Seminarii Tehnici Comerciale

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

Seminar nr.1

Locul şi rolul proceselor secundare şi principale în sistemul tehnologic al magazinului

Magazinul este un “vânzător” de prim ordin, fie că este organizat în forma de vânzare cu autoservire, fie în forma clasică unde progresele înregistrate în prezentarea mărfurilor, la vederea clientului, ca şi aspectul agreabil şi modern al acestuia preiau unele atribute din munca vânzătorului.

Frecventând un magazin, consumatorul “economiseşte” timp, efort, nefiind nevoie să se adreseze fiecărui producător pentru a-şi acoperi cerinţele de consum care pot fi destul de largi ( hrană, îmbrăcăminte, igienă personalî, dotare şi întreţinere a locuinţei etc.).

Deci, magazinul produce servicii şi oferă consumatorului mijlocul de a le obţine prin actul de vânzare.

Structura funcţională a magazinului

Suprafaţa unui magazin se poate diviza în funcţie de mărimea şi profilul său, vechimea clădirilor în care acestea îşi desfăşoară activitatea, modul de realizare a construcţiei (cu unul sau mai multe niveluri), astfel :

a) sala de vânzare, în cadrul căreia are loc procesul de vânzare a mărfurilor;

b) depozitul de mărfuri, destinat păstrării mărfurilor şi continuităţii procesului de vânzare;

c) spaţiul tehnic (vestiare, grupuri sanitare, instalaţii tehnice, birouri).

O importanţă deosebită pentru organizarea magazinului o are, printre altele, forma şi mărimea sălii de vânzare. Experienţa demonstrează că există o mare diversitate de forme ale sălii de vânzare. Sunt preferate formele pătrate şi dreptunghiulare (cât mai apropiate de forma pătrată) datorită condiţiilor optime de vizibilitate şi de orientare a cumpărătorilor în sala de vânzare, de amplasarea mobilierului şi utilajelor, de stabilirea celor mai raţionale fluxuri ale mărfurilor, personalului şi cumpărătorilor.

Sala de vânzare trebuie să aibă create condiţii de iluminare naturală care să asigure, în timpul zilei, vizibilitate până în cele mai îndepărtate locuri, să permită studierea amănunţită a mărfurilor expuse, precum şi distingerea fără efort, a întregii palete coloristice a mărfurilor.

Tehnologia amenajării suprafeţei de vânzare

Organizarea interioară a suprafeţei de vânzare reprezintă, într-o anumită măsură, modul de prezentare a magazinului, “argumentul” său, maniera sa de exprimare în cadrul dialogului pe care-l stabileşte cu clientela.

O asemenea viziune, presupune ca magazinul să fie proiectat din interior spre exterior, începând de la punctul de vânzare (raionul).

Atât în proiectarea noilor magazine, cât şi în remodelarea celor existente, se urmăreşte, în esenţă, crearea unei ambianţe care să promoveze în cel mai înalt grad vânzările, realizarea unei legături optime între diferitele componente ale sistemului pe care îl formează ansanblul suprafeţei de vânzare.

Dimensionarea raioanelor

Funcţionalitatea eficientă a magazinului este condiţionată de modul cum se va soluţiona repartizarea suprafeţei de vânzare pe raioane, dimensionarea optimă a acestora având consecinţe nemijlocite asupra cifrei de afaceri, ca şi asupra nivelului de servire a clienţilor.

Suprafaţa de vânzare a unui raion depinde mai multi factori, printre care :

a) Volumul şi structura asortimentului de mărfuri comercializat;

b) Formele de expunere şi vânzare, în interdependenţă cu tipul şi dimensiunile mobilierului utilizat;

c) Frecvenţa cererii de mărfuri a populaţiei, după sezon;

d) Obiceiurile de cumpărare a populaţiei;

e) Amplasarea magazinului şi particularităţile sale constructive.

Deşi, destul de dificil, se poate stabili o metodologie care să asigure alocarea orientativă pe grupe de mărfuri, a suprafeţei de vânzare a unui magazin. O asemenea metodologie presupune parcurgerea succesivă a următoarelor etape :

a) Determinarea unui număr teoretic de referinte, pornind de la un asortiment-tip pentru fiecare raion ;

b) Determinarea stocului de etalare ;

c) Stabilirea unor norme de încărcare pe mp suprafată de etalare ;

d) Calcularea raportului dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată cu mobilier ;

e) Determinarea lungimii alocate fiecărui raion.

a) Numărul de referinţe - se stabileşte pe raioane sau familii de produse. Metoda practicată de alegere a asortimentului - tip pentru fiecare raion, presupune, la rândul ei, parcurgerea unui anume număr de etape intermediare :

Prima etapă : se stabileşte lista raioanelor şi familiilor de produse care trebuie implantate. Un magazin va avea, de regulă, urmatoarele raioane alimentare : mezeluri, brânzeturi, carne, fructe şi legume, produse congelate, băuturi, băcănie uscată. Implantarea unui raion nealimantar în acest magazin este condiţionată de mărimea acestuia. Astfel, având în vedere talia magazinului, se impune o analiză grafică, pentru care se are în vedere :

- Suprafaţa minimă necesară pentru a introduce o anumită categorie de articole nealimentare;

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Seminarii Tehnici Comerciale.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
4.5/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
13 pagini
Imagini extrase:
13 imagini
Nr cuvinte:
4 150 cuvinte
Nr caractere:
21 682 caractere
Marime:
18.91KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Marketing
Predat:
la facultate
Materie:
Marketing
Sus!