Interpretările care se dau noţiunii de conflict diferă de la un autor la altul sau de la o teorie la alta. Conflictul a fost, pe rând, considerat discordie sau competiţie (G. Simmel), "maladie socială"(T. Parson), factor important în definirea grupurilor mici (R. Aron), proces fundamental al mişcării sociale(Bruce F.Ryan), "factor central al politicii" (B. Barber), perturbări care generează noi echilibre, e.t.c. De asemenea, conform teoriilor psihologiste, conflictul este expresia refulării instinctelor primare sau a frustrărilor individuale sau, conform celor funcţionaliste, el este o sursă a schimbării sociale. Dacă ne luam după teoriile marxiste, conflictul este expresia contradicţiilor sistemului social, a luptei de clasă, generate de accesul inechitabil la resurse.
În acelaşi timp, în raport de conflict au fost imaginate modele de societate. Ralf Dahrendorf distingea între modelul integrării şi cel al conflictului, al constrângerii, al schimbării. Lewis Coser, vorbeşte despre un model al integrării şi unul al conflictului, dar un conflict pozitiv, funcţional în raport cu sistemul social, ca factor de progres şi schimbare. Peter Sederberg, vorbind despre modelul societăţii moderne entropice, sublinia ca disfuncţiile în transmiterea stocului de informaţie generat de revoluţia tehnologica conduce la contradicţii, conflicte.
Deşi conflictul a fost întotdeauna fundamental în teoria şi analiza sociologica, teoria conflictului este în general, eticheta ataşată scrierilor sociologice ale oponenţilor dominantei structural - funcţionalismului, în a doua decadă, după cel de al doilea război mondial. Teoreticienii conflictului subliniază importanta intereselor în raport cu normele şi valorile şi modalităţile în care, urmărindu-şi propriul interes indivizii au diferite tipuri de conflict, ca aspecte normale ale vieţii sociale, mai degrabă, decât apariţii anormale sau disfuncţionale. Susţinătorii teoriei conflictului nu afirma ca prezintă vreo teorie generala a societăţii, ci subliniază ca ordinea sociala are mai degrabă drept cauza coercitia decât consensul David Locwood susţine că putem distinge între integrarea de sistem, sau sistemică care se referă la relaţia dintre diferite parţi ale sistemului social şi integrarea socială care se refera la norme şi valori. Structural-funcţionalismul tinde să le reunească pe amândouă şi oferă prioritate integrării sociale. Ori, dacă aceasta persistase presupune că şi integrarea de sistem este prezentă. Locwood indica faptul că integrarea socială poate exista şi fără integrare de sistem. O criza economică, de exemplu poate indica existenta unui conflict de sistem, dar nu duce în mod automat la o prăbuşire a integrării sociale. Lewis Coser încearcă să integreze analiza conflictului social în structural-funcţionalism, văzându-l ca un proces al managementul tensiunii, sau ca parte al procesului de reintegrare ca reacţie la schimbarea socială. În sociologia modernă, conflictual este reprezentat în moduri diferite prin dezvoltări teoretice precum teoria structurării (A. Giddens) ca şi prin teoria alegerii raţionale.
Spre exemplu, teoriile schimbului considera ordinea socială drept rezultatul neplanificat al actelor de schimb între membrii unei societăţi. Există două variante principale ale acestor doua teorii. Teoria alegerii raţionale-localizează sursa ordinii în avantajul personal al individului câştigat prin schimb cooperativ. Teoria antropologica a schimbului-pretinde că atât ordinea cât şi urmărirea avantajului personal, sunt efecte ale naturii fundamental ritualice şi simbolice pe care o au lucrurile schimbate. În ambele versiuni conflictul social este pur şi simplu consecinţa dezagregării proceselor de schimb.
Conflictul politic, în esenţa sa, nu se deosebeşte de alte procese sau fenomene similare, exprimând un antagonism, o relaţie opozantă între două sau mai multe entităţi ale căror interese sunt contrarii în privinţa deţinerii şi gestionarii unor resurse.
Entităţile care se află în conflict dacă sunt şi se manifestă în spaţiul politic, iar conflictul este monitorizat şi gestionat de instanţe politice, dobândeşte aspect politic, fiind încadrat şi definit ca având natură politica în tipologia conflictelor.
Sursa generatoare de conflicte sociale o reprezintă puterea. Definiţia cea mai cunoscuta a puterii este cea a lui Max Weber. Acesta priveşte puterea drept conceptul fundamental în stratificare, clasa, statusul şi partidul fiind trei dimensiuni distincte ale acestuia. În linii mari, clasele erau rezultatul distribuţiei puterii economice, statusul reprezenta un fel de putere socială definită normativ, iar partidele erau grupuri active în sfera politica ce urmăreau diverse scopuri.
Weber a definit apoi puterea în sens general ca fiind probabilitatea persoanelor sau grupurilor de a da curs propriei voinţe chiar şi atunci când alţii se opun. Dacă analizam definiţia lui Weber observăm cu siguranţa în ea ideea de conflict şi intenţie. Numeroşi sociologi care i-au urmat au presupus că puterea implica şi chiar determina rezistenţa subordonaţilor care trebuie înfrântă de supraordonaţi.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
