Paradigme Psihologice

Psihologia, ca disciplină complexă, formulează un număr de paradigme utilizate în descrierea şi explicarea pattern-urilor comportamentale individuale.

Importanţa acestor paradigme psihologice devine evidentă în conceptualizarea posibilelor explicaţii cu privire la relaţia dintre mesajele mass-media şi fenomene ca atitudini, pattern-uri de percepţie, imitarea unor modele comportamentale, luarea deciziilor si adoptarea unor conduite transparente, ca votul şi achiziţionarea de bunuri.

Paradigmele psihologice îşi pierd însă semnificaţia în studiul problemelor sociale precum evoluţia media, organizarea lor birocratică, activităţile zilnice, conflictele cu alte instituţii în societate sau procesele schimbării.

În măsura în care mesajele mass-media pot stimula răspunsuri individuale, paradigmele psihologice asigură ipotezele de bază despre natura psihologică a individului, facilitând înţelegerea mecanismului prin care un anumit stimul provoacă un tip specific de răspuns.

Abordarea neurobiologică

Această paradigmă identifică creierul şi alte

sisteme nervoase ca baza cea mai importantă

de la care se poate porni în explicarea

comportamentului uman.

- Această abordare se află în strânsă legătură

cu perspectiva comparativă, o perspectivă a

naturii umane care accentuează continuitatea

dintre homo sapiens şi alte forme de viaţă

animală.

De la Behaviorism la Psihanaliză

Behavioriştii resping argumentaţiile pe baza unor ipoteze despre gândire, mecanisme de gândire sau alte procese şi activităţii individuale imposibil de observat.

Behaviorismul este o psihologie stimul-răspuns

(S-R) şi studiază categoriile de stimuli care declanşează anumite tipuri de răspunsuri, în sensul unei acţiuni observabile; încearcă să înţeleagă pattern-urile recompensă şi pedeapsă care susţin aceste răspunsuri şi modificările comportamentale operate ca urmare a unei modificări de secvenţă recompensă / pedeapsă.

Behaviorismul împrumută numeroase ipoteze de bază ale perspectivei comparative şi este în general compatibil cu abordarea neurobiologică, în contrast cu behaviorismul, care se orientează spre reacţii deschise şi observabile, paradigma psihanalitică, în diferite variante, oferă un loc central activităţilor mentale individuale, dar mai ales proceselor inconştiente.

Sistemul psihologic uman este privit ca ansamblu de elemente (de exemplu: id, ego, supra-eu) conflictuale care controlează comportamentul, în termenii acestei paradigme, conduita deschisă şi comportamentul de comunicare ca atare nu sunt deosebit de importante;

La origine, paradigmele psihanalitice au fost elaborate ca mijloace terapeutice în tratamentul persoanelor cu boli nevrotice sau tulburări psihice.

Paradigma cognitivă

Mult mai semnificativă în studiul comunicării, paradigma cognitivă recunoaşte un rol central activităţilor psihice ale individului sănătos în modelarea comportamentului.

Paradigma cognitivă cunoaşte numeroase versiuni:

- Viziunea sociopsihologică asupra naturii umane s-a dezvoltat cu precădere în acest secol şi abordarea teoretică este orientată mai mult psihologic decât sociologic.

- Spre deosebire de interacţionismul simbolic, abordarea cognitivă nu acordă o importanţă particulară limbajului şi semnificaţiilor, ci unei varietăţi de concepte şi procese considerate caracteristice structurii personalităţii indivizilor.

Ipotezele abordării cognitive sunt considerate utile în înţelegerea diferitelor aspecte ale procesului de comunicare.

Postulatele de bază ale acestei paradigme pot fi rezumate după cum urmează:

1. Membrii unei societăţi pot fi consideraţi receptori activi ai input-ului senzorial, iar răspunsurile lor comportamentale la aceşti stimuli sunt modelate de procesele psihice individuale (cognitive).