Recuperarea femeii și copilului, victime ale violenței domestice

Introducere

Fenomenul violenţei domestice este unul complex, implicând afectarea pe diverse planuri a tuturor membrilor familiei, fie actori activi, victime sau abuzatori, fie martori, de regulă copiii. Definirea acestui termen variază în funcţie de contextul utilizat: clinic sau legislativ.

Violenţa împotriva femeilor are un caracter transcultural şi este adânc înrădăcinată în culturile din întreaga lume, astfel încât multe femei consideră acest fenomen un mod de viaţă.

Violenţa domestică îmbracă mai multe forme, şi anume:

• abuzul fizic, ca de exemplu lovirea cu palma, cu pumnii, trasul de păr, ruperea oaselor, arsuri, răsucirea braţelor, izbirea victimei de pereţi sau mobilă, aruncarea de obiecte şi folosirea armelor( cuţite, topoare), deprivare de somn şi/sau alimentaţie;

• abuzul sexual, manifestat prin contactul sexual fără consimţământ, glume deocheate, tratarea ca pe un obiect sexual, criticarea sexualităţii, categorizarea ca „frigidă”, „târfă”, precum şi gelozia extremă, sadism, mutilare;

• abuzul verbal ce include comentarii umilitoare, insulte, jicniri(referitoare la aspectul fizic, inferioritate, incompetenţă), înjurii, inducând astfel în victimă sentimentul de teroare şi scăderea în timp a stimei de sine;

• abuzul psihologic cuprinde, ca şi comportament manifestat de de către abuzator, degradarea continuă şi umilirea partenerei(este numită „proastă”, „urâtă”, „infidelă”, „părinte denaturat”), manipularea prin astfel de jicniri, care are consecinţe devastatoare pe termen lung pentru victimă;

• abuzul economic survine când bărbatul are controlul total asupra resurselor financiare. Acesta include interzicerea angajării sau găsirii unei slujbe înafara casei şi câştigarea unui venit care să-i confere femeii independenţă, neacceptarea participării ei la deciziile referitoare la cheltuirea banilor, refuzarea acordării de bani pentru necesităţile de bază;

• abuzul social include abuz verbal în faţa altor persoane, umilire, criticism referitor la greutatea, sexualitatea, inteligenţa sa, sau comportamente de control cum ar fi urmăarirea ei la serviciu, telefoane la serviciu şi prieteni pentru a o verifica, acuzaţii de infidelitate, izolarea prin denigrare în faţa prietenilor şi familiei, ceea ce o duce la evitarea contactelor sociale pentru a nu-şi înfuria soţul

La nivel mondial, cel puţin una din trei femei a fost violată, forţată să întreţină relaţii sexuale, sau supusă unor alte abuzuri, cel mai adesea din partea unui cunoscut.

Nici România nu face excepţie de la acest fenomen. Amploarea pe care a luat-o violenţa domestică în ţara noastră este dovedită de numărul mare de cazuri în care femeile sunt abuzate.

STATISTICI:

În România, numărul de femei victime ale violenţei domestice a crescut de 5 ori din 1996 până în 2008.

În 2008:

• 13% dintre femeile victime au murit;

• 74% au fost agresate de către soţi;

• 4% de către concubini;

• 15 % de către alte rude.

Tot în aceste an, doar 8% dintre agresori în cadrul familiei au fost femei, în timp ce 92% au fost bărbaţi.

Concluziile primei cercetări naţionale privind violenţa în familie şi la locul de muncă, CPE, 2003 circumscriu în familie care se manifestă în cotidian. Într-o perioadă de 12 luni anterioară cercetării care a avut loc in iulie-august 2003:

• în jur de 800.000 de femei au suportat în mod frecvent violenţa în familie sub diferite forme;

• mai mult de 340.000 de copii(0-14 ani) au asistat frecvent la scene de violenţă fizică între părinţi;

• mai mult de 370.000 de copiii(0-14 ani) au asistat la insulte şi înjurături frecvente între părinţi sau adulţi în gospodărie.

Concluziile acestei cercetări descriu fenomenul ca o problemă reală, identificând atât procentele din populaţie care experimentează diverse forme ale violenţei, dar şi sistemul valoric şi atitudinal care consideră violenţa un comportament „normal”:

• 12, 8% din populaţia adultă a ţării raportează violenţă psihologică în familie;

• 6, 8% raportează violenţă fizică, fenomenul având o frecvenţă de 4 ori mai mare la femei(10, 5%) decât la bărbaţi(2, 5%);

• 7, 1% raportează violenţă socială, de două ori mai frecventă la femei(9, 3%) decât la bărbaţi(4, 6%);

• 4, 2% raportează violenţa economică, din nou mai frecventă la femei(5, 7%) decât la bărbaţi(2, 5%);

• 1, 4% raportează violenţă sexuală, fiind vorba doar despre femei.

Obiectivul campaniei din 2004 a fost de a adapta legislaţia existentă în domeniul violenţei în familie la nevoile reale ale persoanelor afectate, astfel încât să existe o protecţie eficientă a acestora. În mod concret se urmăreşte:

• introducerea ordinului de restricţie

• finanţarea serviciilor de suport pentru victime

• înfiinţarea unor adăposturi pentru victime.

Aceasta este o încercare de a produce o schimbare în societatea noastră. Dar această schimbare depinde de noi toţi.

Aria şi metodologia cercetării

Ipotezele cercetării:

1. Cu cat nivelul de educatie şi posibilitatile materiale ale partenerilor unui cuplu familial sunt mai scăzute, cu atat acestia sunt mai predispusi la acte de violenta domestica.

2. Cu cat intr-un cuplu se consuma mai mult alcool, cu atat riscul de agresiune a partenerei de viata e mai mare.

3. Serviciile de asistenta sociala pentru victimele agresiunii in familie reusesc sa rezolve partial si doar secvential nevoile acestor persoane. Se impune deci o intensificare a acestor tipuri de interventii.