Relația Motivație - Performanță

Vreme îndelungată, străluciţi pedagogi au încercat să găsească metodele cele mai eficiente pentru a obţine rezultate cât mai bune cu subiecţii asupra cărora îşi răsfrângeau cunoştinţele. Se vede faptul că au reuşit pentru că omenirea a progresat. Se naşte însă întrebarea: care ar fi trebuit să fie progresul posibil şi care este cel atins? Unde şi spre ce ne îndreptăm progresând? De la ce am pornit şi unde vom ajunge?

La baza avansării ştiinţei stă incontestabil inteligenţa omului, care nu s-a limitat la satisfacerea necesităţilor biologice, şi-a dorit mai mult şi a obţinut. A găsit însă OMUL cheia deplinei sale realizări? Se pare că da, poate că nu.

Cu certitudine, mobilul dezvoltării intelectuale umane a fost iniţial motivaţia, mai întâi, a supravieţuirii. Aceasta l-a împins la activităţi cât mai complexe, care au implicat un schimb energetic substanţial şi informaţional dintre organism şi mediu, a generat schimbări fiziologice, psihologice şi sociale. Se poate afirma, la modul cel mai general, că motivaţia reprezintă forţa motrică a dezvoltării umane şi a progresului social. Pe măsură ce creşte intensitatea motivaţiei, creşte şi nivelul performanţei.Cum putem folosi noi, cadrele didactice, motivaţia pentru a obţine rezultate şcolare cât mai înalte?

Trebuie amintit faptul că randamentul şcolar reprezintă rezultatul unor procese intelectuale măsurabile din anumite perspective în care sunt implicate atât personalitatea celui asupra căruia se produce actul instruirii, cât şi a celui care dirijează / îndrumă acest act.

În şcoală putem descoperi un mare număr de motive generale sau speciale, care provoacă activitatea sau inactivitatea, randamentului ridicat sau scăzut al elevilor.

Asemenea motive sunt:

- curiozitatea şi dorinţa de a înţelege faptele şi fenomenele din jur;

- satisfacţia produsă de activităţile constructive, pe care le oferă şcoala;

- urmărirea cunoştinţelor care satisfac interesele şi care dezvoltă perceperile;

- însuşirea sistematică a unor cunoştinţe şi deprinderi care urmăresc scopuri

îndepărtate(de pildă elemente de electronică, automatică utile lor în anii viitori);

- sentimentul plăcut al progresului, al creşterii degajată din îmbunătăţirea continuă a performanţelor şcolare;

- câştigarea afecţiunii şi aprecierii învăţătorului a colegilor-care întăreşte

sentimentul apartenenţei la un colectiv;

- dorinţa de a fi lăudat de cei din jur pentru rezultatele obţinute;

- dorinţa de a ocupa un loc de frunte în competiţie;

- dorinţa de cooperare, de afirmare prin acţiuni de grup;

- dorinţa de a se simţi în siguranţă morală, de a evita nesiguranţa, pedepsele etc.

Cel mai important mijloc de formare a intereselor de cunoaştere pentru diferite domenii de activitate îl constituie procesul de învăţământ, completat cu activităţile extraşcolare. Acestea, dacă sunt bine organizate trezesc interesul elevilor spre anumite domenii de activitate, ajutându-i în acelaşi timp să-şi dezvolte aptitudinile de care dispune. Lecţiile desfăşurate la întâmplare, fără conţinut şi motivaţie, cunoaşterea superficială a unor domenii de activitate, nu trezesc elevilor interese de cunoaştere. Dar lecţiile bine pregătite, documentate, îmbinate activităţile extracurriculare, bazate pe metode noi, moderne (problematizarea, mozaicul, brainstormingul, ciorchinele, etc.) care activizează elevii, stimulează curiozitatea, dorinţa de a căuta, cerceta, şi descoperi adevăruri ştiinţifice. Astfel, se dezvoltă motivaţia cognitivă, se oferă elevilor posibilitatea formării deprinderilor de a observa şi căuta esenţialul, de a formula judecăţi de valoare, manifestând o atitudine emoţională şi personală.

Elevii manifestă preferinţe selective faţă de anumite obiecte sau situaţii din mediul înconjurător. Această orientare activă, persistentă şi selectivă către un obiect preferat sau căutat, ce dinamizează şi direcţionează comportamentul uman, poartă numele de motivaţie.

Ea este în acelaşi timp o sursă de energie şi de direcţie(orientare), constând într-un ansamblu de trebuinţe şi tendinţe. Studierea factorilor motivaţionali de către unii cercetători (Nutin T. Bogdan) a dus la clasificarea trebuinţelor în:

-trebuinţe biologice (nevoia de hrană, apă, odihnă, de orientare, de apărare şi

afecţiune, etc.).

-trebuinţe învăţate (nevoia de manipulare a obiectelor, de de percepţie şi de

explorare a mediului înconjurător, de protecţie în faţa pericolelor, trebuinţa de bani,etc.)

-motive sociale rezultate din interacţiunea individului cu mediul socio – cultural (de

comunicare, de formare a personalităţii, de autodepăşire, etc.).

O clasificare interesantă a varietăţii trebuinţelor care stau la baza activităţii umane este cea realizată de psihologul american Abraham Maslow. Modelul ierarhic al trebuinţelor umane, dispus sub forma unei piramide, cuprinde următoarele categorii de trebiunţe: