Forme de Manifestare ale Discriminării la Locul de Muncă

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

1. Ce înseamnă discriminarea?

Discriminarea desemnează totalitatea atitudinilor şi comportamentelor prin care anumitor indivizi şi grupuri li se refuză drepturile şi oportunităţile existente pentru alţi indivizi şi grupuri, în cadrul unei şi aceleaşi societăţi politice. Discriminarea poate fi sexuală (a minorităţilor sexuale şi între sexe), etnică, rasială, socială etc. Discriminarea reprezintă tratamentul diferenţiat aplicat unei persoane în virtutea apartenenţei, reale sau presupuse, a acesteia la un anumit grup social. Discriminarea este o acţiune individuală, dar dacă membrii aceluiaşi grup sunt trataţi sistematic în mod similar, aceasta constituie şi un patern social de comportament agregat. În ştiinţele sociale termenul face trimitere, în general, la un tratament prejudiciant, cu efecte negative asupra celui vizat. În timp ce discriminarea reprezintă o formă de manifestare comportamentală, prejudecata reprezintă o atitudine negativă faţă de fiecare individ membru al unui grup, care este motivată doar de apartenenţa acestuia la grup. Discriminarea este legată de stereotipuri, care reprezintă componenta negativă a prejudecăţii.

Discriminarea ca formă de marginalizare de orice fel şi în orice situaţie este, din păcate, un fenomen încă prezent în societatea democratică, fiind atât de obişnuit încat e considerat normal de către foarte mulţi români.

1.1 Discriminarea la locul de muncă

Cu o notorietate ce se extinde la nivelul întregului glob şi un caracter aflat în imposibilitate de exterminare, discriminarea la locul de muncă, la fel ca orice altă formă de marginalizare a omului în societate, ţinteşte în principal acele persoane sau grupuri de persoane percepute în mod voit sau preconceput ca fiind slabe din punct de vedere social.

Astfel, persoanele aparţinând diferitelor etnii, cele cu dizabilităţi, persoanele în vârstă şi femeile sunt categoriile cele mai expuse discriminării, în special la locul de muncă. Acestea sunt concluziile sociologilor care contrazic discursurile guvernanţilor dar şi ale managerilor companiilor din România care vorbesc despre egalitatea de şanse. Primii care pierd sunt cei discriminaţi, dar şi statul român plăteşte bani grei pentru pentru reintegrarea în muncă a celor care şi-au pierdut serviciul doar pentru că aparţin unei anumite etnii sau pentru că sunt femei. Costurile pentru acoperirea serviciilor sociale de suport al persoanelor care nu lucrează, dintr-un motiv sau altul, sunt foarte mari. Neintegrarea pe piaţa forţei de muncă a persoanelor cu dizabilităţi înseamnă de fapt costuri imense pentru stat şi pentru fiecare dintre noi. Proiectele care promovează diversitatea şi egalitatea de şanse au şi ele costuri ridicate.

1.2 Tipuri de discriminări la locul de muncă

2 Discriminarea directă

Discriminarea directă este acel tratament menit în mod direct să dezavantajeze o persoană sau un grup de persoane pe un anumit criteriu (de exemplu: rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată), faţă de alte persoane sau grupuri de persoane.

Discriminarea indirectă constă în impunerea unor condiţii, criterii aparent neutre sau aplicarea unui tratament aparent egal pentru toate persoanele, care însă în mod intrinsec dezavantajează o persoană sau un grup de persoane caracterizate printr-un anumit criteriu dintre cele expuse mai sus.

Hărţuirea este o formă de discriminare manifestată printr-un comportament nedorit, prin care este afectată demnitatea umană a persoanei şi se creează un cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv împotriva unei persoane pe baza unuia dintre criteriile de discriminare.

Potrivit legii penale, infracţiunea de hărţuire sexuală poate fi săvârşită prin ameninţare sau prin constrângere. În ambele situaţii, scopul infracţiunii este definit de lege ca fiind acela de a obţine satisfacţii de natură sexuală. Făptuitorul este o persoană care săvârşeşte infracţiunea abuzând de calitatea sa sau de influenţa pe care i-o conferă funcţia îndeplinită la locul de muncă.

Victimizarea constă în orice tratament advers venit ca reacţie la introducerea unei plângeri sau unei acţiuni în justiţie cu privire la o pretinsă faptă de discriminare. Se sancţionează cu amendă contravenţională, la fel ca discriminarea şi se poate adăuga la cuantumul despăgubirilor civile datorate de cel care a discriminat.

1.3 Cadrul legislativ

În România există o lege care sancţionează discriminarea, Legea nr. 48, adoptată în anul 2002, iar Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării funcţionează din anul 2003. De asemenea, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 1.258/2004 privind aprobarea „Planului naţional de acţiune pentru combaterea discriminării”. Rolul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este de a informa şi de a forma societatea românească în vederea eliminării oricărei forme de discriminare, de a investiga şi de a sancţiona actele de discriminare, contribuind astfel la crearea unui climat general de încredere, respect şi solidaritate, definitoriu pentru o societate democratică şi europeană. Alături de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării acţionează şi alte autorităţi publice cu responsabilităţi sectoriale în domeniu: Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Secretariatul General al Guvernului.

2. Categorii de persoane discriminate

România se confruntă cu un grad mare de discriminare în toate planurile sociale, dar mai ales în câmpul muncii. Principalele categorii de persoane sau grupuri de persoane discriminate rămân desigur: femeile, grupurile vulnerabile (în special persoanele de etnie rromă, sau cele cu handicap), bătrânii, persoanele homosexuale şi de ce nu chiar tinerii delincvenţi care au terminat procesul de re-educare şi reinserare în câmpul social. Din cercetările realizate asupra anunţurilor de muncă a reieşit că: 26,16% din anunţuri conţin discriminări pe criteriul de gen; 13,45% impun limite de vârstă nejustificate pentru anumite locuri de muncă şi profesii; 34,33% cer experienţă prealabilă candidatului în condiţiile în care pentru anumite locuri de muncă nu este necesară. De asemenea 10% din populaţia ţării apreciază că a fost supusă unei forme de hărţuire sexuală minoră sau mai gravă şi aproximativ 62% din aceste cazuri de hărţuire se desfăşoară la locul de muncă.

În ultima perioadă un interes special este acordat discriminării la locul de muncă a femeilor şi a minorităţilor sexuale.

2.1 Discriminarea femeilor la locul de muncă

În ceea ce priveşte discriminarea femeilor, în toate ţările lumii (în special cele ale lumii a treia) acestea sunt, în general, implicate în activităţi profesionale mai puţin calificate şi, deci, mai slab remunerate. În cercetările de specialitate se deosebesc două forme principale de discriminare a femeii în domeniul muncii: discriminare la salarizare, când pentru prestarea unei munci similare din punct de vedere cantitativ şi calitativ, femeile primesc o remunerare diferenţiată şi segregarea profesională, când femeile au un acces mai limitat la anumite profesii (de regulă, mai prestigioase şi mai bine plătite).

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Forme de Manifestare ale Discriminarii la Locul de Munca.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
6.5/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
6 pagini
Imagini extrase:
6 imagini
Nr cuvinte:
3 269 cuvinte
Nr caractere:
17 165 caractere
Marime:
18.75KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Sociologie
Predat:
la facultate
Materie:
Sociologie
Profesorului:
Ionela Costea
Sus!