eliminării suprapunerii de competenţe şi a sporirii eficienţei cu care prevederile legii pot fi puse în practică.