Ticurile sunt definite ca fiind mişcări sau vocalizări (sunete) bruşte, rapide, recurente (repetate), neritmice, ce au o componenta involuntara cat si una voluntara (pot fi reproduse inconstient sau pot fi controlate) şi care reproduc un act motor sau vocal normal.
Acestea, se pot controla uneori, dar efortul este similar cu retinerea unui stranut, care, la un moment dat, tot trebuie eliberat.
Ticurile au o evolutie inegala, capricioasa: pot fi accentuate in cazul unei emotii puternice, in perioade tensionate si mai pot fi inrautatite de conditii de stres, de oboseala, de starea de excitare, sau atunci cand ticul a fost observat de cei din jur.
Ele scad in intensitate atunci cand persoana se relaxeaza si, de asemenea sunt mai putin frecvente atunci cand acea persoana este concentrata asupra unei anumite activitati.
In timpul somnului, ticurile dispar complet.
Conform opiniei specialistilor, exista trei tipuri de ticuri. Unele sunt motorii si se numesc astfel pentru ca implica miscari ale corpului (clipitul, sucirea capului, scuturatul piciorului când se şede, ridicatul umerilor, rosul unghiilor, etc. ), altele sunt verbale, manifestandu-se prin sunete sau cuvinte, iar ultima categorie include ticurile complexe, care combina secvente complicate de ticuri verbale dar si motorii.
Fundamentele Psihologiei
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.