Dinamica Spațiului Social

În fiecare zi fie auzim, fie pronunţăm de zeci de ori, termeni precum familie, şcoală, biserică, partid, administraţie, armată etc. fără să ne gândim sau să realizăm cât de „prinşi” suntem în „capcana” instituţiilor şi organizaţiilor, care au devenit parte integrantă a mediului în care trăim, muncim, învăţăm sau ne relaxăm. În fond, de când ne naştem şi până trecem în nefiinţă parcurgem etapă de etapă ca membrii ai acestora. Este oare posibil să ne sustragem unui astfel de proces? Se pare că nu! Dacă nu, atunci de ce individul este implicat sau, mai exact, ce factori şi condiţii îl fac să se implice în demersurile unor instituţii şi organizaţii? Diferă aceştia de la o perioadă la alta şi cum influenţează relaţia dintre oameni şi organizaţii ca şi raporturile dintre organizaţii şi sistemul social global? Noilor provocări, cum sunt criza financiară şi criza economică, care anunţă schimbări de esenţă ale sistemului socio-economic şi politic, cum le răspund instituţiile şi organizaţiile şi, reciproca, cum se adaptează societatea la transformările care pot apărea la nivelul instituţiilor şi/sau organizaţiilor? Acestor interogaţii precum şi altora încercăm să le răspundem în cele ce urmează.

I. COMPLEXITATEA ŞI DINAMICA SPAŢIULUI SOCIAL.

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Concepte cheie: spaţiu social; dinamică (schimbare) socială şi statică socială; progres; dezvoltare;industrializare; tradiţie; modernitate.

Activitatea umană se desfăşoară în spaţii şi contexte diferite, generând o mare varietate de structuri, relaţii şi comportamente sociale. Analiza sociologică relevă că „în spatele” acestei mari diversificări de forme concrete şi „dependente” de situaţii contextuale schimbătoare, există tendinţe şi direcţii fundamentale de evoluţie care dau sens şi direcţionează întreaga arie de „unităţi” şi „manifestări” sociale, după cum afirma cândva D. Gusti.

Cele două tendinţe – de proliferare şi diversificare a spaţiului social şi de contracţie prin „mecanisme” de regrupare – sunt generate de dinamica socială, care constituie una din trăsăturile esenţiale ale vieţii sociale.

Conceptul de dinamică, în accepţiune uzuală, are înţeles de dezvoltare a unor fenomene sub acţiunea anumitor factori. Preluat de către gânditori sociali, încă din perioada construcţiei sociologiei, generează dezbateri şi dispute, care se prelungesc în timp, fiind prezente şi în zilele noastre. Deşi disputele cu privire la dinamică şi progres social în sens modern demarează în a doua jumătate a veacului al XVII-lea, acestea cunosc intensităţi importante la mijlocul veacului al XIX-lea în contextul proceselor de industrializare şi democratizare a societăţilor, proces care reclamă studiul impactului pe care îl produc acestea asupra sistemelor instituţional şi organizaţional. Investigaţiile captează treptat pe tot mai mulţi specialişti cu pregătiri profesionale diverse şi deopotrivă domenii diferite (sociologie, psihologie, ştiinţe economice şi ştiinţe politice, antropologie, demografie etc.).

Interesant ar fi, desigur, să urmărim evoluţia teoretică a problematicii schimbării sociale, în perspectiva specializărilor enunţate. Din raţiuni lesne de sesizat nu ne putem lansa într-o astfel de tentativă, punctând doar câteva aspecte pe care le considerăm semnificative în orizont sociologic.

Un prim aspect care trebuie semnalat este cel referitor la distincţia cu care operează Auguste Comte (1798-1857) în „Cours de philosophie positive” în perimetrul dinamicii sociale. El îşi centrează discursul teoretic pe termenii de statică socială (în înţeles de cerinţe de ordine socială) şi de dinamică socială (având în vedere „determinanţii schimbării sociale”) . Ulterior, conceptul de statică socială este subînţeles, fiind mai rar utilizat, iar cel de dinamică devine „echivalat” cu schimabarea socială.