Socioterapie

Socioterapia : o terapie socială

Socioterapia a apărut la mijlocul anilor 1970 ca o formă de terapie practicată în centre de socioterapie, şcoli, centre de zi pentru persoane în dificultate, clinici, spitale şi organizaţii de servicii sociale. Ca metodă de educare şi învăţare socio-emoţională, socioterapia a avut un impact important asupra educaţiei, inclusiv asupra educaţiei practicate în afara şcolii.

Socioterapia si psihologia

Socioterapia este o respingere în practică a postulatelor (ideilor de bază ale) psihologiei sec. 20 cu privire la persoane, terapie, cură, tratament, dezvoltare şi învăţare. Viziunea dominantă asupra lumii şi oamenilor este condiţionată de o cultură “psihologizantă”. Or socioterapia porneşte de la premisa că cauzele majorităţii suferinţelor omeneşti sînt de natură socială şi că deci “tratamentul” acestora ar trebui să poarte de asemenea aspectul unei acţiuni sociale, de grup.

Socioterapie şi politică

În “Cuvîntul înainte” la cartea sa Investigaţii psihologice: Ghidul unui clinician de socioterapie (Brunner-Routledge, 2003), terapeutul Harlene Anderson de la Galveston Houston şi Institutele Taos descrie relaţia dintre politică şi socioterapie în felul următor: “Socioterapeuţii pledează cu pasiune pentru a revoluţiona cultura şi practicile psihologiei, transformînd clienţii şi pacienţii psihoterapiei în ceea ce aceştia nu sînt, iar lumea în care aceştia trăiesc în ceea ce ea nu este.” Aceasta înseamnă că socioterapia îşi propune un scop dublu : 1) schimbarea persoanelor, (re)învăţîndu-i să participe creativ şi ludic la comunicarea cu mediul (social) ambiant; 2) schimbarea situaţiilor generatoare de inegalităţi, opresiune, suferinţă, prin împuternicirea persoanelor de a le face faţă şi de a le schimba.

Socioterapie şi comunitate

Socioterapia ajută la crearea creativă a unor comunităţi. În loc să fie definit din exterior şi de către alţii, acest tip de comunitate este definit de către cei care o crează din interior. Socioterapia îşi propune să devină un factor catalizator în construirea unei comunităţii, ajutîndu-i în acelaşi timp pe mebrii şi creatorii ei să îşi trăiască viaţa, participînd mereu la construirea comunităţilor din care fac parte.

Oamenii sînt actori şi interpreţi

Socioterapia operează adesea cu un limbaj darmatic (de teatrtu) pentru a desemna capacitatea şi necesitatea oamenilor de a crea legături sociale, de a forma grupuri şi a participa la viaţa lor, creînd scenarii, jucînd şi improvîzînd. Esenţa vieţii oamenilor este de a fi puşi mereu în situaţii în care ei trebuie să-şi manifeste noi şi noi aptitudini, adică de a fi “alţii” decît sînt (sau decît au fost pînă atunci). Capacitatea de a fi noi înşine şi “alţii” în acelaşi timp este una vitală pentru viaţa noastră emoţională, socială, intelectuală. Dificultăţile apar atunci cînd oamenii nu mai sînt stare să facă faţă acestor provocări, răspunzînd la ele jucînd şi imporovizînd în mod creativ.

Socioterapia pune accentul pe activitatea grupurilor de a crea “performanţe” (jocuri) şi, prin aceasta, diferă de de abordările psihanalizei, psihodramei şi dinamicii grupurilor. Ea îi ajută pe oameni să fii ei înşişi şi “alţii” decît ei înşişi, încurajînd o aptitudine naturală umană în acest sens, cea de a interacţiona cu ceilalţi în mod creativ.

Oamenii improvizează

A improviza înseamnă să te manifeşti în mod spontan în situaţii neaşteptate, încălcînd regulile stabilite sau aşteptate (de sociabilitate, comunicare, relaţionare). Toată lumea improvizează în anumite situaţii. Socioterapia îi ajută pe oameni să improvizeze creativ în scenele vieţii lor de zi cu zi, făcînd faţă noilor dificultăţi şi provocări.

Oamenii sînt revoluţionari

Socioterapia este de acord cu teoriile lui K. Marx şi L. Vygotsky, potrivit cărora fiinţele umane sînt pe de o parte determinate de circumstanţele existente, dar şi, pe de altă parte, au capacitatea de a transforma aceste circumstanţe, pentru a le adapta necesităţilor omului. Practica socioterapiei este îndreptată spre a-i ajuta pe oameni să schimbe situaţiile negative din viaţa lor, printr-o acţiune în acelaşi timp creativă şi revoluţionară.

Muzicoterapie cu persoane în etate (într-un azil de bătrîni)

Ce este un azil de bătrîni? Ce fac aici beneficiarii? Ce se aşteaptă de la ei? Cum este perceput acest loc / instituţie de către beneficiari? Care este raportul dintre beneficiari şi personal?

Exerciţiu practic 1:

Într-un tabel pe două coloane, stabilesc cu studenţii avantajele şi dezavantajele (minusurile şi plusurile) reşedinţei într-un azil de bătrîni. În funcţie de aceste dezavantaje şi (potenţiale) resurse, stabilim cum poate o muzicoterapie de grup să remedieze lipsurile, angajînd sau actualizînd posibilele resurse oferite de această instituţie.

Exerciţiu practic 2:

Încercăm să stabilim avantajele şi dezavantajele bătrîneţei:

slăbiciune – (capacitatea de a „economisi” energie pentru anumite acţiuni...)

încetineală – (capacitatea de a face lucrurile fundamental...)

boală – (dorinţa de însănătoşire..., studiezi fiziologia corpului etc.)

singurătate –

subocupare –

Care sînt „avantajele” fiecărui din aceste dezavantaje? De ex. slăbiciunea poate să predispună un consum redus de efort şi energie vitală, în vederea obţinerii aceluiaşi rezultat. Singurătatea ar fi un bun prilej pentru introspecţie, dar şi pentru legarea unor noi relaţii. Etc.

La ce ar servi şedinţele de muzicoterapie într-un asemenea loc şi cu astfel de beneficiari?

- un cadru de întîlnire / întîlniri

- un loc de continuitate (cu grupul, cu propria personalitate, în timp şi spaţiu)

- un loc de schimburi de relaţii, comunicare

- de transmisiune a memoriei

- un loc care favorizează dinamica unei reînnoiri

Cîntecele au făcut parte dintotdeauna din viaţa oamenilor, mai ales a oamenilor de vîrsta a treia (pentru care cîntatul din voce era mai răspîndit decăt pentru tinerii de azi).

Reascultînd un cîntec reactualizezi un timp care îţi este dragă.

Care sînt simţurile pe care cîntatul le poate angaja?

Cum se comportă o persoană în etate în momentul cîntatului? La nivel de stare de spirit şi organism.

Un loc de performanţă (joc de roluri)

Un loc de solidaritate / socializare

O retrăire a tinereţii (în 2 sensuri)

Ceremonial / ritual

Muzicoterapie receptivă / activă.

-- // -- individuală / de grup.

Pentru a corespunde principiilor socioterapiei, o muzicoterapie trebuie să întrunească următoarele condiţii:

- + de grup, echipă, roluri,

- + spontaneitate, improvizaţie, creativitate, noutate, risc

- + joc (de roluri)

- nu se reduce doar la muzică (sunete, tăceri, ritm, vibraţie, joc, joc teatral, cuvinte, ritm, desen...)