Predică la Sfântul Arhidiacon Ștefan

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

“Şi îngenunchind , a strigat cu glas mare:Doamne , nu le socoti lor păcatul acesta!Şi zicand acestea , a murit.”(Fap. 7,60)

Iubiti credinciosi,

Astăzi , a treia după Naşterea Domnului prăznuim pe Sfantul Arhidiacon Ştefan , cel dintâi mucenic al creştinilor. Dacă prin naşterea Sa cea mai presus de fire Hristos a adus în lume învăţătura despre iubire şi iertare , Sf. Arhidiacon Ştefan este cel dintâi care o aplică.

Fraţi creştini,

Din pericopa evanghelică ce s-a citit astăzi despre martiriul Sfântului Ştefan , desprindem o temă esenţială legată de virtutea iertării şi rolul ei în viaţa fiecărui creştin.Desprindem din exemplul vieţii Sfântului Stefan ,câteva învăţaturi despre iertare , dragoste şi jertfelnicie.

Prezenţa lui în istorie e legată de situatia bisericii primare privind forma ei de organizare , căci după cum bine ştim după Inălţarea Domnului la cer , creştinii se adunau în case particulare unde săvârşeau frângerea pâinii ,organizau agape şi făceau colecte pentru săraci. In acea vreme , înmulţindu-se numărul ucenicilor , au apărut conflicte între iudeii elenişti şi evreii locali în problema trecerii ce vederea a văduvelor acestora de la împărţirea zilnică a hranei. Din această pricină , Apostolii “au chemat mulţimea ucenicilor” propunându-le să aleagă şapte bărbaţi plini de Duhul Sfânt care să fie rânduiţi pentru slujirea la mese. Au fost aleşi Ştefan , Filip, Prohor, Nicanor , Timon, Parmena şi Nicolae ce au fost aduşi înaintea Apostolilor “care , rugându-se , şi-au pus mâinile peste ei” , adică i-au hirotonit în treapta de diacon.

Dintre toţi aceştia s-a remarcat Ştefan ,care era plin de Duh Sfânt ,săvârşind semne şi minuni în popor.

Fericitul Augustin mărturiseşte că aşa cum Petru este mai întâi între apostoli , aşa Sfântul Ştefan este cel dintâi dintre diaconi.

Era iudeu de neam , din seminţia lui Avraam şi se crede ca ar fi studiat la şcoala înţeleptului Gamaliel. Din pricina înţelepciunii sale şi a spiritului său viu era invidiat de unii iudei care proveneau din sinagoga zisă “a libertinilor”, a acelor iudei din Cirene , Alexandria , Cilicia şi Asia. Aceştia îl acuzau pe Ştefan că rostea cuvinte de hule la adresa Legii sau a lui Dumnezeu , aducând chiar martori mincinoşi împotriva lui.

Astfel Sfântul Ştefan a fost adus înaintea Sinedriului şi judecat pentru cele de care era învinuit. Se pare că preşedinţia Sinedriului o avea atunci tot Caiafa, cel care-L judecase şi pe Mântuitorul. Printre altele Sfântul Ştefan mai era acuzat că ar fi spus că “Iisus Nazarineanu va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise.”(Fap. 6,14).

In momentul anchetei sale , cei care îl judecau , privindu-l , “au văzut faţa lui ca o faţă de înger”.

In capitolul al şaptelea a cărţii Faptele Apostolilor , Sfântul Evanghelist Luca redă cuvântarea ţinută de Sfântul Ştefan înaintea Sinedriului. El face o incursiune în istoria poporului evreu pornind de la Patriarhul Avraam care s-a strămutat din porunca lui Dumnezeu din pământul caldeilor în Haran ,iar de acolo şi-a scos neamul din Mesopotamia ducându-l în Canaanul făgăduit. Apoi vorbeşte de Iacob şi cei doisprezece fii ai săi , care l-au vândut pe Iosif egiptenilor, dar el afland har de la Dumnezeu a avut trecere înaintea lui Faraon , regele Egiptului, punându-l mai mare peste Egipt şi peste casa lui.Cu ajutorul lui Iosif , fraţii şi tatăl său scapă de acea mare foamete care s-a abătut timp de şapte ani asupra Egiptului şi ţării Canaan.

Apoi vorbeşte despre Moise , conducătorul poporului Israel în pământul făgăduinţei , despre David şi urmaşul acestuia Solomon.La finalul cuvântării sale, Sfântul Ştefan mustră atât comportamentul înaintaşilor celor de faţă , care i-au ucis pe prooroci , cât şi pe contemporani care stau „împotriva Duhului Sfânt , devenind „vânzători şi ucigaşi”.

Binenţeles că aceste acuze nu au rămas fără urmări , căci au produs indignare celor prezenţi, a căror ură împotriva lui atinsese cote maxime.Sfâtul Evanghelist Luca , relatează faptul că în acele momente Ştefan , “fiind plin de Duhul Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta Lui” după care a grăit:”Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”.Auzind aceste cuvinte , cei prezenţi s-au năpustit asupra lui , scoţându-l din Ierusalim şi bătându-l cu pietre.In faţa morţii nu s-a apărat, nu s-a împotrivit ucigaşilor lui , ci “ca un miel spre junghiere , aşa nu şi-a deschis gura Sa”, aceste cuvinte referitoare la Hristos fiind valabile şi Sfântului Şfântului Ştefan , care în momentul morţii sale se ruga zicând:”Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”(Fap. 7, 59-60), asemenea Mantuitorului care pe Sfânta Cruce i-a iertat pe cei ce-L condamnau , zicând: “Părinte,iartă-Le lor, că nu ştiu ce fac”.(Lc. 23,34).

Fericitul Augustin şi unii părinţi bisericeşti atribuie convertirea lui Pavel pe drumul Damascului , rugăciunilor Sfântului Arhidiacon Ştefan , căci după câte ne relatează Sfântul Luca , acesta ar fi fost prezent în momentul uciderii lui.

Sfântul Ştefan a răspuns răului cu bine ,urii şi invidiei cu bunătate şi iubire , virtuţi care i-au încununat viaţa , primind darul cel mai presus , acela de a fi primul martir pentru Hristos.

Observații:

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

„JUSTINIAN PATRIARHUL

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Predica la Sfantul Arhidiacon Stefan.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
2 343 cuvinte
Nr caractere:
10 746 caractere
Marime:
18.71KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Religie
Predat:
la facultate
Materie:
Religie
Profesorului:
Asist drd. VIctor Marola
Sus!