Asaltul de Idei - Brainstorming

Asaltul de idei (brain storming)

Orice problemă complexă de cercetare, orice temă de studiu ce prezintă dificultăţi de rezolvare, poate fi abordată prin metoda asaltului de idei. Asaltul de idei este modalitatea de a elabora (crea) în grup, în mod spontan şi în flux continuu, anumite idei, modele, soluţii teoretice sau practice etc., cerute de rezolvarea unei teme sau probleme teoretice ori practice. Brainstorming-ul este o metodă de căutare individuală şi de elaborare (creativitate) în grup.

Aceasta metoda de stimulare a creativitatii a fost elaborata in 1948 de catre Alex Osborn. Metoda are la origine o metoda similara folosita in India cu peste 400 de ani in urma denumita ”Prai – Barshana” (”Prai” = in afara de voi insiva, iar ”Barshana” = problema) metoda care nu admitea nici o critica la solutiile elaborate de catre un grup.

Folosirea acesteia comportă mai multe etape şi anume:

- anunţarea temei şi a obiectivelor ei;

- emiterea de către participanţi a numeroase idei, soluţii etc., fără nici o restricţie.

- închiderea şedinţei după ce s-a acumulat un număr relativ suficient de date;

- evaluarea ideilor şi a soluţiilor propuse şi stabilirea concluziilor cu privire la acestea;

Şedinţa de brainstorming este condusă de către profesor. Pentru reuşita şedinţei este recomandat ca la aceasta să participe elevi bine pregătiţi în ceea ce priveşte tema abordată. Se emit idei, soluţii, ipoteze etc. fără restricţii. Se pot continua ideile antevorbitorilor. Este interzisă aprecierea critică imediată. Aprecierea se face după ce s-a terminat şedinţa, de aceea metoda este denumită şi "evaluarea amânată". Această strategie înlătură inhibiţia elevilor şi dinamizează elaborarea de idei, date, soluţii, algoritmi, în număr cât mai mare. Când este necesar profesorul intervine şi dinamizează elaborarea de noi date; după şedinţă profesorul ierarhizează ideile, soluţiile preconizate, clasificându-le în: strălucite - cele care servesc rezolvării temei discutate; valoroase, cele care mai necesită prelucrare, utilizabile pentru rezolvarea altor teme avute în evidenţă şi neutilizabile. În timpul şedinţei şi al evaluării datelor se folosesc operaţiile logice ale gândirii, raţionamentul inductiv, deductiv şi analogic, dezbaterea, masa rotundă etc. Se observă că în această metodă, în faza iniţială de rezolvare a problemelor, se separă în mod conştient gândirea creativă de gândirea critică; în felul acesta se elimină frica de greşeală şi de critică în elaborarea ideilor, iar cursul liber al ideilor poate da naştere la asociaţii care să ducă la intuirea unor soluţii inspirate pentru rezolvarea problemei.

Din aceste motive, indicaţia care se dă participanţilor este de a enunţa spontan cât mai multe idei şi păreri, fără a încerca să le evalueze, rămânând ca ulterior toate ideile care au fost enunţate (şi notate) să fie examinate critic, selecţionate etc.

Asaltul de idei este completat de variante ca: idea engineering şi sinectica.

Ingineria ideilor (Idea engineering) se deosebeşte de asaltul de idei prin aceea că profesorii dirijează dezbaterile spre anumite obiective şi probleme precise. Are avantajul că activitatea elevilor este concentrată spre ceva precis, fapt care scurtează eforturile intelectuale şi timpul de elaborare a ideilor şi soluţiilor.

Sinectica numita si metoda asocierii libere de idei sau metoda analogiilor este o metoda de creativitate in grup care a fost elaborata de catre profesorul Williams I. Gordon de la Universitatea Harward – SUA in anul 1961.

Sinectica îşi trage denumirea de la cuvântul grecesc "Synectikos", care are semnificaţiile de unire, combinare, analogie fără legătură evidentă între componente.

Sinectica urmăreşte să îmbine în actul creaţiei situaţii aparent eterogene şi din diferite domenii aşa cum ar fi: trecerea de la concret la abstract şi invers; trecerea de la sistemele biologice la cele tehnice; imaginarea unor soluţii ce depăşesc limitele controlului raţional imediat etc.

Metoda presupune parcurgerea urmatoarelor etape de baza:

1. Enuntarea problemei in forma data;

2. Analiza problemei;

3. Sugestii imediate sau ”purjare”;

4. Enuntarea problemei asa cum asa a fost ea inteleasa;

5. Cresterea ”distantei metaforice” utilizand analogia directa, analogia personala sau conflictul condensat;