Informare și Dezinformare în mass-media

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

In zilele noastre, graţie dezvoltării fără precedent a mijloacelor de informare in masă, a capacităţilor noilor tehnici de comunicare, a noului vector informaţional – internetul- informaţia se răspandeşte şi este receptată mai rapid ca oricand pe intreaga planetă.

Se vorbeşte din ce in ce mai mult de binomul informare- dezinformare. Odată cu dezvoltarea tehnicilor de comunicare in masă, omenirea este supusă unei continue agresiuni informaţionale.Dependent din ce in ce mai mult de informaţii, individul cade astazi mult mai uşor prada dezinformării.

Informare – acţiune de a ( se ) informa si rezultatul ei, de a da cuiva informaţii despre ceva sau cineva, a face cunoscut. (DEX )

Ziarele , radioul, revistele, televiziunea sunt canale prin care se influenţează, orientează şi dirijează opinia publică, interesele şi motivaţiile oamenilor.Virtuţiile extraordinare ale mass-media se constituie in tot atatea puncte nevralgice iar dependenţa tot mai mare a omului de ceea ce ii oferă mijloacele de informare in masă reprezintă o ocazie propice şi pentru manipularea informaţiei.

Dezinformarea reprezintă difuzarea de informaţii voit false, cu scopul de a deruta adversarul cu privire la poziţia proprie sau la intenţiile de acţiune. Se referă şi la distorsionarea unor informaţii reale, pentru a le face inutilizabile. Este considerata cea mai frecventa modalitate de manipulare. Se practică prin negarea faptelor, amestecul intre adevar si minciună, cu diverse titluri, modificarea circumstanţelor, suprainformarea deliberată, interpretarea, generalizarea, ilustrarea.

Trebuie făcută o distincţie clară între un fapt şi o informaţie. “ Un fapt nu este o informaţie. Un fapt nu devine informaţie decât atunci când un informator informează un informant” „Plouă“ nu este o informaţie, ci un fapt. Acesta devine informaţie în momentul în care este comunicat de cineva unei alte persoane, fie direct, prin metoda „gură/ureche“, fie imediat, prin telefon, ziar, radio, televiziune etc. Pe parcursul procesului de transmitere a informaţiei pot apărea – involuntar sau dimpotrivă, intenţionat – distorsiuni, omisiuni, adăugiri de elemente noi etc. care sunt tipice dezinformării. Orice informaţie presupune prezenţa a trei variabile, în care nu se poate avea deloc încredere: informatorul (care poate face o confuzie între ploaie şi stropii unui aspersor, de pilda, mijlocul de comunicare (telefonul se aude slab, permiţând confuzii între cuvinte, sau scrisoarea este caligrafiată cvasiindescifrabil, ceea ce duce la acelaşi rezultat etc.), informatul (care poate crede că informatorul exagerează). Toate aceste elemente ne sugerează faptul că aproape orice informaţie este supusă riscului denaturării. De aici rezultă că: informaţia nu conţine niciodată adevărul sută la sută.

Termenul de dezinformare a apărut pentru prima dată în limba rusă, după al doilea război mondial, şi avea rolul de a desemna „practicile exclusiv capitaliste care urmăreau aservirea maselor populare“. De aici, termenul a trecut în limba engleză, cu înţelesul de „scurgere deliberată de informaţii care induc în eroare“. În Franţa, noţiunea a apărut în 1974 şi era definită drept utilizare a tehnicilor de informare, în special de informare în masă, pentru a induce în eroare, a ascunde sau a travesti faptele.

Bazele fundamentale ale dezinformării au fost puse în antichitatea chineză (aproximativ secolul V î.Hr.) de generalul Sun Tzî, în cartea sa intitulată „Arta războiului“. Postulatele acestuia erau următoarele:

– arta supremă a războiului constă în a învinge duşmanul fără luptă;

– toată arta războiului se întemeiază pe înşelătorie;

– un stat inamic trebuie ocupat intact; ruinarea acestuia este o politică inferioară.

Pentru aceasta:

– trebuie discreditat tot ceea ce merge bine în ţara adversă;

– reprezentanţii claselor conducătoare ale ţării adverse trebuie determinaţi să întreprindă acţiuni ilegale. Reputaţia lor trebuie subminată prin orice mijloace şi, la momentul oportun, aceştia trebuie supuşi oprobriului public;

– trebuie răspândite discordia şi gâlceava între cetăţenii ţării adverse;

– tinerii trebuie întărâtaţi împotriva bătrânilor;

– tradiţiile adversarilor trebuie ridiculizate.

Ziarul, cartea şi dezinformarea

Există trei evenimente majore care au dus la dezvoltarea explozivă a tehnicilor de dezinformare: apariţia tiparului (1434), a primului periodic (Köln, 1470) şi consacrarea opiniei publice în viaţa politică a Occidentului (începând cu secolul XVIII).

Ziarul şi cartea au ajuns rapid să consacre un principiu în spatele căruia dezinformarea putea lua orice formă sau dimensiune: este adevărat, fiindcă am citit cu ochii mei! Ziarul şi cartea, intrând în toate căminele în care cel puţin o persoană ştia să citească, aveau să priveze rapid puterea regală de monopolul deciziei, iar puterea ecleziastică de monopolul cunoaşterii. Pe de altă parte, prin intermediul acestor doi vectori, autorii sau cei care stăteau în spatele lor puteau să manipuleze în voie conştiinţa publicului cititor, oferindu-i informaţii unilaterale, „adevăruri“ prefabricate şi concepţii contaminate de ideologii partizane.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Informare si Dezinformare in Mass-Media.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
5 pagini
Imagini extrase:
5 imagini
Nr cuvinte:
2 074 cuvinte
Nr caractere:
11 107 caractere
Marime:
14.69KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Sociologie
Predat:
la facultate
Materie:
Sociologie
Profesorului:
Ionela Costea
Sus!