Învățământul Românesc în Mediul Rural

În articolul de faţă mi-am propus să surprind aspectele definitorii ale învăţământului românesc din mediul rural. Articolul prezintă date din Raportul asupra Stării Sistemului Naţional de Invăţământ corelate cu datele obţinute în urma realizării unui studiu de caz în satul Ciocăneşti,care împreună cu satele Radomir şi Dioşti formeaza comuna Dioşti din judeţul Dolj.Principalele teme avute în vedere sunt: rata de abandon şcolar,rezultatele slabe obţinute la evaluările naţionale şi internaţionale,accentuarea discrepanţelor dintre mediul urban şi mediul rural,în defavoarea zonelor rurale,etc.

Temele prezentate au rolul de a evidenţia o realitate ce nu se afla printre priorităţile instituţiilor statului responsabile,aceasta este doar realitatea oamenilor de rand,a copiilor ce nu işi permit să îşi cumpere rechizite şcolare,a copiilor ce trebuie să renunţe la şcoală ca să îşi câştige existenţa, a tinerilor care sunt nevoiţi să practice activităţi necalificate deşi au absolvit o facultate – acesta este satul românesc.

“Omul nu devine om decât prin educatie” E. Kant

Etimologic,cuvântul „educaţie” provine din limba latină („educatio”), cu înţelesuri pe care le putem identifica, într-o formă sau alta, de-a lungul întregii evoluţii a civilizaţiei umane. Latinescul „educatio” se regăseşte în verbul „educo – educare”, cu sensul de „creştere”, „hrănire”, „formare”, dar şi în verbul „educo – educere”, cu sensul de „a scoate din”, „a ridica”, „a înălţa”. Ambele înţelesuri se împletesc în rolul pe care educaţia l-a avut în dezvoltarea valorilor umane fundamentale: de a forma, hrăni şi dezvolta spiritul. Ambele sensuri subliniază capacitatea educaţiei de transformare continuă, atribut deosebit de important dacă analizăm semnificaţiile, funcţiile şi investiţia în educaţie de-a lungul întregii evoluţii a societăţii umane Educaţia înseamnă a scoate individul din starea de natură şi a-l introduce în starea de cultură.

Rolul educaţiei şi învăţământului într-o societate civilizată este foarte important. În primul rând, pentru că educaţia contribuie la formarea şi dezvoltarea personalităţii individuale. Totodată nivelul de dezvoltare economică al unei ţări depinde şi de nivelul de educaţie al cetăţenilor, de aceea este nevoie de o concepţie clară despre rolul educaţiei într-o societate.

Astăzi, obiectivele educaţiei şi procesele educative sunt atât de complexe încât numai o concentrare a eforturilor întreprinse de mai multe instituţii, concretizată în ceea ce unii au numit „cetatea educativă" , prin „redistribuirea" învăţământului către mai mulţi factori, ar putea crea acţiuni ale căror rezultate să fie mulţumitoare, încât, o restructurare a atribuţiilor diferitelor compartimente ale socialului, cu privire la cerinţele educative, pare a fi de bun augur.

Şcoala de astăzi nu mai reprezintă o instituţie închisă, închistată într-un cadru normativ rigid, ci este un sistem deschis către exterior, un subsistem al sistemului social modern, în care totul comunică cu totul. În prezent, dezvoltarea individului si a societăţii, se află sub puterea ştiinţei, iar ambele sub incidenţa educaţiei. Un rol esenţial în dezvoltarea elevilor în sistemul de învăţământ îl are intervenţia profesorului. Şcoala, mediul de educaţie formală a elevilor, dar şi locul de muncă al profesorilor, este considerată ca fiind factorul determinant pentru formarea tinerilor în concordanţă cu cerinţele societăţii.Problema este ca la şcolile din mediul rural nu se înghesuie niciun profesor calificat. Şi asta pentru că accesul este dificil mai ales pe timp de iarnă, iar salariul mic nu este deloc motivant. Aşa s-a ajuns ca în această toamnă zeci de şcoli de la ţară să aibă numai profesori suplinitori şi fără studii.

Din punct de vedere sociologic, educaţia poate fi analizată atât ca un sistem cât si ca proces. Sistemul de învăţământ reflectă raporturile dintre sistemul social global si sistemul de educaţie. Abordarea sistemică a educaţiei permite evidenţierea funcţiilor si structurilor specifice instituţiei scolare. Sistemul de învătământ este un sistem deschis (în raport cu sistemul social global), având un caracter teleologic (orientat către îndeplinirea anumitor finalităţi, pe termen mediu si lung), autoreglabil şi de entropie (dezorganizare care include un anumit potenţial de optimizare)

Analiza sistemului de învăţământ – din perspectiva sociologiei educaţiei – permite ”definirea instituţiei şcolare în termenii unor teorii care vizează explicarea activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii la nivelul unui proces de socializare, proces realizabil prin diferite mijloace de integrare socială, subiectivă si obiectivă”

”Fie că este vorba de activitatea şcolară timpurie, diverse etape de studii, formare profesională şi documentare în vederea exercitării profesiei, învăţarea reprezintă o activitate dominantă a omului, fie el român sau nu, iar multiplele determinări – poziţie socială, recompensă materială, succes, împlinirea aspiraţiilor – sunt în aria de consecinţă a capacităţii de a învăţa” În ultimii ani, românii au învăţat diverse lucruri, si aceasta de multe ori sub imperiul necesităţii, al demersului costisitor încercare-eroare. În dizolvarea continuă a normelor sociale, a reglementărilor, concepte cum ar fi capital uman, capital social, competentă profesională nu pot opera în afara valorilor sau a lipsei de valori a celuilalt.

Există discrepanţe ale sistemului educaţional in ceea ce priveşte cele două medii de rezidenţa(mediul urban şi mediul rural).In prezent ruralul este o zona de slăbiciune a învaţamântului.Inegalităţile sociale,sărăcia,declinul demografic,gradul de cultură şi educaţie, rezultatele foarte slabe la învăţătură, lipsa oportunităţilor de angajare, izolarea politică, socială şi culturală sunt reprezentative pentru situaţia tinerilor de la sat.

Satul românesc este cel mai întins spaţiu al României,conserva valorile tradiţionale româneşti,este zona celei mai crescute natalităţi,este,cu alte cuvinte,un mediu fundamental pentru existenţa socială a ţării noastre.Cu toate acestea,ruralul românesc şi problemele acestuia nu ocupă prim planul preocupărilor legislative,administrative,politice şi economice din România,ba chiar mai mult,anumite disfuncţionalităţi sunt ignorate în mare măsură sau sunt abordate inadecvat.

În România aspectul practic al învăţământului se află într-o profundă contradicţie cu aspectul teoretic: deşi misiunea şcolii este prezentată într-un set de standarde generale ce interpretează aşteptările beneficiarilor, în realitate se simte lipsa de interes pentru dezvoltare, pentru crearea unor şanse egale cu provocările viitorului,iar învăţământul din mediul rural este principalul domeniu defavorizat.