Memoria

Memoria se refera la relatiile functionale între doua clase de conduite observabile, separate printr-un interval temporar. Prima categorie include conduitele de achizitie iar ultima, conduitele de actualizare (Flores, 1974).

Dupa Reuchlin (Psycologie,1992) memoria cuprinde mecanismele prin care o achizitie oarecare ramâne disponbila, putând fi reamintitasi utilizata.

Între memorie si învatare exista largi zone de interferenta, ambele implicând achizitia si retentia experientei. Totusi ele sunt studiate separat deoarece în cazul memoriei se pune accent pe achizitia de informatii, pe când în învatare se insista pe modificarile ce intervin în conduita, ca urmare a exercitiului

Rudimente de memorie sau forme simple de memorie întânlim pe toate treptele filogenezei dar memoria umana este un mecanism psihic complex, un apogeu al dezvoltarii functiilor mnezice.

Memoria trebuie distinsa de alte aspecte ale vietii psihice care, la fel ca memoria, valorifica experienta trecuta, cum este cazul deprinderilor, deoarece ea consta într-un ansamblu de operatii prin care informatia este acumulata pastrata si reprodusa.

3. Paradigme experimentale privind memoria

Metoda experimentala, asa cum am vazut în primul curs, reprezinta modalitatea cea mai autentica de a face stiinta. Ea nu poate fi însa desprinsa de teoria stiintifica, pentru ca aceasta, în calitate de sistem coerent de concepte, traseaza drumul experimentului, îi confera ipotezele, adica explicatiile provizorii, iar pe de alta parte, ea însa-si este verificata si confirmata de rezultatele cercetarii. De aceea ni se pare oportun sa prezentam marile paradigme experimentale ale memoriei în sânul constructiilor teoretice care le-au initiat.

3. 1. Modelul asociationist al memoriei. Experimentele lui Ebbinghaus.

Pâna la Herman Ebbinghaus sI Bartlett cercetarile asupra memoriei s-au centrat pe paradigma memoriei infraumane. Memoria esra studiata în laborator în contextul mai larg al problematicii învatarii, utilizând drept subiecti animale. Acestea erau introduse în diferite contexte de învatare acre utilizau custi, labirinte, etc.

Ebbinghaus si-a centrat cercetarile pe paradigma memoriei umane. El a fost preocupat de modalitatea de formare si stocare a asociatiilor ca elemente constitutive ale vietii psihice în general si ale memoriei în special. În 1885 el publica rezultatele cercetarilor sale în lucrarea '' Uber das Gedechtnis ''.

Ebbinghaus îsi autoadministreaza, în conditii experimentale riguros controlate o serie de probe de memorie. El a utilizat silabe fara sens pentru a izola influentele experientei individuale anterioare. El spera, astfel sa surprinda particularitatile memoriei pure. Aceste silabe erau formate dintr-o consoana, o vocala si o alta consoana - numite CVC-uri. În general metodele utilizate de Ebbingaus în studiul experimetal al memoriei au rezistat timpului, unele fiind utilizate si în prezent sau servind ca model pentru elaborarea altor metode. Ebbinghaus a modificat sistematic numarul de citiri ale listei de CVC-uri precum si intervalul de timp dintre citire si redare. Variabilele independente pe care le-a manipulat în experimentaele sale au fost: marimea silabelor, numarul repetitiilor, intervalul dintre silabe, timpul de retinere, starea de oboseala, momentul din zi când se memoreaza, etc.