Marea Lucrare a Fiului Lui Dumnezeu Realizată la Cruce

A. DUMNEZEU ŞI ADEVĂRUL DESPRE CRUCE

Oamenii au transformat crucea într-o bijuterie, pe care unii o poartă la gât. Dar, crucea nu este o bijuterie. În lumea antică, crucea a fost un obiect al brutalităţii şi al ruşinii. Iar Isus Hristos a murit răstignit pe o cruce.

Oamenii au trăit şi au murit. Ei au făcut aceasta încă de când a intrat păcatul în lume. Dar, Isus Hristos a trăit, a murit şi a înviat din morţi. Iar astăzi, El este viu în vecii vecilor.

Însă, lucrul interesant este că moartea lui Isus Hristos a fost centrul şi accentul tuturor celor ce au fost inspiraţi ca să scrie cartea numită Biblia. Şi ceea ce este şi mai interesant este că moartea Lui a fost şi interpretată. Autorii Bibliei nu au scris doar că El a murit, ci ne spun şi de ce a murit El. El a murit pentru păcatele noastre.

Domnul Isus Hristos a venit în această lume printr-o naştere supranaturală - mai exact, printr-o zămislire (concepere) supranaturală, fiind născut dintr-o fecioară prin zămislire de la Duhul Sfânt -, ceea ce explică viaţa perfectă pe care El a trăit-o. Iar naşterea supranaturală şi viaţa perfectă a Domnului Isus te obligă să te gândeşti cu seriozitate la semnificaţia morţii Lui pe cruce; mai ales că, trei zile mai târziu, El a înviat în trup, patruzeci de zile mai târziu, El S-a înălţat la ceruri, şi El a făcut o promisiune: „Eu Mă voi întoarce!”

Pe cruce, Domnul Isus a făcut şapte afirmaţii.

Prima Sa afirmaţie a fost legată de vrăjmaşii Lui: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Câtă dragoste!

A doua afirmaţie a fost făcută unui tâlhar, care I-a cerut să-Şi amintească de el, când va veni în Împărăţia Sa: „Adevărat îţi spun că astăzi tu vei fi cu Mine în rai!” Ce siguranţă!

A treia afirmaţie a avut două părţi. În timp ce El murea pe cruce pentru păcatele lumii, mama Lui pământească era lângă crucea Lui. Isus a văzut-o şi, deşi era întins pe cruce, El a fost preocupat de viitorul vieţii mamei Lui, care era văduvă. Şi, de pe cruce, El face anumite pregătiri pentru mama Lui, lăsând-o în grija ucenicului Său preaiubit. El îi spune Mariei, mama Lui: „Femeie, iată fiul tău!” Şi apoi, El îi spune lui Ioan, ucenicul Lui preaiubit: „Iată mama ta!” Iar, de atunci încolo, Ioan a avut grijă de Maria, ca şi de mama lui. Cât de grijuliu a fost Domnul Isus!

Apoi, întunericul a căzut peste ţară timp de trei ore. Şi pe la sfârşitul celor trei ore de întuneric, când încă era întuneric, Domnul Isus a făcut cea de-a patra afirmaţie: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” În punctul acesta, El primea asupra Sa mânia şi judecata lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, pe care le purta asupra Lui. Ce mister! Dumnezeu părăsit de Dumnezeu!

A cincea afirmaţie a fost legată de suferinţele Lui fizice: „Mi-e sete!” Se pare că, aceste cuvinte sumarizează tot ceea ce a simţit El în urma durerilor fizice pe care le experimenta, dar şi în urma durerilor spirituale pe care tocmai le experimentase, pentru că El tocmai trecuse prin iad. El tocmai trecuse prin iadul mâniei şi judecăţii lui Dumnezeu, dar şi prin iadul durerilor fizice şi sufleteşti. Ce realitate!

A şaptea afirmaţie a fost: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Câtă linişte şi pace!

Dar, acum aş vrea să ne concentrăm atenţia asupra celei de-a şasea afirmaţii făcută de Domnul Isus de pe cruce: „S-a isprăvit!” Ce victorie!

În limba greacă, această afirmaţie este un singur cuvânt, format din zece litere: „tetelestai”, care înseamnă: „Plătit în întregime!”sau „Isprăvit (terminat) în întregime!”

