Iconoclasmul și condamnarea lui Pană la sinodul al VII-lea ecumenic

Oamenii, inca din cele mai vechi timpuri si-au exprimat gandurile, ideile, sentimentele si credinta prin reprezentari imagistice de care se ajutau pentru a nu ingropa trecutul pentru a-l mentine viu alaturi de ei, pentru a transmite si mai departe diferite obiceiuri si traditii.

In epoca crestina, inca din primele secole chiar, dupa ce Hristos s-a inaltat la ceruri, dupa ce Sfintii Apostoli au trecut la Domnul, crestinii nu s-au multumit doar cu invatatura scrisa. Astfel au inceput sa reprezinte pe piatra, lemn, sau panze chipul Mantuitorului, al Maicii Domnului, al Sfintilor Apostoli si mai tarziu si al Sfintilor Ierarhi si Mucenici ai bisericii pentru ca prin aceste imagini sa isi aduca aminte cu ususurinta de ei, de faptele lor si de invatatura lor cea intru Hristos.

Odata cu aparitia acestor reprezentari imagistice au aparut si controversele intre crestini. Cei care recurgeau la acestea erau acuzati de o alta parte dintre crestini ca incalca legea mozaica. Icoanele au inceput sa fie considerate asemenea zeilor paganilor, pentru ca erau materiale. Biserica s-a abtinut pentru un timp de la orice reactie. “Abtinerea era intr-un fel justificata pe de o parte pentru ca in cele dintai comunitati cresine un procentaj apreciabil de credinciosi proveneau dintre iudei, care nu acceptau in nici un chip reprezentarea in imagini a divinitatii, iar pe de alta parte Biserica insasi nu isi structurase definitiv invatatura cu privire la icoane.”

Chiar daca nu se exprimau direct condamnand icoanele, o oarecare reticenta fata de acestea putea fi considerata deja un iconoclasm timpuriu o fondare a ideilor iconomahe si iconoclaste de mai tarziu.

Iconoclasmul propriu-zis, oficial, apare in secolul al VII-lea, cand Biserica a fost greu tulburata de persecutile unor imparatilor bizantini, contra clericilor si credinciosilor care venerau icoanele.

Etimologic, cuvântul vine de la cuvintele greceşti: (icon) - care inseamna: icoana, chip infatisare - si (clasmos) - care inseamna: distrugere, sfaramare. Aceasta condamnare a icoanelor a mai ramas cunoscuta in istorie si sub numele de iconomahie, de la cuvintele: (icon)= icoana si  (mahi), care inseamna lupta, deci lupta contra icoanelor.

In cele ce urmeaza voi incerca sa surprin pe cat posibil cele mai semnificative dovezi si documente care sa ilustreze iconoclasmul si mai ales combaterea lui, inca de la inceputul sau paleocrestin si pana la sinodul al VII-lea ecumenic la care a fost condamnat si exterminat cu desavarsire din Biserica.

2. simboluri premergatoare, aparitia primelor icoane si cinstirea lor, in pofida INCERTITUDINILOR, persecutiilor si a primelor incercari iconoclaste

Sfinţii Părinţi la Sinodul al VII-lea Ecumenic, de la Nicea din 787, afirmă că tradiţia facerii reprezentrărilor zugrăvite a existat în Biserica universală încă de la începutul propovăduirii Apostolilor: „Păstrăm neatinse toate tradiţiile bisericeşti scrise şi nescrise încredinţate nouă.”

Curând după întemeirerea Bisericii, creştinii au simţit necesitatea reprezentării persoanelor sfinte şi în forme vizibile, mai ales acei creştini proveniţi dintre popoarele indo-europene, care nu puteau concepe Divinitateaa decât în forme concrete sau vizibile. Totodata datorita persecutiilor din acele vremuri, crestinii s-au multumit uneori chiar si numai cu simboluri crestine precum: “mielul, pestele, porumbelul, delfinul, leul, corbul, crucea, ancora, arca, sfesnicul, vita de vie, lira, coroana” si altele, facand o legatura intre “realism, [ ] naturalete, modestie si chiar frumusete” si “simbolismul si alegorismul initial” , foarte probabil pentru a nu fi descoperiti de persecutori care ii puteau depista mai usor pe baza iconologiei si nu neaparat prin simbolistica, astfel foloseau simbolurile intre ei drept coduri cum de exemplu prin catacombe era folosit mielul adus spre jertfa, care defapt il reprezenta pe Hristos caci zice Scriptura: “ca un miel sprejunghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund” (Isaia 53, 7 si Faptele Apostolilor 8, 32)

Desi mare parte din simbolurile intalnite la crestinii din acele timpuri se pot gasi si in antichitate la diferite popoare pagane, aceasta nu inseamna ca au fost preluate in mod direct de acolo, ci ele sunt folosite de crestini dar cu o cu totul si cu totul alta conotatie.

Facultatea de Teologie Ortodoxa “Dumitru Staniloae” – Iasi