Relația Duhului Sfânt cu Tatăl

Introducere

Învăţătura de credinţă ortodoxă mărturisește credinţa într-un singur Dumnezeu în trei ipostasuri Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, sau, altfel spus, Biserica se închină unui Dumnezeu ca Unitate în trei ipostasuri . click Persoana Tatălui este rădăcina unică, izvorul și cauza celorlalte două Persoane ale Sfintei Treimi, Fiul și Duhul Sfânt, tocmai din această cauză Dumnezeu este Unitatea în trei ipostasuri. click Din această unitate care este Sfânta Treime face parte atât cauza unică, Tatăl, Căruia i se datorează după fire modul existenţei, ca fiind cauzate de El, a celorlalte două Persoane, Fiul și Sfântul Duh. Ortodoxia şi-a păstrat nealterată credinţă în Sfântă Treime, ca într-un izvor nesecat al spiritualităţii răsăritene, chiar dacă de-a lungul istoriei au existat, şi continuă şi în prezent să existe atacuri la adresa învăţăturii de credinţă a Bisericii şi mai ales la adresa Dogmei Sfintei Treimi. Încă de la începutul Bisericii creștinii mărturiseau credinţa într-un sigur Dumnezeu în Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, mărturisire ce mai târziu, va fi concretizată în Simbolul de credinţă Niceo-constantinopolitan. De importanţa mărturisirii credinţei într-un singur Dumnezeu în trei ipostasuri suntem încredinţaţi mai ales datorită faptului că Simbolul de credinţă sau Crezul a fost introdus în cadrul serviciului liturgic, fiind rostit la fiecare Sfântă Liturghie ca o garanţie a faptului că jertfa nesângeroasă se aduce în prezenţa tutoror acelora care mărturisesc statornic credinţa într-un singur Dumnezeu, în trei Ipostasuri. Începând cu Arie, și continuând cu Macedonie, Sabelie, Apolinarie și alţi ereziarhi, dogma Sfintei Treimi a fost atacată în repetate rânduri, însă, cu ajutorul Sfântului Duh, care lucrează în Biserică, și care a revelat adevărul în minţile apărătorilor ortodoxiei, erezia a fos înlăturată din sânul Bisericii.

Confrom dreptei credinţe, noi afirmăm principiul unităţii în Sfânta Treime, așa cum foarte frumos afirmă Paul Evdokimov spunând: „Sfânta Treime există dintru început ca trei centre ipostatice ale subiectului treimic" .click Conform acestui principiu Persoanele divine, deşi au în comun aceeaşi substanţă, totuși acestea nu se confundă: „Tatăl este izvorul unic al Persoanelor, care primesc simultan de la El aceeaşi unică natură" .click Aşadar Tatăl, fiind nenăscut şi nepurces, este principiul sau izvorul celorlalte Persoane ale Sfintei Treimi, în timp ce Fiul este născut „mai înainte de toţi vecii”, afirmându-se astfel coexistenţa şi egalitatea Sa cu Tatăl, iar Sfântul Duh purcede din acelaşi principiu unic al Treimii, care este Tatăl. Așadar relaţia celor trei Persoane ale Sfintei Treimi este elucidată așa cum afirmă Nikos A. Matsoukas prin intermediul a trei premise de bază. Cauza modului de existentă al Treimii în sine este doar Tatăl, care naște pe Fiul și purcede pe Sfântul Duh, astfel încât Cele Trei Ipostasuri există dimpreună veșnice în manifestarea unei singure fiinţe . click Deși sunt Persoane diferite, nu putem vorbi de trei dumnezei, ci de Unul singur manifestat în trei Iopstasuri. De aceea în elaborarea lucrării de faţă privind relaţia Duhului Sfânt cu Tatăl, nu voi putea face abstarcţie de persoana Fiului, ci din contră, pentru a înţelege mai bine relaţia Duhului Sfânt cu Tatăl, mă voi folosi pe alocuri în expunerea acestei teme și de relaţia dintre Fiul și Tatăl, respectiv dintre Fiul și Duhul Sfânt.

Relaţia Duhului Sfânt cu Tatăl

Tatăl este, așa cum am văzut mai devreme, principiul unic al Sfintei Treimi, el naște pe Fiul și purcede pe Sfântul Duh. Așadar a Tatălui este purcederea, după cum ne învată însuși Mântuitorul când vorbește despre Sfântul Duh, zicând că „de la Tatăl purcede” click (In. 15, 26).

Dar cum putem noi defini purcederea? click Etimologic vorbind, cuvântul „purcedere” derivă din latinescul „processio”, care se traduce prin „înaintare” sau „procesiune”, însă cea mai potrivită traducere în cazul de faţă ar fi aceea de „proeminenţă” . Prin purcedere, Biserică Ortodoxă afirmă că Sfântul Duh se trage din veşnicie din Tatăl. Purcederea, așa cum ne arată Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatica sa, este, asemeni nașterii Fiului din Tatăl, un mod de existenţă „necuprins cu mintea și necunoscut”. Totodată el subliniază și faptul că în niciun caz nu trebuie confundată purcederea cu nașterea: „Noi cunoaștem că există deosebire între naștere și purcedere, dar care este felul deosebirii nu știm deloc” .