Proiecția - Elemente Conceptuale

PROIECTIA - ELEMENTE CONCEPTUALE

Începând din deceniul al patrulea al secolului nostru, se vorbeste foarte mult despre proiectie.

Primul care a scos în evidenta valoarea psihologica a proiectiei a fost S.Freud, pornind de la mecanismul formarii delirului în paranoia.

Termenul este definitiv consacrat odata cu cercetarile lui L.K.Frank, referitoare la metodele proiective în psihodiagnosticul personalitatii.

Desi exista în prezent numeroase studii asupra proiectiei (L.E.Abt si L.Belak, D.Anzieu, A.Andrews, L.Bellak, R.Muchielli, E.Kretschmer, M.Rosca, K.Machover, C.Enachescu), nu exista înca un consens în ceea ce priveste fenomenul extrem de delicat al proiectiei.

Psihologia generala considera proiectia ca pe o forma de exteriorizare, o manifestare externa prin care o senzatie a corpului este raportata la un fenomen care se produce în spatiul înconjurator, în afara persoanei umane.

Termenul de proiectie este utilizat într-un sens foarte general în neurofiziologie si în psihologie pentru a desemna operatia prin care un fapt neurologic sau psihologic este deplasat si focalizat în exterior, fie trecând de la centru la periferie, fie de la subiect la obiect.

În neurologie, preluat din geometrie, termenul reprezinta corespondenta între o arie cerebrala si un aparat somatic; în fiziologie, de exemplu, senzatiile olfactive sunt localizate la nivelul aparatului receptor.

Psihiatria considera proiectia ca un mecanism prin care un subiect se elibereaza de anumite situatii afective intolerabile, localizând în afara asupra altuia sentimentele sale proprii. În anumite stari patologice (delir, halucinatii), bolnavul identifica limbajul sau interior cu o influenta sau o voce venita din afara, situând un obiect exterior în corpul propriu.

În sens restrâns, respectiv în acceptiune psihanalitica, asa cum scriu Laplanche si Pontalis în „Vocabularul psihanalizei”, proiectia reprezinta operatia prin care subiectul expulzeaza din sine si localizeaza în altul, persoana sau lucru, calitati, sentimente, dorinte, chiar „obiecte” pe care nu le cunoaste sau le refuza în sine însusi. Este vorba aici de o aparare de origine foarte arhaica, ce actioneaza mai ales în paranoia, dar si în moduri de gândire „normale”, cum ar fi superstitia.

L.K.Frank, descopera trei sensuri ale conceptului de „proiectie”, pornind de la modele preluate din alte domenii:

- primul dintre aceste sensuri, porneste de la un model fizicist, legând proiectia de o actiune fizica, aceea de „jet”, „zvârlire”, „degajare”. În aceasta relatie, proiectia dobândeste sensul de descarcare pulsionala si emotionala, eliminare din constient a unor stari neacceptabile si atribuirea lor altora. Perceptia dobândeste astfel sensul de catharsis.

- al doilea sens este în relatie cu un model din geometria proiectiva, proiectia fiind corespondenta unui punct sau ansamblu de puncte ce apartin unei figuri tridimensionale cu un punct sau un ansamblu de puncte situate pe un plan sau pe o dreapta. În sensul acesta, raspunsurile subiectului la teste reprezinta un fel de „corespondente geometrice” ale structurii personalitatii subiectului. Exista, asadar, o corespondenta structurala între personalitate ca sistem de conduita a individului si productiile sale într-o situatie determinata experimental strict.

- al treilea sens se leaga de un model din optica, facând din testul proiectiv un fel de radiatie Roentgen, care scaneaza personalitatea subiectului si transcrie ceea ce descopera în protocolul subiectului, în raspunsurile sale, ceea ce aduce în fata psihologului structura intima a personalitatii subiectului. În felul acesta, proiectia devine cea care aduce în exterior, în lumea extrapsihologica reprezentarile psihice, tendintele si pulsiunile ascunse ale subiectului, punând astfel în relatie lumea interioara si lumea exterioara a subiectului.

Putem astfel defini proiectia ca pe un sistem de operatii si actiuni prin care se vehiculeaza fantasme, pulsiuni, tendinte intime ale individului, aduse la suprafata/exteriorizate, realizând în felul acesta, asa cum am mai aratat o conectare a continuturilor psihice cu lumea extrapsihica a subiectului.

Proiectivitatea este o calitate a sistemului psihic uman, fiind expresia dinamicii constient-inconstient.

Paul Popescu-Neveanu (1978) vorbeste despre functia proiectiva a constiintei umane, mai ales la nivelul gândirii si imaginatiei, prin anticipatii si elaborari de proiecte, facând jonctiunea dintre real si posibil.

Inconstientul este, însa, proiectiv prin excelenta, fie prin manifestarile sale nocturne (vise), fie prin manifestarile diurne (lapsusuri, acte gresite, acte ratate, formatiuni de compromis, formatiuni de reactie), exprimând prin toate acestea fantasme, pulsiuni, complexe.

Procesele psihice au o desfasurare inconstienta, ceea ce devine constient fiind produsele lor. Proiectivitatea joaca un rol important la nivelul tuturor proceselor psihice. Proiectivitatea se manifesta la nivel senzorial, perceptiv, al gândirii si conceptualizarii prin limbaj, la nivelul limbajului intern, care este proiectiv prin excelenta, realizând programarea, conducerea si reglarea comportamentului manifest. Proiectivitatea functioneaza si la nivelul imaginatiei, care este masiv proiectiva, produsul sau, proiectul, reflectând posibilul, structurându-se ca un construct cu valoare de program. Si motivatia si afectivitatea sunt marcate de acest specific proiectiv, în sensul ca subiectivitatea persoanei, proiectata în potentiale obiecte sta la baza alegerilor si relatiilor obiectale.

Putem afirma ca proiectivitatea este o modalitate subiectiva personala de selectie, între diferitele forme posibile de actiuni efemere, a uneia si de transformare a ei într-o activitate dominanta-pilot cu rol orientativ.