Interpretarea funcțională a domeniului medical

T. Parsons în lucrarea „The Social System” formulase ideea că boala reprezintă o forma de devianţă, iar rolul bolavului este un rol legitimat de societate. Întrucât boala exclude reponsabilitatea bolnavului, motiv pentru care nu poate fi considerat raspunzător pentru starea sa, boala- sublinia Parsons- este singura forma de „devinaţă legitimă” acceptată de societate.

Criteriul funcţional de definire a sănătăţii şi a bolii în concepţia lui T. Parsons

Problema sănătăţii este implicată strâns de cerinţele funcţionale ale sistemului social.

Sănătatea trebuie definită ca starea de capacitate optimă a unui individ de a-şi îndeplini sarcinile şi rolurile pentru care a fost socializat. Vizează realizarea în condiţii adecvate a statusurilor şi rolurilor corespunzătoare, atribuite indivizilor.

Boala poate fi definită ca o perturbare a capacităţii indivizilor de a realiza rolurile şi sarcinile pe care societatea se aşteaptă să le realizeze. Ea însăşi este un rol social instituţionalizat şi legitimat de societate, deoarece aceasta îi acordă individului bolnav dreptul de a fi scutit de rolurile pe care ar trebui să le îndeplinească. Rolul de bolnav presupune însă noi obligaţii, din care cea mai importantă este aceea a căutării unui ajutor medial competent, cu care bolnavul trebuie sa coopereze pentru a se putea însănătoşi.

Rolul de bolnav ca rol social insituţionalizat

La fel ca orice rol social, rolul de bolnav este definit de o serie de drepturi şi obligaţii în ceea ce priveşte îndeplinirea acestui rol. Dintre drepturile bolnavului, Parsons distingea următoarele:

a) scutirea de responsalibilitate – dispensarea de obligaţiile care îi revin în mod obişnuit individului în societate, de a-şi îndeplini rolurile sociale „normale”.

b) legitimarea (justificarea) stării sale de boala de către societate, prin intermediul medicului.

În ceea ce priveşte obligaţiile rolului de bolnav, acestea sunt următoarele:

a) datoria bolnavului de a-şi dori însănătoşirea, numai în acest mod boala sa fiind legitimă din punct de vedere social.

b) cerinţa ca el să caute ajutor tehnic competent la medic, colaborând cu acesta în scopul însănătoşirii.

Toate aceste drepturi şi obligaţii sunt determinate de situaţia specifică a bolnavului, definită de următoarele elemente:

a) incapacitatea - neputinţa şi incapacitatea bolnavului de a contribui la propria sa vindecare, exceptând dorinţa sa de însănătoşire

b) suferinţa - îi provoacă bolnavului o serie de fustrări şi renunţări în ceea ce priveşte modul său de viaţa obişnuit, dislocându-i relaţiile sociale normale

c) tulburarea emoţională - cel mai adesea, bolnavul suferă un „şoc” emoţional la începutul bolii şi este dominat de o stare de anxietate în legătură cu viitorul său

Spre deosebire de bolnav, medicul are, următoarele drepturi şi datorii care sunt complementare cu ale bolnavului:

a) dreptul de a scuti de responsabilitate bolnavul, validându-i starea de boală

b) dreptul de a avea acces la corpul bolnavului şi informaţii confidenţiale

c) obligaţia de a face tot ceea ce este posibil pentru vindecarea bolnavului, prin utilizarea întregii sale competenţe profesionale

d) obligaţia de a nu abuza de starea de neputinnţă a bolnavului, de corpul său sau de informaţiile primite.

Relaţia dintre medic şi pacient este privită de Parsons ca o interacţiune de doi actori principali ale căror roluri sunt insituţionalizate. Rolul bolnavului este pasiv, caracterizat de depedenţă iar cel al medicului este activ şi intrumental, definit de competenţa sa de expert.