Cultura și Religia Islamică

1.Islamul

Islamul a luat naştere in Arabia, actuala Arabie Saudită în secolul al VII-lea, avându-l ca fondator pe profetul Mahomed. În secolele următoare, islamul s-a răspândit şi în Balcani, Africa şi Asia, motivul principal constituindu-l doctrina islamică care este o religie deschisă tuturor. Persoana care doreşte să se convertească la Islam, trebuie doar să recite o declaratie de credinţă, iar aceasta nu trebuie confirmată de autorităti religioase. În zilele noastre peste 1 miliard de oameni sunt convertiţi la islam, iar majoritatea e departe de a fi alcătuită din arabi. Ţara cu cea mai mare populaţie islamică este Indonezia, peste 150 milioane.

Islamul este o doctrină strictă, care se bazează pe credinţa într-un singur Dumnezeu atotputernic, (Allah) care a creat lumea, deosebindu-se de creştinism prin ideea ca Allah nu poate avea fii sau fiice.

Religia care învaţă acest mesaj nu cunoaste nici taine, nici cler. Nu există “preoţi” musulmani. Credinciosul e singur în faţa dumnezeului său. Dogmele, adică punctele fundamentale ale credinţei religioase, îi spun ce trebuie să creadă, iar legea islamică îi arată ce trebuie să facă sau să nu facă pentru a fi un bun musulman.

Revelaţiile trimise de Dumnezeu lui Mahomed au fost păstrate in cartea sfântă a musulmanilor numită Coran. Mahomed nu a scris nimic personal, el fiind după toate probabilităţile istorice neştiutor de carte. Coranul a fost alcătuit în anul 650, pe timpul domniei lui Osman, al treilea urmaş al lui Mahomed folosindu-se de însemnările profetului care se presupune că i-au fost dictate acestuia de arhanghelul Gabriel. Coranul este împărţit în o sută paisprezece capitole sau "sure" în care se preaslăveşte puterea lui Allah şi care nu este nimeni altul decât Dumnezeu, cel care a creat lumea şi pământul.

Coranul este considerat de către musulmani drept cartea sfântă prin excelenţă. Este cuvântul lui Dumnezeu devenit carte. Majoritatea savanţilor consideră că o carte care e cuvântul lui Dumnezeu nu se poate să fi fost create, deoarece cuvântul lui Dumnezeu a existat dintotdeauna. Aşadar, Coranul e increat şi etern. Numai literele sunt create. Cei mai mulţi dintre musulmani, pentru care această problemă e prea teoretică, sunt convinşi că şi în forma sa materială, adică cerneală şi hârtie, Coranul e sacru. E de înţeles atunci că musulmanii ezită să lase cartea sfântă pe mâna unui nemusulman, că nu le place să vândă cartea sacră şi că se cere o maximă puritate pentru a atinge textul: o femeie la ciclu nu-i poate întoarce paginile. Toate acestea sunt foarte greu de admis pentru un occidental care, cel mai adesea, nu vede în Coran decât un text obscur, lipsit de logică, fără o ordine si a cărui lectură e decepţionată.

Ascultând recitarea din Coran, credinciosul cade pradă unei emoţii foarte puternice. Astfel, o recitare perfectă a textului poate duce la convertiri bruşte. Pentru a înţelege acest gen de magie produsă de verbul coranic, trebuie să cunoastem locul ocupat de Coran în formarea musulmanului. Învăţat pe de rost din copilărie, el însoţeşte viaţa credinciosului din leagăn până la moarte, fiind recitat în toate împrejurările existenţei. Chiar şi musulmanii cei mai îndepărtaţi de credinţă au pentru Coran un anumit respect.

Cuvântul “islam” înseamnă “supunere” şi deci elementul fundamental al religiei este adorarea lui Allah şi supunerea necondiţionată în faţa voinţei acestuia. Musulmanii nu recunosc divinitatea lui Isus şi îl considera pe acesta un profet al lui Dumnezeu, la fel ca şi Mahomed, Moise şi alţii, dar dintre toţi Mahomed este cel mai mare.

Islamul propovăduieste şi el ideea de spirit : există spirit bun şi spirit rau. În zilele de pe urma morţii vor învia şi fiecare işi va primi răsplata dupa fapte: cei drepţi vor merge în Rai, iar cei răi vor arde în focul Gheenei. Musulmanii susţin de asemenea ideea de destin şi predestinare, care este condiţionată de Allah.