Domnul Isus nu a spus acest cuvânt în şoaptă, ci l-a strigat cu glas tare şi puternic. Nu a fost un ţipăt de înfrângere, ci a fost un strigăt de victorie. Şi acest strigăt reprezenta de fapt sfârşitul tuturor suferinţelor. Acest strigăt anunţa sfârşitul tuturor jertfelor, pe care oamenii le-au adus şi le aduceau lui Dumnezeu de sute de ani, ca să facă ispăşire pentru păcatele lor, dar care doar îndepărtau sau, mai degrabă, acopereau păcatele doar pentru o vreme, până la următoarea jertfă. Această jertfă, jertfa Domnului Isus, era singura Jertfă care putea să îndepărteze păcatul pentru totdeauna. Şi tot acest strigăt anunţa că preţul răscumpărării noastre din robia păcatului a fot plătit în întregime prin sângele jertfei Sale de ispăşire.

Ce înseamnă „tetelestai”?

„Tetelestai” înseamnă că „întotdeauna ceea ce s-a isprăvit (plătit) va rămâne isprăvit (plătit).”

Şi aici, în această a şasea afirmaţie, Domnul Isus Se referă la mântuirea noastră, care este isprăvită pentru totdeauna.

Acest cuvânt, „tetelestai”, era un cuvânt familiar în lumea antică, pe care-l foloseau mai multe categorii de oameni. Şi am patru gânduri legate de acest cuvânt:

1] Era cuvântul folosit de un artist

Când un artist care picta ceva ştia că nu mai are nimic de adăugat la pictura respectivă, se dădea puţin înapoi şi spunea: „Tetelestai!”, adică: „S-a isprăvit! Am terminat pictura! Nu mai am nimic de adăugat!”

În Vechiul Testament găsim multe imagini ale lui Hristos şi ale mântuirii, în special în jertfele levitice. Dar ele sunt incomplete. Însă ceea ce a făcut Domnul Isus pe cruce era complet; nu se mai putea adăuga nimic la jertfa Lui. Lucrarea Lui era isprăvită. Era imaginea sau pictura perfectă.

2] Era cuvântul folosit de un slujitor

Stăpânul îi spunea robului său să meargă şi să facă o anumită lucrare. Şi numai după ce îndeplinea această lucrare, robul venea înapoi la stăpânul său şi-i spunea: „Tetelestai!”, adică: „S-a isprăvit! Am terminat lucrarea! Am făcut tot ce trebuia să fac!”

Domnul Isus a fost Robul lui Dumnezeu care a suferit şi a încheiat lucrarea încredinţată de Dumnezeu-Tatăl.

3] Era cuvântul folosit de un preot

Atunci când un israelit voia să aducă o jertfă lui Dumnezeu, aducea animalul său înaintea preotului, pentru ca preotul să-l examineze. Preotul se uita la animal cu multă atenţie, pentru a se asigura că animalul respectiv nu are nici un defect, deoarece era împotriva Legii să-I aduci Domnului un animal imperfect. Şi dacă preotul era satisfăcut de animalul prezentat lui, el spunea: „Tetelestai!”, adică: „S-a isprăvit! Animalul acesta nu poate să fie mai bun! Este potrivit pentru jertfa!”

Domnul Isus a fost sfânt, fără prihană, fără păcat. El a fost Jertfa perfectă de ispăşire pentru păcatele lumii. El a fost Mielul lui Dumnezeu care a ridicat păcatul lumii. Şi El a fost şi Marele Preot care a făcut ispăşirea. El a fost Marele Preot care S-a jertfit pe Sine Însuşi pentru păcatul lumii, în locul păcătoşilor, fiind Înlocuitorul (sau Substituentul) lor.

4] Era cuvântul folosit de un comerciant

Este vorba de comercianţii care vindeau sau cumpărau ceva. Atunci când cumpărai ceva, comerciantul îţi lua banii şi-ţi dădea o chitanţă pe care scria: „Tetelestai!”, adică : „Ai plătit toată suma şi tranzacţia a fost încheiată!”

Dumnezeu ne-a creat ca să fim ai Lui şi ca să-I aducem slavă. Dar, noi ne-am răzvrătit împotriva Lui, devenind robi ai păcatului şi ajungând în împărăţia întunericului. Aşa că, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume, ca El să ne răscumpere din robia păcatului. Iar Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a cumpărat înapoi, plătind ca preţ de răscumpărare propriul Său sânge. El a isprăvit lucrarea de răscumpărare, plătind tot preţul.