Formele Complexe ale Percepției

Pornind de la teoria opticii ecologice a lui J.J.Gibson, informaţia din mediu sau , mai concret reprezentarea ei bidimensională pe retină - este tot ce ne trebuie pentru a duce o viaţă normală. Psihologul credea că schimbările de textură induse de distanţă, schimbarea imaginii relative a obiectelor când trecem pe lângă ele – este suficientă pentru a rezolva toate problemele vizuale pe care ni le ridică lumea.

Teoria lui Gibson a fost respinsă ca fiind insuficientă. Reprezentarea lumii în mintea noastră pe care să putem să o folosim pentru percepţiile conştiente , pentru luarea deciziilor şi pentru acţiuni, trebuie să se bazeze pe imagini mereu actualizate.

Imaginile brute despre mediu trebuie prelucrate şi organizate pentru a se crea modele necesare formării de ipoteze de lucru despre lume. percepţie foloseşte aceste ipoteze pentru integrarea informaţiilor noi despre mediu, pe baza cărora luăm decizii şi acţionăm. Fiecare modalitate senzorială are un organ de simţ care strânge informaţii brute din mediu, cât şi un sistem central în creier care transformă aceste informaţii în percepţii organizate.

Percepţia se defineşte astfel ca proces psihic de prelucrare şi interpretare a informaţiei senzoriale sub forma unei imagini cu sens pentru obiect. În analiza percepţiei trebuie să se ţină seama de îmbinarea celor două orientări ascendentă şi descendentă de procesare a informaţiei. Orientarea ascendentă se bazează pe datele informaţiei senzoriale pe care le fructifică valorificând activitatea analizatorului. Percepţia indirectă este dirijată de datele experienţei , de schemele perceptive, de orientările subiectului, de factorii comportamentali. Prin abordarea indirectă constatările noastre în legătură cu profunzimea se realizează pe baza experienţei anterioare.

Cele doua direcţii de procesare a informaţiei sunt susţinute de către psihologia cognitivă şi sunt aduse o serie de dovezi provenite din sfera iluziilor perceptive sau din sfera formelor complexe ale percepţiei.

Cercetarea percepţiei este legată de problema modului în care organismele procesează şi organizează informaţiile senzoriale brute venite din mediu pentru a forma o reprezentare coerentă sau un model despre lumea în care se află organismul şi pentru a folosi această reprezentare în rezolvarea problemelor care apar în mod natural ca deplasarea, manipularea obiectelor, planificarea etc.

Formele complexe ale percepţiei au fost identificate printre cele ce vizează percepţia spaţiului: forma, mărimea, distanţa, direcţia, profunzimea; mişcării şi timpului.

Percepţia spaţiului este una destul de dificilă ţinând cont de faptul că spaţiul este infinit. Noi percepem doar însuşirile spaţiale ale obiectelor : formă, mărime, poziţie relativă în spaţiu, dimensiuni, distanţe etc. vederea tridimensională a obiectelor este numită perspectivă sau percepţie spaţială.

A fost prezentat in cadrul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei Bucuresti, sub indrumarea prof Mihai Anitei.