Comunitatea Rromilor între Discriminare și Integrare

Comunitatea rromilor reprezinta una dintre minoritatile etnice cu o pondere destul de însemnata în peisajul demografic al României actuale (oficial aproximativ 1.500.000, în anul 2003, însa dat fiind faptul ca unii dintre ei se declara români, probabil numarul lor e ceva mai mare, acoperind aproape o zecime din totalul populatiei) . Conform marturiilor istorice, populatiile nomade ale tiganilor sau rromilor, au migrat în expeditii succesive din zona de nord-vest a Indiei, înspre tinuturile Persiei, unde deja erau mentionati în jurul secolului al XI-lea. Ei sunt amintiti de izvoare istorice ca fiind prezenti la Constantinopol în jurul sec. al XIV-lea, de aici emigrând în zona tarilor balcanice, în Europa de Vest (sec. XV) si chiar pâna dincolo de oceanul Atlantic, în SUA si Canada (sec. XX).

Cei mai multi dintre rromi vorbesc un dialect cunoscut sub numele de rromanes, o limba înrudita cu dialectele indo-europene din nordul Indiei. De asemenea, acestia vorbesc, în general, si limbile tarilor în care traiesc.

În ciuda timpului îndelungat trecut de la momentul parasirii tinuturilor de origine, si data fiind lipsa unei organizari statale sau a unei culturi în acceptiunea clasica a termenului, comunitatile de rromi îsi pastreaza înca multe din obiceiurile si cutumele specifice clanurilor din care fac parte. În conditiile convietuirii cu societatile în mijlocul carora traiesc ca si minoritati, rromii sunt în cele mai multe cazuri pusi în situatia de a prelua unele din obiceiurile sau manifestarile culturale ale acestora.

Prima atestare documentara a existentei unor comunitati de tigani dateaza din anul 1068, în timpul si pe teritoriul Imperiului Bizantin. Tiganii au fost denumiti în diferite feluri de catre popoarele cu care au intrat în contact: „arami” (armean, pagân), „faraontseg” (gloata), „bohemien” (din Boemia), „tartares” (tatar), „gypsy” (egiptean), „saracin” (arab), „athinganoi” (tigan).

În ceea ce priveste locul de origine al tiganilor exista mai multe teorii. Unii specialisti (rromanologi) considera ca acestia ar proveni din Egipt, în timp ce altii avanseaza ipoteza originii lor undeva în nord-vestului Indiei, în provincia Punjab. Este sigur însa ca migratia tiganilor catre Europa - alaturi de alte grupuri etnice orientale - s-a facut treptat cu opriri prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Tara Româneasca, Moldova, Transilvania, dar si în vestul continentului.

Tiganii pot fi urmariti în exodul lor ce a acoperit mii de kilo¬metri si sute de ani. Astfel, se pare ca au fugit din nordul Indiei membrii unui întreg trib, oameni care n-au mai putut îndura regimul la care erau supusi de catre clasele sociale superioare. Faceau parte probabil din casta paria, de membrii careia cei din castele supe¬rioare nici n-aveau voie sa se atinga. Si (sa fie doar coin¬cidenta?) numele tiganilor, scris în primele noastre documente atigani, e probabil derivat din verbul grecesc athinganein (a nu se atinge)! Au strabatut tot Orientul Mijlociu, respinsi din loc în loc, razboindu-se cât au putut cu persanii si cu turcii, pâna au ajuns în Europa, în Imperiul Bizantin, alungati din Asia Mica de turcii otomani. Nici aici n-au avut ragaz: împaratia bizantina era redusa la finele veacului al XIV-lea la Grecia continen¬tala si o fâsie de pamânt corespunzând Turciei europene de azi si sudului Bulgariei - regiune careia i se zicea Romania, caci bizantinii, perpetuând timp de o mie de ani pretentia ca reprezentau Imperiul Roman, îsi ziceau romei.

Din sederea lor în Romania, adica în cadrul Imperiului Bizantin, si-au tras tiganii si numele de rromi, la care tin pâna astazi. La noi au ajuns, tot refugiindu-se pâlcuri-pâlcuri: pe masura ce treceau Dunarea, domnia si boierii, care duceau lipsa de brate de munca, i-au facut robi, muncitori lipsiti de orice drepturi, fiind împartiti pe la mosiile boieresti pen¬tru tot felul de meserii si munci casnice, si de asemeni pe la manastiri, doar o mica parte - cei mai norocosi - fiind pastrati ca robi domnesti, de pilda însarcinati cu cautarea aurului prin albiile râurilor. Dintre robii boieresti, unii erau lasati sa-si exercite mese¬riile cutreierând tara cu satra lor, caci erau foarte îndemânatici ca fierari, tinichigii, potcovari, spoitori. Numai o data pe an aveau datoria sa se mai întoarca la stapân, spre numaratoare si pentru casatorii. Mici grupuri de nesupusi au dainuit sute de ani ascunsi prin codri desi, într-o stare atât de groaznica de saracie si salbaticie încât li s-a zis „netoti”. De remarcat ca în Moldova, pe lânga salasele tiganesti si uneori amestecate cu ele, s-au strâns sate de robi tatari, care cu timpul nu s-au mai deosebit de tigani decât prin tipul fizic.