Percepțiile

Perceptia este un proces complex, plurifazic si dinamic. O atesta crcetarile care i-au identificat etapele : detectarea, discriminarea, identificarea si recunoasterea obiectului, precum si experimentele privitoare la oscilatii, la efectele consecutive figurale, fenomenele de set, de constanta, iluziile perceptive potrivit carorar cunoasterea umana, departe de a fi un proces linear, se construieste activ, corectând si compensând, erorile datorate limitelor biologice proprii organelor de simt. Perceptia implica alte procese psihice mai complex, memoria, reprezentarea, chiar categorializarea proprie gândirii.

De aceea experimentele privind rolul cuvântului în percepte au relevat caracterul facilitant al cuvântului pentru performantele în sarcini perceptive.

Acelasi principiu al masurii, al optimumului de activare, o arata datele experimentale, pare sa functioneze si la nivelul perceptiei. Explicatiile de tip  top-dawn  ca si cele de tip bottom-up process, desi opuse, par sa ne conduca în acest punct, potrivit caruia identitatea proceseleor perceptive, exactitatea lor, poate fi mentinuta gratie raportului optim dintre aportul subiecrului si cel apartinând obiectului în constructia imaginii subiective a lumii obiectuale.

4. Oscilatiile perceptiei (alti autori le considera oscilatii ale atentiei). Se utilizeaza ca material de experimentare figurile ambigue sau reversibile cum sunt:

-Cubul Necker. Subiectul fixeaza cu privirea mijlocul cubului. Are loc o comutare a perspectivelor: devine pregnanta când o perspectiva când cealalta.

-Desenul lui Rubin: prin fixarea privirii pe centrul desenului devine pregnanta când vaza când profilele umane..

-Cercurile lui Graham si Fraisse. Un cerc este împartit alternativ în 3 sectoare mici cu unghiurile de 15 grade si în 3 sectoare mari cu unghiurile de 105 grade. Alt cerc are alternativ, 3 sectoare de 50 grade si trei sectoare de 70 de grade. Prin fixarea privirii 30 de secunde, pe centrul primului cerc, cât dureaza experimentul, subiectul percepe alternanta a doua stele, cu sectoare mici si alta cu sectoare mari. Subiectul mentine apasat un contact electric pe durata aparitiei alternante a stelei cu sectoare mici. Un cronometru elecronic însumeaza acesti timpi. Experimentul se repeta de 2, 3 ori si se reia tot de atâtea ori pentru al doilea cerc. Se masoara:numarul oscilatiilor perceptiei, durata totala a perceperii stelei mici, la fel a celei mari (prin scaderea duratei primei stele din 30 sec.), precum si timpul mediu de dominanta pentru ambele stele.

Experimentul a relevat ca: dominanta unui grup de arii ( stea mare-mica) este invers proportionala cu marimea ariilor. Astfel, steaua mica se impune mai usor atentiei ca obiect al perceptiei.

Interpretarea efectului apeleaza la mecanismele inhibitiei de protectie care sunt active în celulele stimulate de cerc si care determina activarea altor arii carora li se datoreaza o perceptie diferita (alta dominanta). Explicatia este doar partial valabila pentru ca nu explica persistenta mai mare a raportului de proportionalitate inversa dintre dominanta si marimea ariilor cercului.

5. Miscarile oculare în perceptia vizuala.

Miscarile oculare, implicate în timpul citirii unui text sau a perceperii unui obiect, sunt studiate în principal prin doua metodologii: pe calea observatiei directe si prin tehnici indirecte.

-Observarea directa foloseste diferite mijloace auxilirare: oglinda, telescopul, un orificiu în materialul (ziarul citit de subiect) utilizat. Aceasta metodologie este imprecisa, totusi pe aceasta cale s-a constatat ca miscarile oculare, pe durata lecturii, nu sunt continue ci sacadate. Miscarile scurte si bruste sunt urmate de scurte opriri, dupa care intervin din nou miscari rapide sau puncte de fixare.

-Metodele indirecte sunt, în ordinea cronologica a aparitiei lor fie mecanice fie fotografice sau cinematografice sau mai recent electrofoziologice sau video.

Tehnica mecanica a constat în aplicarea pe suprafata anesteziata a corneii a unui inel de gips moale, conectat la un kimograf printr-o tija sau printr-un fir.

Tehnica înregistrarii pe pelicula a miscarilor oculare, consta în proiectarea unui fascicul de lumina pe cornee, dintr-o pozitie laterala. Lumina reflectata de cornee ajunge, de la fiecare ochi, printr-un tub de lentile ajustabil, pe o pelicula fotosensibila, fixa sau în miscare. Dispozitivul se numeste oftalmograf. Exista tehnici mai sofosticate în care un dispozitiv filmeaza câmpul vizual al subiectului, în timpul lecturii. Peste aceasta imagine primara se suprapune un punct alb, obtinut prin reflectarea unui fascicul de lumina proiectat pe corneea stânga, punct care indica în fiecare imagine punctul de fixare al ochiului pe imagine, în momentul expunerii. În alte tehnici reflectia fascicului de lumina se realizeaza de catre o oglinda minuscula, montata fie pe o lentila de contact fie pe pleoapa unui ochi închis. Datele experimentale au aratat ca miscarile oculare prin care se realizeaza perceperea unui obiect variaza functie de instructajul dat subiectului. Ele au rolul de aduce imaginea obiectului perceput pe locul celei mai clare vederi, adica foveea. Obiectele sunt percepute clar doar în timpul opririlor ochiului. Dar aceste opriri nu sunt absolut imobile, punctele de fixatii fiind mai degraba arii de fixatie. Exista mici miscari în aceste arii de fixatie prin care se alterneaza ariile active din retina pentru a împiedica inhibitia de protectie atunci când privirea fixeaza mai îndelung un obiect.

Faptul a fost pus în evidenta de experimentul lui Pritchard, Heron si Hebb. Ei au montat un proiector de 0.25 grame pe o lentila de contact. Dispozitivul mentine tot timpul imaginea obiectului perceput pe aceeasi zona a retinei, indiferent de miscarea ochiului, deoarece dispozitivul este solidar cu aceste deplasari. Se constata ca o linie dreapta este perceputa normal dupa care dispare. Doua figuri geometrice dispar mai întâi pe rând, apoi deodata si pot apare din nou.