Sociologia Rurală

Sociologia a apărut ca un răspuns la întrebările legate de raporturile interumane, de evoluţia societăţilor omeneşti, de explicarea inegalităţilor sociale şi a modurilor diverse de organizare a vieţii comunităţilor omeneşti. Obiective precum bunăstarea socială sau dezvoltarea socială au devenit primordiale pentru activitatea multor oameni de ştiinţă din diferite domenii, printre care şi din domeniul sociologiei, ca ştiinţă teoretică. Din această perspectivă, reflecţia sociologică a glisat dinspre preocupările teoretice spre realitatea socială căpătând un accentuat caracter practic.

Din multitudinea sociologiilor de ramură menţionăm sociologia culturii, sociologia urbană şi rurală, sociologia industrială, sociologia opiniei publice, sociologia istoriei, sociologia economică, sociologia educaţiei, sociologia comunicării, sociologia dezvoltării, sociologia religiei etc. Toate aceste ramuri ale sociologiei au căutat răspunsuri ştiinţifice ale problemelor sociale care reclamau explicarea şi soluţionarea unor probleme stringente ale societăţilor omeneşti.

Cristalizarea ca ştiinţă a sociologiei rurale a debutat spre sfârşitul revoluţiei industriale, când masivele transformări sociale, economice şi tehnologice au produs modificări care nu mai puteau fi ignorate. Efectul industrializării a dezechilibrat distribuţia teritorială a resurselor economice, apărând un decalaj accentuat între mediile urban şi rural. Efortul de echilibrare a celor două medii sociale, din dorinţa de conservare a oportunităţilor de dezvoltare a fiinţei umane, au presupus intervenţia externă asupra regiunilor marginalizate economic de dinamica industrializării concentrate în mediul urban.

Sociologia rurală are, în istoria sociologiei şi în manifestarea diferitelor şcoli sociologice, o situaţie aparte. Ea se datorează în mare măsură diferenţierii economice a mediilor sociale urban şi rural. Sociologia urbană (destinată cercetării oraşelor) alături de sociologia rurală (destinată cercetării satelor) alcătuiesc un corpus ştiinţific cunoscut sub denumirea sociologia comunităţilor umane. Totodata, sociologia rurala se diferenţiază de sociologiile de ramură (sociologia religiei, sociologia educaţiei, sociologia culturii, sociologia industrială, sociologia comunicării, sociologia medicinei etc.), pentru că nu reprezintă o disciplină specializată într-un domeniu al socialului şi umanului (religia, educaţia, cultura, industria, comunicarea, medicina etc.), ci este sociologia însăşi, proiectată teoretic, metodologic şi empiric asupra comunităţilor rurale, cu totalitatea dimensiunilor lor sociale şi economice, organizaţionale şi structurale, ca şi cum comunităţile rurale ar reprezenta umanitatea însăşi.

Această implicare a sociologiei în studiul ruralului, ca ansamblu social cu toate implicaţiile sale de natură culturală sau economică, a dus la desprinderea de bibliotecă a cercetătorului şi participarea prin metode specifice la cunoaşterea şi clarificarea obiectului de studiu pe baze ştiinţifice.

Sociologia rurală a avut privilegiul de a-şi fi conturat domeniul complex şi novator chiar la începuturile sociologiei moderne, al şcolii sociologice de la Chicago, şcoală căreia i se datorează, de asemenea, şi sociologiei urbane. Cel care a contribuit în mod substanţial la geneza sociologiei rurale, în şcoala sociologică menţionată, a fost William Isaac Thomas (1863-1947).

Sociologia rurală este o ştiinţă empirică, iar sociologul rural este un specialist de teren. El anchetează direct şi prin observaţie participativă realitatea comunităţilor rurale.

Limbajul sociologiei rurale, pe lângă faptul că poate fi considerat instrument de cercetare, defineşte şi sfera temelor predilecte ale sociologiei rurale, teme care au aspecte particulare: geografice, agronomice, sociologice şi etnologice.