Euharistia la Sfântul Maxim Mărturisitorul

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

Euharistia la Sf. Maxim Marturisitorul

1. Introducere

1.1. Viata Sf. Maxim Marturisitorul:

Maxim de Chrysopolis, numit şi Mărturisitorul, s-a născut la 580 într-o familie aristocrată din Bizanț. Având ocazia să efectueze serioase studii de retorică şi filosofie şi folosindu-şi atât educaţia cât şi aptitudinile naturale a atras atenţia împăratului Heraclius care-l face primul său secretar.

În anul 613 sau 614, el părăseşte curtea imperială, pentru a îmbrăţişa viaţă monahală în mănăstirea Philippicus, la Crisopolis, situată într-o suburbie asiatică a Constantinopolului. Mai târziu, spre anul 624-625, el se mută la o altă mănăstire, cea a Sfântului Gheorghe din Cizic. Datorită invaziei persane din 626, este silit să plece spre Creta, apoi spre Cipru, ajungând în cele din urmă în Africa, aşezându-se într-o mănăstire din Cartagina unde trăia Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului şi însoţitorul Sfântul Maxim în lupta împotriva ereziei monotelite.

Noua erezie hristologică impune Sfântului Maxim un nou program de viaţă. Scos din liniştea vieţii monahale de nevoile presante ale Bisericii, el se opune monoenergismului, apoi monotelismului, purtând în 646 celebra dispută cu fostul şi viitorul patriarh Serghie al Constantinopolului. La 649 îl vedem la Roma, unde joacă un rol important în pregătirea şi desfăşurarea sinodului de la Latran, care, sub papa Martin I, condamnă monotelismul.

În anul 653, Sfântul Maxim şi papa Martin sunt aduşi cu forţa la Constantinopol şi sunt condamnaţi de un sinod pentru opoziţia faţă de monotelismul susţinut de politica imperială. Cerându-i-se să adere la Tiposul publicat în 648, Sfântul Maxim refuză şi este exilat la Bizia, în Tracia. După un al doilea interogatoriu (septembrie 656), el cunoaşte o a doua deportare la Perpera. Adus la Constantinopol în 662, i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă, fiind trimis din nou în exil la Lazica pe coasta orientală a Mării Negre, unde moare la 13 august 662, la vârsta de 82 de ani, epuizat de torturi şi bătrâneţe.

Biografii Sfântului Maxim subliniază că el a fost, în primul rând, un isihast, dorind mai mult dialogul cu Dumnezeu decât discursurile apologetice şi polemice, dar circumstanţele istorice au făcut din el un apărător al Ortodoxiei. Astfel, el leagă problemele unirii mistice a sufletului cu Dumnezeu de problemele hristologice: el considera unirea celor două naturi şi a celor două voinţe în Hristos ca modelul perfect al unirii sufletului cu Dumnezeu. Acesta a fost meritul Sfântului Maxim, de a fi aşezat mistica creştină pe misterul Întrupării lui Hristos. Mai mult chiar, luând drept cadru, în Mistagogia, Sfânta Liturghie, impune o deschidere liturgică tradiţiei ascetice şi mistice venită din singurătatea deşertului

1.2. Mistagogia:

Mistagogia Sfântului Maxim este prima, ca datare, dar şi ca importanţă, dintre comentariile Sfintei Liturghii, pe care le-a păstrat istoria. În acest tratat Sfântul Maxim îşi propune să explice ce simbolizează cele ce se săvârşesc în sfânta biserică în timpul Liturghiei. Cu toată această promisiune angajantă, primul contact cu scrierea ne descoperă, în locul unei explicaţii a Liturghiei, o dezvoltare tematică asupra vieţii mistice, care ne surprinde într-un comentariu liturgic. Integrată însă, în ansamblul operei Sfântului Maxim, Mistagogia ne va deveni mult mai accesibilă.

Observații:

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA JUSTINIAN PATRIARHUL BUCURESTI

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Euharistia la Sfantul Maxim Marturisitorul.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
9/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
13 pagini
Imagini extrase:
14 imagini
Nr cuvinte:
4 326 cuvinte
Nr caractere:
22 360 caractere
Marime:
33.15KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Religie
Predat:
la facultate
Materie:
Religie
Profesorului:
Alexandru Barna
Sus!