Prouncile şi ritualurile practice includ: rugăciunea canonica, musulmanii suniti trebuie sa respecte aceste rugaciuni ritual,de cinci ori pe zi, dimineata, la amiaza, dupa-masa, la apus,la o ora dupa apus, spălarea înainte de rugăciune, pelerinajul la Mecca (oraşul sfânt), aceasta obligativitate religioasa trebuie implinita de orice musulman adult macar o data in viata şi un impozit plătit în folosul celor săraci. Postul în luna Ramadan e cea mai cunoscută obligaţie. Ramadan e numele arab al uneia din cele douăsprezece luni ale anului. În cea de-a douăzeci şi şaptea zi a acestei luni a primit Profetul revelaţia. Pe toată durata sa, de la răsăritul şi până la apusul soarelui nu se mănâncă, nu se bea, nu se întreţin relaţii sexuale pe întreaga durată a postului şi nu se fumează, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu.

Printre obiceiurile islamice se întâlnesc multe comune cu cele ale evreilor: circumcizia, restricţia de a consuma carne de porc şi alcool precum şi de a reprezenta în vreun fel (desen, sculptură) imaginea Allah.

Prescripţiile islamice propovăduiesc războiul sfânt purtat în numele credinţei numit Jihad. Coranul spune: "Timp de opt luni pe an să se poarte război împotriva necredincioşilor, acestia să fie exterminaţi, iar averea lor luată ca pradă" (Coranul 2, 168-190; 2, 212,3, 5:3, 29 etc).

Jihadul, este un cuvant arab intrat in vocabularul international datorita miscarilor islamice contemporane, fiind asociat de cele mai multe ori terorismului si violentei. In sensul sau propriu, cuvantul inseamna “efort” sau “lupta”. Potrivit definitiei clasice, credinciosul poate interpreta Jihadul: “cu inima,limba cu mâinile sau cu spada.”

Jihadul este prezentat ca o lupta impotriva necredinciosilor. Cei care au îmbrăţisat această tendinţă o argumentează prin texte speculative bazate pe conceptele de suicid, calvar şi jihad. Coranul însa nu promovează sinuciderea ci conform versetelor acestuia, moartea in Jihad, săvârşită în numele lui Allah, este răsplătită cu binecuvantarea eternă. Versetul pe care îşi bazează aceşti terorişti sinucigaşi motivaţia este : „Nu vă gândiţi că cei ucişi în numele lui Allah au murit. Ei trăiesc întru Allah“. Ei trăiesc cu credinţa că după moarte vor vedea chipul lui Allah şi îl vor întâlni pe profet, iar păcatele tuturor rudelor lor vor fi iertate. Acţiunile acestor terorişti golesc de conţinut religia în preceptele ei fundamentale: raţiunea, libertatea şi democraţia.

Islamul consideră legea lui Moise ca fiind potrivită pentru acele timpuri, pe Isus ca pe un continuator care a completat-o, dând importanţă spiritualităţii mai mult decât ritualului, iar în cele din urma legea islamică este legea dată de Allah pentru a servi nevoilor umanitaţii în stadiile sale cele mai dezvoltate.

2.Statutul femeii în Islam

Nedisocierea sistematică între religia islamică şi oamenii cantonaţi în tradiţii, adesea preislamice, în diferite practici culturale, stă la baza prejudecăţii prin care se afirmă că femeia musulmană este oprimată şi inferiorizată din cauza Islamului. În paginile următoare, voi încerca să prezint statutul femeii în Islam, din perspectiva aspectelor spirituale, sociale, juridice, economice şi politice, intentia mea fiind aceea de a demonstra că femeia musulmană, în masura în care a ajuns să fie inferiorizată în anumite etape ale istoriei, a fost inferiorizată din cauza abandonarii şi nerespectării prescripţiilor coranice şi nu în virtutea religiei islamice în sine. Avem tendinţa de a judeca conform propriei istorii a ideilor şi ideologiilor şi de a presupune că celelalte culturi calchiază modelul occidental; întrucât în Occident femeia şi-a redobândit drepturile şi libertăţile esenţiale de pe poziţii laice, în urma procesului de secularizare şi a clivajului creat între laic şi religios.