Dezastrele din Punct de Vedere Psihologic

• evenimente extreme din sistemul ecologic al Pământului care pot cauza efecte adverse asupra oamenilor şi a lucrurilor valoroase pentru aceştia.

• noţiunea include atât fenomene „naturale”, ca inundaţiile, uraganele, cutremurele, secetele, etc., dar şi fenomene cu origine „tehnologică” – poluare, accidente nucleare, etc.

• riscul asociat unui dezastru de mediu (environmental) = produsul dintre probabilitatea apariţiei evenimentului şi gravitatea consecinţelor sale

• în general, o treime din costurile unui astfel de fenomen sunt plătite pe eforturile de a reduce riscul apariţiei sale, iar două treimi – pierderi de vieţi şi de proprietăţi.

• în medie, 250 de mii de oameni mor anual din astfel de cauze;

• cu toate că acţiunile umane individuale reprezintă o sursă de creştere a riscului multor dezastre, din 1970 se utilizează o perspectivă „marxistă”, care atribuie vina în totalitate asupra structurilor politice şi economice de ansamblu;

o conceptul esenţial: „vulnerabilitate”: oamenii (locuitorii respectivelor zone) nu au nici un control asupra mediului, au acces limitat la informaţii şi resurse pentru a se apăra, şi devin victime inocente ale dezastrelor.

• creşterea populaţiei şi a economiei, instituţiile inadecvate, proasta infrastructură şi sărăcia amplifică vulnerabilitatea la dezastre.

Acceptarea riscului: felul în care oamenii evaluează şi acceptă riscurile nu este influenţat decât în parte de studiile ştiinţifice; alţi factori importanţi:

- măsura în care riscul este asumat voluntar sau impus - oamenii sunt de 1000 de ori mai dispuşi să accepte riscurile voluntare (ex: condusul auto) decât pe cele involuntare (ex: poluarea). Tot aici contează şi beneficiile aduse de acel fenomen sau comportament; cu cât sunt mai mari pentru propria persoană, cu atât riscul este mai acceptat;

- familiaritatea riscului – cele cu care oamenii sunt obişnuiţi sunt subestimate decât cele „exotice”;

- măsura în care fenomenul în cauză este înţeles de individ;

- vizibilitatea sa;

- predictibilitatea sa, măsura în care eventualul dezastru va fi „semnalizat” dinainte (ceea ce ar da oamenilor timp de pregătire);

- asocierea cu evenimente memorabile (ex: Cernobâl);

- gradul asocierii sale cu cancerul;

- mărimea catastrofei ce se poate produce;

- manifestarea dezastrului: imediată sau întârziată (riscurile cu consecinţe întârziate sunt mai acceptate);

- uşurinţa de a cuantifica riscul, de a estima efectele negative – importanţa zvonurilor, „miturilor”;

- tipul de expunere la risc: permanent sau ocazional (care face riscul mai acceptat);

- necesitatea: măsura în care fenomenul care crează riscul este necesar sau este un „lux”;

- măsura în care riscul este etic, „este pentru o cauză bună” – riscurile etice sunt acceptate mai uşor decât cele ce contravin normelor morale;

- echitatea distribuirii pericolului - inechitatea fiind situaţia în care unii oameni sunt mai protejaţi decât alţii; în general, cei săraci şi minorităţile sunt mai expuse dezastrelor;

- măsura în care individul poate controla expunerea la risc,

- resurse materiale personale;

- vârstă;

- experienţa anterioară cu dezastre;

- credibilitatea informaţiilor despre dezastre;

- genul: femeile percep riscurile ca fiind mai mare, îşi iau mai multe măsuri de precauţie, dar îşi revin mai greu după un astfel de eveniment.