OBIECTUL ŞI ISTORICUL APARIŢIEI PROFESIEI
Ca profesie, apare la începutul sec. XX, cu 3 premise importante:
- a apărut o diferenţiere a claselor sociale bogată şi săracă, care s-a accentuat;
- multiplicarea şi agravarea problemelor sociale: războaie, foame, crize economice;
- diminuarea funcţiei asistenţiale a Bisericii (secularizarea a dus la descentralizare)
1883 – este anul în care asociaţiile de binefacere pun problema pregătirii de personal specializat
1897 – New York – prima şcoală de asistenţă socială
În Marea Britanie, se produce apropierea dintre clasele sociale sărace şi bogate, producându-se aşa-numitul settlement. Asistenţa consta în creşterea şi educarea copiilor, asistenţă acordată tinerelor mame, asistenţă juridică, asistenţă medicală.
Promotorii primelor case sociale vedeau reconstrucţia socială ca o problemă de justiţie şi nu ca o problemă de binefacere creştină.
La începutul secolului XX, odată cu apariţia acestei profesii, a apărut şi o nouă strategie asistenţială, bazată numai pe modelul medical – casework. Premisele medicale ale acestei strategii au fost 4: o igienă precară, răspândirea unor boli specifice: TBC, probleme de malnutriţie, alcoolismul.
DOMENIUL PROFESIEI DE ASISTENT SOCIAL
Schema comunicării
mesaj
E R
canal de comunicare
asistent – asistat – relaţie de comunicare bilaterală
Asistentul trebuie să descopere cauzele sociale pe care medicul le poate ignora, cauze care întreţin şi agravează problema respectivă. Asistentul social lucrează în special cu persoane din categoriile marginale şi deviante, cu grupuri de risc (adolescenţii), cu indivizi aflaţi în criză (şomerii) şi trebuie să înţeleagă impactul socialului asupra dezvoltării atitudinilor şi comportamentelor lor.
Asistenţa socială cuprinde elemente de sociologie, antropologie, psihologie. Principalele metode de asistenţă socială sunt: metoda intervenţiei medicale (casework) şi metoda intervenţiei.
Metoda casework pune accent pe ceea ce nu funcţionează din punct de vedere medical, abordează numai sub acest aspect problema, antrenează asistentul social într-un proces de autoanaliză a activităţilor, acţiunilor.
Metoda intervenţiei pune accentul pe ceea ce este normal şi obişnuit în viaţa cotidiană; se pune problema raporturilor dintre relaţiile de întrajutorare şi mediul social.
Există 10 profesii asistenţiale:
1. puericultorii – se ocupă în principal de copiii din mediul spitalicesc şi din alte
instituţii de protecţie infantilă – are loc o monitorizare a creşterii şi dezvoltării din punct de vedere fizic.
2. consilierii în economie socială şi familială – îi ajută pe cei care sunt într-o stare
mai precară să gestioneze bunurile materiale de care dispun şi să se adapteze la condiţiile sociale.
3. delegaţii de tutelă – se ocupă de aplicarea hotărârilor judecătoreşti privind prestaţiile
familiale în situaţiile în care minorii sunt supuşi unui tratament necorespunzător (abuzuri, igienă precară)
4. asistentele familiale – efectuează anumite activităţi menajere în familiile cu probleme
deosebite
5. animatorii socio-culturali – se ocupă de organizarea şi desfăşurarea unor activităţi
culturale, sportive, educaţionale, în care sunt atraşi mai ales tinerii din mediile nefavorizate
6. educatorii specializaţi pe diferite tipuri de activităţi pedagogice şi psihologice recuperatorii
7. educatoarele – se suprapun cumva cu cele din categoria anterioară
8. menajerele şi îngrijitoarele – se ocupă de persoane de vârsta a III-a şi invalizi
9. asistenţii sociali din diferitele instituţii, şcoli şi spitale
10. agenţia sau serviciul social.
SISTEMUL DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ DIN ROMÂNIA
Asistentul social Zamfir oferea în 1995 prima definiţie a asistenţei sociale din actualul sistem: “Asistenţa socială este un ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate şi servicii specializate de protejare a grupurilor şi comunităţilor cu probleme speciale”.
Asistenţa socială se acordă indivizilor prin tehnici individuale de intervenţie şi grupurilor prin tehnici de terapie de grup.
Alţi autori definesc asistenţa socială ca o instituţie care are funcţia de a asigura un ajutor membrilor comunităţii pentru a satisface trebuinţele multiple ale omului. Serviciul social are ca scop principal să insereze individul, familia, grupurile şi colectivităţile în mediul social uman.
UVT psihologie seminar 1 si 2
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.