Comunicarea este interacţiune, interpretare comună, relaţie, acţiune, efect de reducere a incertitudinii într-o situaţie dată, echivalentă dintre codificare (la sursă) si decodificare (la destinatar). Ea presupune cel puţin trei elemente – comunicator, mesaj, receptor.
În acest context, mass media devine comunicatorul, publicul devine receptorul, iar mesajul este informaţia sau mesajul mediatic emis de către instituţia media.
Fiecare canal mediatic care reflectă o anumită tematică trebuie să ţină cont de segmentul căreia i se dedică, adică publicul ţintă. Astfel, în dependenţă de valorile social morale, de vârsta şi interesele acestuia se şi formează un ansamblu de subiecte care satisfac aşteptările acestuia.
Rolul mass-mediei în plan social, cultural, economic, organizaţional, care acreditează sintetic următoarele funcţii:
- funcţia de informare, ce satisface o incontestabilă trebuinţă umană.
- funcţia de interpretare, ce se manifestă atât de explicit prin producţii jurnalistice de genul editorialului sau al comentariului. Primul exprimă punctul de vedere oficial al organului de presă, pe când cel de-al doilea face cunoscute publicului numai opiniile personale ale autorului său. Sunt cuprinse aici şi selectarea informaţiei transmise şi stabilirea unor priorităţi percepute de receptori drept adevarate ierarhii de importanţă.
- funcţia instructiv-culturalizatoare, care se referă atât la furnizarea explicită de cunoştinţe cultural-ştiintifice, ca în cazul unor filme documentare sau pagini de popularizare a ştiintei din publicaţiile periodice, cât şi la promovarea, într-o „formă mai puţin evidentă, dar cu atât mai persuasivă, a valorilor, normelor, modelelor de comportament ce ţin de paradigma culturală a societăţii, la a cărei stabilitate contribuie astfel, într-o masură deloc neglijabilă.
- funcţia de divertisment, care răspunde dorinţei de relaxare a omului stresat de solicitările profesionale, dar şi setei de evadare într-un univers imaginar a neadaptatului.
În ansamblu, atât funcţiile, aşeptările publicului dictează politica editorială a instituţiei media. Religia este una din tematicile cu o abordare delicată. Cei care intenţionează să scrie un material de presă cu tentă religioasă trebuie să fie foarte bine informaţi, şi să deţină informaţii foarte exacte privind subiectul mediatizat. Publicul vizat în acest caz reprezintă persoanele interesate de religie, enoriaşii, dar şi oamenii de rând.
Cel mai bun exemplu al modului în care faptul religios contemporan se reflectă în mass-media sunt emisiunile satirice. În Franţa, ţară de tradiţie anticlericală, celebra, longeviva şi mult imitata emisiune de marionete „Les Guignoles de l’info” atinge prin glumele sale nu doar persoana Papei, ci şi Biserica catolică în ansamblu, ca instituţie. Actiunea de „desacralizare” astfel operată se răsfrânge asupra unor ritualuri catolice de bază, chiar asupra unor aspecte sensibile ale dogmei. Cu toate acestea, autorii emisiunii au avut întotdeauna o distanţă respectuoasă faţă de biserică, încercând să nu atingă în mod direct sensibilitatea religioasă a unei anumite părţi dintre spectatori. Ca o paranteză, ar mai trebui menţionat şi faptul că Occidentul înregistrează în acest moment o anumită reticenţă faţă de utilizarea simbolurilor religioase în mass-media, consecinţă directă a hiper-sensibilităţii musulmane faţă de subiect.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
