Tehnici de Comunicare

Denis Mc Quail, ţinând cont de numărul mare de definiţii ale comunicării apărute, a prezentat sumar 15 descrieri ale fenomenului comunicaţional:

1. Simboluri, vorbire, limbaj

2. Înţelegerea – receptarea, nu transmiterea mesajelor

3. Interacţiune, relaţie – schimbul activ şi coorientarea

4. Reducerea incertitudinii – ipotetica dorinţă fundamentală, care duce la căutarea de informaţie în scopul adaptării.

5. Procesul – întreaga secvenţă a transmiterii

6. Transfer, transmitere – mişcare conotativa în spaţiu sau timp

7. Legătură, unire – comunicarea în ipostaza de conector, de articulator.

8. Trăsături comune – amplificarea a ceea ce este împărtăşit sau acceptat de ambele părţi.

9. Canal, purtător, rută – o extensie a ,,transferului” având ca referinţă principală calea sau ,,vehiculul” (sistem de semne sau tehnologie)

10. Memorie, stocare – comunicarea duce la acumularea de informaţie şi putem comunica cu astfel de depozite informative.

11. Răspuns discriminatoriu – accentuarea acordării selective de atenţie şi a interpretării.

12. Stimuli – accentuarea caracterului mesajului de cauză a răspunsului sau reacţiei.

13. Intenţie – accentuează faptul că actele comunicative au un scop.

14. Momentul şi situaţia – acordarea de atenţie contextului actului comunicativ.

15. Putere – comunicarea văzută ca mijloc de influenţă.

ELEMENTE ALE PROCESULUI DE COMUNICARE

Emitatorul şi Receptorul. La individul uman, comunicarea depinde de capacitatea de relationare cu celalalt, de disponibilitatea de combinare a codului folosit, de disponibilitatea de receptie si prelucrare, de complexitatea si varietatea continuturilor, precum si de posibilitatea emitatorului si receptorului de a-si schimba reciproc rolurile.

Emitatorul – care este un individ, un grup, o institutie:

- poseda informatie bine structurata

- are o stare de spirit deosebita (motivatie)

- are un scop bine precizat

- declanseaza actul comunicarii, initiind si formulând mesajul

- are grade diferite de credibilitate sau de prestigiu

Calitatile care marcheaza personalitatea vorbitorului, a comunicatorului (a emitatorului):

Claritate - organizarea continutului de comunicat astfel încât acesta sa poata fi usor de urmarit; folosirea unui vocabulary adecvat temei si autorului; o pronuntare corecta si completa a cuvintelor;

Acuratete – presupune folosirea unui vocabular bogat pentru a putea exprima sensurile dorite; cere exploatarea completa a subiectului de comunicat;

Empatia – vorbitorul trebuie sa fie deschis tuturor interlocutorilor, încercând sa înteleaga situatia acestora, pozitiile din care adopta anumite puncte de vedere, sa încerce sa le înteleaga atitudinile, manifestând în acelasi timp amabilitate si prietenie;

Sinceritatea – situatia de evitare a rigiditatii sau a stângaciei, recurgerea si mentinerea într-o situatie naturala;

Atitudinea – evitarea miscarilor bruste în timpul vorbirii, a pozitiilor încordate sau a unora prea relaxate, a modificarilor bruste de pozitie, a scaparii de sub control a vocii;

Realizarea contactului vizual – este absolut necesar în timpul dialogului, toti participantii la dialog sa se poata vedea si sa se priveasca, contactul direct, vizual, fiind o proba a credibilitatii si a dispozitiilor la dialog;

Înfatisarea – reflecta modul în care te privesti pe tine însuti: tinuta, vestimentatia, trebuie sa fie adecvate la locul si la felul discutiei, la statutul social al interlocutorilor;

Postura – pozitia corpului, a mâinilor, a picioarelor, a capului, a spatelui - toate acestea trebuie controlate cu abilitate de catre vorbitor;

Vocea – urmariti daca sunteti auziti si întelesi de cei care va asculta, reglati-va volumul vocii în functie de sala, de distanta pâna la interlocutor, fata de zgomotul de fond;

Viteza de vorbire – trebuie sa fie adecvata interlocutorilor si situatiei; nici prea mare pentru a indica urgenta, nici prea înceata, pentru a nu pierde interesul ascultatorului;