Misiunea bisericii în instituțiile sociale

INTRODUCERE

Creştinismului este viaţa în Hristos trăită cu smerenie şi jertfă deplină. Creştinismul trebuie să transforme pe omul cel vechi şi lumea cea învechită de păcat, şi prin păcat supusă morţii, în făptură nouă care fiind în trup material umblă în duh şi trăieşte în fiecare zi viaţa înnoită după Evanghelia Domnului. Pilda vieţii lui Hristos cu harul Său dăruit nouă, ne-a pus la îndemână putinţa de a ne împărtăşi de această înnoire ce curge permanent prin Biserică. Deci misiunea Bisericii în lume este aceea de a înfăptui unitatea sfâşiată de păcat, împărtăşind „înţelepciunea şi credinţa în Hristos” pentru ca „astfel omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi bine pregătit pentru orice lucru bun” ( II Timotei 3, 15,17 ).

Misiunea Bisericii în lume se realizează prin efortul misionar al întregii biserici, datoria de a-L mărturisi pe Hristos lumii o are Biserica in întregul ei, căci: “este o trimitere a întregii comunităţi în lume, sa mărturisească prin ceea ce sunt ei, că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” La întrebarea: „ care este rolul misiunii?”, noi răspundem cu credinţa si experienţa Bisericii, pentru că ea aduce în inima omului „raiul posibilităţilor” ce consta in deschiderea faţa de opera de mântuire a lui Hristos, „toate misiunile trimişilor lui Dumnezeu se refera la planul de mântuire, cea mai mare dintre ele privind, in Vechiul Testament, in mod direct, poporul lui Dumnezeu.” Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind îndemnul Apostolului Pavel către Timotei: „Să ţii aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin punerea mâinilor mele” (2 Timotei 1, 6), precizează: „Dumnezeu te-a ales pe tine, El ţi-a încredinţat acest har şi nu ai fost ales cu vot obştesc. Deci să nu batjocoreşti şi să nu necinsteşti votul lui Dumnezeu”

1. Temeiurile misiunii sociale realizată de biserică.

Misiunea omului în general şi a bisericii în special este aceea de a face cunoscut pe Hristos indiferent condiţiile pe care le va întâmpina, lucrând cu timp şi fără timp, pentru a zidi biserica lui Hristos. Biserica naşte viaţa spirituală ca slujire deplină a Lui Hristos, o întruchipare în cuvânt şi faptă a spiritualităţii ce răsare din Învierea Mântuitorului Hristos.

Conform relatărilor respective ale Evangheliilor, in afara de îndatoriri spirituale, predicarea Evangheliei, vindecarea de boli si alungarea demonilor, a lega si dezlega păcatele (Mt.10,5, Mc.6,7, Lc.9,1, In.20,23)-Hristos a încredinţat Apostolilor aleşi de El si sarcini pur administrative chiar din primele zile, având ca scop îngrijirea de nevoile materiale ale credincioşilor (Mt.14,13-21, Mc.6,30-44,Lc.9,10-17,In.6,1-14).

Astfel, lucrarea Apostolilor se întindea in tot spectrul vieţii omeneşti, acoperind toate aspectele spirituale si materiale.Aceasta reiese din epistolele adresate comunitarilor întemeiate de ei, din trimiterea unor reprezentanţi ai lor spre rezolvarea diferitelor probleme locale, din organizarea vieţii sociale si intercomunitare si din instalarea unor conducători, cu scopul păstoririi acestora (Fap.14,23). Toate acestea ii prezintă pe Apostoli ca pe: „adevăraţii pastori spirituali ai Bisericii si ca pe cei care constituiau cea mai inalta autoritate in problemele de credinţa si de disciplina in Biserica.”

Prin grija sociala se exprima, nu numai comuniunea si unitatea membrilor fiecărei comunitatea locale, ci si intercomunitara, încat se poate spune ca termenul societate constituie pentru Biserica expresia organizării spirituale si esenţiale a vieţii membrilor ei si a structurii divine a misiunii ei in lume.

Dar, si organizarea Bisericii exprima structura ei comuniala. De la început, comunităţile răspândite in lumea greco-romana erau strâns legate si unite intre ele, iar ca factori ai unitarii erau Evanghelia lui Hristos si împărtăşirea Duhului Sfant, pe de o parte, iar, pe de alta parte, persoana Apostolilor ca interpreţi ai revelaţiei divine in Hristos.