Yoga - mistica exercițiului - pretinse similitudini între yoga și mistica isihastă

Introducere

De câteva decenii, un val de tehnici spirituale extrem-orientale au asaltat Occidentul, iar după anul 1989 chiar si țările est-europene. O astfel de tehnică, care astăzi este în plină răspândire este și ”yoga”-”mistica exercițiului” sau ”mistica voinței creatoare”.

Etimologic vorbind, termenul ”yoga” provine din rădăcina ”yuj” care înseamnă ”a lega laolaltă”, ”a ține strâns”, ”a înhăma” sau ”a pune la jug”, această noțiune desemnând în general orice tehnică de asceză, orice tehnică de meditație, care presupune un efort îndelungat și se constituie într-un anume ”jug” pe care practicantul și-l autoasumă

Astăzi întâlnim tot mai des pe stradă, pe vitrinele unor magazine, în săli de dans, la intrarea în casele de cultură și chiar în școli, în instituțiile de învățământ superior afișe publicitare referitoare la yoga, care reușesc să îi facă curioși pe oameni. De aceea, aceste forme de meditație orientală încep să pătrundă chiar și în conștiința unor semeni de-ai noștri, ortodocși, iar în urma unor exerciții la unii dintre ei bucurându-se de un mare impact; în special la cei care traversează o perioadă de criză spirituală.

Mulți dintre oamenii zilelor noastre tind spre o stare de „sfințenie modernă”, pe care o identifică cu o „iluminare interioară” quasi-mistică, mergând până acolo încât socotesc că experința yoga i-ar putea ajuta în acest sens, această experiență fiind considerată a fi superioară oricărei alte forme de spiritualitae, inclusiv celei creștine. Astfel, se ajunge la a transforma nevoile spirituale ale omului într-o „cădere în vid”, într-o experiență psiho-existențială care nu are nimic de a face cu reînnoirea spirituală în sensul creștin.

De aceea, lucrarea de față își propune să înfățișeze, pe scurt, care sunt originile acestei tehnici, care sunt treptele itinerariului ascetic spiritual prin yoga, al cărui scop este eliberarea finală și importanța acestei tehnici pentru mistica orientală. De asemenea urmărim prin această lucrare să identificăm aparentele similitudini dintre yoga și mistica isihastă și să le evaluăm din perspectivă creștină.

Yoga. Generalități

Practica yoga, un fenomen foarte răspândit în lumea orientală, cuprinde o variată și inegală istorie în ceea ce privește originea sa. De aceea este imposibil să se spună cu precizie când a apărut yoga.

Se știe însă că yoga a cunoscut fazele ei de înflorire și de maturizare invadând și influențând toate domeniile misticii și ale filosofiei indiene. De asemenea cercetările arheologice din valea Indusului au scos la iveală o plăcuță de lut ars pe care era reprezentat un personaj în poziție de „tăietor”, poziție caracteristică de yoga clasică. Considerând această poziție a avea un caracter religios, s-a constat că ceva asemănător cu yoga exista deja în civilizațiile Mohenjo-Daro și Harappa, de prin mileniul al III-lea î.Hr. Deocamdată nu s-a demonstrat dacă într-adevăr aceste civilizații sunt realizarea proto-dravidienilor, așa cum se crede.

Această ipoteză este susținută și de faptul că se crede că acel personaj de pe plăcuță, reprezentat în poziție de tăietor, l-ar reprezenta pe Siva. În mod constant Siva este considerat yogi-nul prin excelență, stăpânul și inițiatorul oricărui adept. Fiecare guru își primește mandatul de la el.

Aceste premise conduc la ideea că atunci când triburile indo-europene, arya, au pătruns în India, la începutul mileniului al III-lea î.Hr., au găsit în acele locuri o yoga „arhaică” deja bine închegată, de care trebuia să se țină cont când s-a construit religia vedică.

Ceea ce rămâne cert este faptul că yoga își are rădăcinile pe Valea Indusului, cea mai veche vatră locuită a Indiei, atestată arheologic de prin mileniul al IV-lea î.Hr. sau începutul mileniului al III-lea î.Hr. Dacă corelăm yoga cu Siva , nu putem să evităm cultul falusului, care a fost întotdeauna șivait și este atestat arheologic la Mohenjo-Daro. Ori, acest cult este în legătură directă cu cultul fertilității și se presupune că posturile yoga serveau pentru a domina natura. Numai așa se poate explica de ce Siva a ajuns patronul yogi-nilor.

În timp, alături de această yoga arhaică, presistematică și panindiană, s-a format o „Yoga-darsana”, o yoga clasică, așa cum a fost ea redactată mai târziu de legendarul Patanjali, în tratatul său, „Yoga-Sutra”.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi

Facultatea de Teologie Ortodoxă, “Dumitru Stăniloae