Managementul Stocurilor

Politica de aprovizionare este responsabilă de optimizarea performanţelor unei întreprinderi. Responsabilului cu aprovizionarea îi revine sarcina de a asigura în permanenţă resurse materiale, produse sau mărfuri necesare desfăşurării unei activităţi continue.

Stocurile reprezintă cantităţi de resurse materiale, produse sau mărfuri acumulate în depozitele de aprovizionare ale unităţilor economice într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioadă de timp determinată, în vederea unei utilizări ulterioare şi/sau a comercializării.

Stocul este o rezervă de material destinat să satisfacă cererea beneficiarilor, aceştia identificându-se, după caz, fie unei clientele, fie unui serviciu de fabricaţie ( stocuri de materii prime sau semifabricate), fie unui serviciu de întreţinere (articole de consum curent sau piese de schimb), fie unui serviciu de după vânzare (piese detaşate).

Stocurile deţinute de o firmă sunt formate din:

- stocuri de materii prime – mărimea acestora este dependentă de producţia planificată, de gradul de eficienţă a realizării aprovizionării şi producţiei, de caracterul sezonier al vânzărilor, de relaţia cu furnizorii;

- stocuri de produse în curs de execuţie – mărimea acestora este determinată de intervalul de timp necesar realizării procesului complet de producţie (în care stocul de produse respectiv este parte integrantă), astfel optimizarea acestei categorii de stocuri se poate înfăptui prin scăderea duratei ciclului de producţie, respectiv de comercializare;

- stocuri de produse finite – sunt influenţate de volumul producţiei şi de ritmul vânzărilor.

Managementul stocurilor presupune cunoaşterea valorii totale a stocurilor, care se determină prin însumarea stocului de lucru (în

funcţie de volumul producţiei şi de cifra de afaceri) cu stocul de siguranţă (necesar dacă aprovizionările se realizează cu întârziere sau în situaţia în care cererea este mai mare decât cea previzionată)

Ca proces economic complex, managementul stocurilor are o sferă largă de cuprindere, aceasta incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, optimizare a amplasării stocurilor în teritoriu, de repartizare a lor pe deţinători, de formare şi evidenţă a acestora, cât şi probleme de recepţie, de depozitare şi păstrare, de urmărire şi control, de redistribuire şi mod de utilizare.

Problematica stocurilor ia în considerare câteva imperative de interes major:

- Care este nivelul cererilor constante şi cel al cererilor potenţiale?

- Ce influenţă au acestea asupra nivelului stocului de materiale sau produse?

- Ce servicii trebuie asigurate pentru cumpărarea aducerea şi stocarea materialelor sau pentru livrarea – vânzarea din stocuri?

- Care trebuie să fie dimensiunea stocurilor?

- Poate fi suportat fenomenul de epuizare a stocurilor în anumite perioade?

- Ce sistem de conducere-control al stocurilor trebuie adoptat?

- Aprovizionarea trebuie să se realizeze în loturi de materiale mari sau mici?

- Când vânzările de produse se abat de la previziuni, cum trebuie ajustate stocurile?

- Cum programăm fabricaţia pentru a forma stocuri care să asigure ritmicitatea?

- Care sunt variantele de răspuns la aceste întrebări în cazul producţiei continue şi discontinue?

Managementul stocurilor este important pentru35:

- asigurarea ritmică a vânzărilor şi evitarea pierderii de vânzări şi chiar a încrederii cumpărătorilor;

- asigurarea cu materii prime şi materiale a producţiei şi evitarea golurilor de producţie;

- meţinerea capacităţii de plată a întreprinderilor, un management defectuos putând determina falimentul;

- performanţele întreprinderii, având în vedere relaţia directă dintre cheltuielile aferente stocurilor şi profitul întreprinderii;

- implicaţiile asupra ciclului de conversie asupra numerarului, conversia stocului în lichidităţi fiind o componentă importantă a acestui ciclu.

Cu toate că stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar în mod obiectiv, să se recurgă la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se asigura ritmicitatea producţiei materiale şi a consumului. Fără stocuri nu se pot utiliza corespunzător capacităţile de producţie, prin urmare nu sunt satisfăcute cerinţele beneficiarilor, nu se pot desfăşura o serie de operaţii din sistemele aprovizionare şi desfacere cu cheltuieli rezonabile.

Rolul determinant al stocurilor este evidenţiat de faptul că acestea asigură certitudine, siguranţă şi garanţie în alimentarea continuă a producţiei şi /sau în ritmicitatea desfacerii.

Aborbări ale noţiunii de stoc

Din punct de vedere al producţiei stocurile pot fi:

a) stocuri de materii prime şi materiale destinat consumului unităţilor de producţie (stocul de producţie, stoc în amonte);

b) stocuri de produse finite, destinate livrării către beneficiari; (stocul de desfacere, stoc în aval);

c) stocuri destinate asigurării funcţionării continue a unor maşini sau a unor linii de fabricaţie (stocul interoperaţional).

Ponderea cea mai mare o deţine stocul de producţie.

Din punct de vedere al rolului jucat pe plan economic stocurile pot fi:

a) stocuri cu rol de regulator au ca rol reglarea fluxurilor de intrare şi de ieşire ale produselor între două stadii succesive ale procesului tehnologic;

b) stocuri cu rol strategic sunt formate din piese sau din subansamble folosite de serviciul de întreţinere, necesare înlocuirii rapide a lor în caz de avarie la instalaţiile vitale ale întreprinderii;

c) stocuri speculative sunt mai puţin legate de activitatea agenţilor economici şi se referă în general la produse şi materiale rare, a căror valoare nu este fluctuantă.

Din punct de vedere al modului de gestionare există:

a) stocuri cu gestiune normală;

b) stocuri cu “afectare directă” (comandate special pentru o anume comandă);

c) stocuri “fără gestiune” (din magaziile intermediare, cu o supraveghere globală);

d) stocuri de produse consumabile;

După participarea la procesul de circulaţie a mărfurilor, stocurile se grupează astfel:

a) stoc activ (stoc curent) exprimat prin cantitatea de mărfuri atrasă, consumată în procesul de vânzare şi care a asigurat continuitatea desfacerilor;

b) stocul pasiv, prin opoziţie este reprezentat de cantitatea rămasă după vânzare (echivalentul stocului de siguranţă).