Hal Arkowitz ne prezintă în articolul său o perspectivă integrativă asupra rezistenţei la schimbare. Fenomenul rezistenţei poate fi observat la nivel comportamental, interpersonal, cognitiv si afectiv. Sunt propuse o serie de lucrări ce prezintă perspectiva integrativă asupra rezistenţei, în care aceasta oferă informaţii importante despre conflictele clienţilor referitoare la aspecte variate despre ei înşişi legate de schimbare. În această perpectivă, rezistenţa este determinată de factori intrapersonali şi interpersonali şi poate apărea în mod conştient sau nu. Vor fi descrise modalităţi integrative de rezovare a acestor conflicte.
Vor fi evidenţiaţi factorii şi procesele comune rezistenţei din diferite abordări în speranţa că aceştia vor realiza o perpectivă mult mai comprehensivă şi integrativă.
Ce este rezistenţa ?
Câţiva autori (ex. Engle şi Holiman, 2002; Messer, 2002, Newman, 2002), nu au văzut rezistenţa ca un construct unitar, dar vorbesc de un anumit număr de indicatori diferiţi. Câţiva colaboratori au sugerat că rezistenţa e un comportament primar înnăscut, refractar sugestiilor teraputului de a încerca noi strategii sau de a se angaja în relaţia terapeutică. În plus, câteva abordări (ex. psihanalitică, gestaltterapia) ne-au atras atenţia că rezistenţa ne avertizează asupra sentimentelor şi gândurilor ce sunt asociate anxietăţii. Rezistenţa se poate manifesta, de asemenea, prin dificultatea schimbării unor modalităţi de acţiune repetitive interpersonale şi non-adaptative.
Într-un anumit grad, diferitele abordări terapeutice văd oarecum diferit acest fenomen al rezistenţei. Terapia cognitivă evidenţiază rolul gândurilor şi comportamentelor. Terapiile psihodinamice evidenţiază rolul important în manifestarea rezistenţei atât a nivelului afectiv, cât şi a celui interpersonal. Terapiile experienţiale, gestalt, subliniază importanţa nivelului afectiv în manifestarea rezistenţei. În abordarea motivaţională, rezistenţa e văzută ca o ambivalenţă a manifestărilor cognitive şi comportamentale. Pentru a avansa o teorie integrativă asupra rezistenţei trebuie dezvoltată o taxonomie a rezistenţei, un fel de schemă care clasifică manifestările clienţilor pe care teoriile noastre le consideră rezistenţe. S-ar putea să aflăm că diferitele tipuri de rezistenţe au cauze diferite şi trebuie tratate. Apoi s-ar putea să aflăm că sunt suficiente asemănări între cauzele şi manifestările rezistenţei, încât o strategie generală poate fi utilă în depăşirea câtorva rezistenţe, dacă nu chiar a mai multor tipuri.
Conceptulizarea rezistenţei
În continuare, sunt prezentate câteva perspective care ne vor putea ajuta să elaborăm o teorie integrativă a rezistenţei. Din aceste perspective, rezistenţa e conceptulizată ca ambivalenţă
Indicatorii rezistenţei/ambivalenţei ne informează asupra unor aspecte importante din comportamentele clienţilor şi asupra relaţiilor lor cu ceilalţi. Există anumite motive ale rezistenţei ce trebuie respectate şi înţelese. În nici unul din următoarele cazuri sau discuţii, rezistenţa nu a fost considerată un obstacol uşor şi rapid de depăşit. În toate situaţiile, rezistenţa a fost văzută ca având o semnificaţie ce poate fi cel mai bine înţeleasă atunci când e relaţionată cu aspecte personale importante din viaţa clientului.
Pentru aproape toti terapeuţii, apariţia rezistenţei e un indice al unui aspect important referitor fie la client, fie la relaţia terapeutică, fie la ambele. Aceste observaţii sugerează că sursele rezistenţei trebuiesc înţelese, iar depăşirea lor reprezintă o etapă a terapiei. Când oamenii pun obstacole în calea schimbării personale, fac acest lucru din motive valide importante, fie că sunt sau nu conştienţi de existenţa acestora.
Rezistenţa/ambivalenţa poate fi inferată atunci când clienţii: 1. şi-au exprimat dorinţa de a-şi schimba diferite atitudini sau comportamente; 2. au identificat strategii sau terapii care pot fi posibile ajutoare în a face schimbările respective; 3. cred că schimbarea le va îmbunătăţi calitatea vieţii; 4. se simt rău din cauză că nu se schimbă şi totuşi 5. alternează între abordarea şi evitarea sarcinilor necesare schimbării. În cele trei exemple clinice care vor urma, aceste condiţii sunt îndeplinite.
Majoritatea manifestărilor rezistenţei la schimbare pot fi cel mai bine înţelese ca ambivalenţe sau conflicte. De obicei, considerăm rezistenţe acele comportamente ambivalente sau conflictuale. Câţiva indicatori arată dorinţa de schimbare (ex. venirea din proprie inţiativă la terapie, angajarea în sarcina terapiei), în timp ce alţii se manifestă în direcţia opusă schimbării (absenţa de la şedinţe, neîncercarea sugestiilor terapeutului sau repetarea aceloraşi comportamente disfuncţionale). Arkowitz consideră că acest caracter ambivalent, conflictual al rezistenţei nu a primit atenţia cuvenită, chiar dacă terapiile psihodinamice, gestaltterapiile şi cele motivaţionale l-au abordat fiecare în stilul său. Termenul de ambivalenţă evită, de asemenea, câteva din conotaţiile peiorative ale termenului de rezistenţă
Nu tot ce e considerat de obicei rezistent e şi ambivalent. Prochaska şi Prochaska au elaborat două modele ce pot fi uşor desprinse din ambivalenţă. Acestea sunt cazuri în care persoana fie nu vrea să se schimbe, fie nu ştie cum să se schimbe. Oamenii care nu vor să se schimbe nu-şi exprimă de obicei nici o dorinţă sau intenţie de schimbare şi nici nu se comportă în direcţia schimbării. În asemenea cazuri, ceilalţi vor ca persoana respectivă să se schimbe (ex. membrii familiei alcoolicului sau depresivului), dar clientul nu arată nici cea mai mică intenţie că ar vrea să se schimbe. În astfel de cazuri, strategia noastră trebuie să ajute clientul să găsească motivaţia pentru a se schimba. Terapia motivaţională –aici Arkowitz evocă lucrări ale autorilor Miller şi Rollnick, Moyers şi Rollnick)- pare promiţătoare în acest sens.
În alte cazuri, e posibil ca persoana să nu ştie cum să se schimbe. O persoană care are dificultăţi în a-şi controla nervii îşi poate dori să se schimbe, întrucât conştientizează impactul negativ al izbucnirilor sale nervoase asupra familiei sale, dar poate să nu ştie cum să facă acest lucru. În asemenea cazuri, există dorinţa exprimată de schimbare şi, dacă sunt şi tentative efective de schimbare, atunci clientul îşi va putea folosi resursele pentru a se schimba. Problema e lipsa cunoaşterii resurselor mai degrabă decât motivaţia sau ambivalenţa.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
