Fotografia în Presă

Fotojurnalismul poate fi definit ca o realitate vizuală a informaţiei care devine mai credibilă pentru cititor dacă este însoţită de imagine. Consumatorul de informaţie are tendinţa de a da crezare dacă şi vede: „cred ceea ce văd”. Însă fotografia nu înlocuieşte informaţia, ea o completează, aduce o mai mare bogăţie de detalii ce sunt descoperite de către cititor. Mai mult, o fotografie de presă bună dă impresia cititorului că este martor ocular, obligându-l la propriile concluzii. Nu întotdeauna o fotografie corect executată este şi cea mai bună ca şi fotografie de presă, ea pierzând valoare în faţa unei fotografii mai puţin reuşite tehnic, dacă aceasta ilustrează cel mai bine evenimentul, completează articolul cu informaţie suplimentară sau creează o legătură emotivă între cititor şi secvenţa de realitate abordată ca subiect, determinând implicarea cititorului.

Istoria fotografiei, teoretic, a început în 7 ianuarie 1839, când omul de ştiinţă François J. D. Arago a anunţat în plenul sesiunii Academiei de Ştiinţe descoperirea unui nou mijloc de a crea imagini (realizând imagini pozitive direct pe hârtie cu clorură de argint). Brevetul fotografiei a fost cumpărat de guvernul francez ca bun comun universal. Fotografia venea în întâmpinarea nevoilor şi a dorinţelor de a reproduce lumea înconjurătoare şi mai ales a portretelor.

Ilustrarea ziarelor şi a revistelor era atribuită gravorilor prin desene executate manual, ce le realizau pe teren în cazul evenimentelor anunţate sau în redacţii, după descrierea reporterilor. Odată cu descoperirea fotografiei, desenatorii puteau lucra mai uşor şi atent, având fotografia subiectului în faţă.

Marea răspândire a fotografiei se datorează presei ilustrate cu tiraje foarte mari, pentru a se putea satisface necesarul de imagini din publicaţii. Treptat, se poate spune că apare un nou gen de fotografie: fotojurnalismul sau fotografia de presă (la început nu a fost recunoscută ca gen distinct). Adeseori pentru realizarea sau obţinerea exclusivităţii de la diverse evenimente, în vederea publicării se cheltuiesc sume importante de către marile trusturi de presă. Revista „Life”, de exemplu, pentru a avea exclusivitatea imaginilor de la asasinare a preşedintelui Kennedy, a plătit unui amator ce filmase din întâmplare întreaga secvenţă, suma fabuloasă de 40,000$.

Încercând să exploateze la maxim potenţialul fotografiei, între 1930 – 1940, în marile publicaţii, mai ales în reviste, apar instantanee din viaţa cotidiană (cu predilecţie în Germania, mai apoi şi în America). Cei fotografiaţi nu conştientizau acest lucru. Pentru a se sublinia realismul, adevărul, fotoreporterii lucrau la lumina ambientală, evitând folosirea flash-ului, păstrând astfel ambianţa şi atmosfera locului. Noutatea revistelor ilustrate în aceste condiţii o reprezintă fotoreportajul, ce constă în expunerea unei teme/ subiect printr-o înşiruire de fotografii, practic o naraţiune.

Se poate spune că presa este prima care recunoaşte caracterul de document al fotografiei (ca o relatare adevărată) ce are o mare importanţă în viitor, vorbind despre oameni, locuri, evenimente şi fapte ce nu mai sunt.

Fotografia este ancorată în realitate dar cu toate acestea fotograful nu este constrâns la o copiere exactă sau la o reproducere întâmplătoare. O fotografie de presă poate fi realizată astfel încât să producă un şoc vizual. Falsificarea fotografiei tipărite în presă o excludem deontologic, nefăcând onoare niciunui fotoreporter care se respectă. Fotografia poate minţi doar în măsura în care prezintă realitatea dintr-un singur unghi, decupând numai o parte dintr-un întreg. Fotoreporterul nu poate fi neutru, obiectiv, cel mult mai puţin subiectiv, el trebuind să relateze realitatea, nu să o copieze. Cu toate acestea aparatul de fotografiat nu poate surprinde decât unul din multiplele aspecte ale unui subiect. Realitatea în timpul fotografierii este supusă unei selecţii inteligente, sensibile, bine cumpănite prin prisma personalităţii fotoreporterului, lăsând să treacă numai ideile şi aspectele pe care le consideră grăitoare şi valoroase, care ilustrează cel mai bine subiectul. Alegând momentul şi decupajul potrivit în momentul declanşării, inconştient sau nu, fotoreporterul se implică în relatarea evenimentului, determinând astfel o primă selecţie a informaţiei transmise prin intermediul imaginii. Obiectivitatea pentru fotoreporter este o condiţie esenţială, urmaţă de reflexe şi capacitate de decizie instantanee. Fotografia de presă este un mijloc de exprimare ce provoacă gândirea, apelând la cunoştinţele tehnice ale fotoreporterului, determinând luarea celei mai bune decizii pentru condiţiile întâlnite în teren.

Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, sectia Jurnalism.