1. Repere pedagogice ale reformei
Reforma învãtãmântului pânã în 2000 a cuprins în principal componentele
de curriculum si management, care în lumina politicilor educationale ale vremii au
reprezentat prioritãti. Focalizarea reformei pe domenii punctuale ale sistemului de
învãtãmânt, ca cele enuntate mai sus, este fundamentatã de numeroase publicatii
ale M.E.N. si a altor organisme abilitate (a se consulta : www.edu.ro , cuvinte
cheie – reformã si management, perioada 1997 - 2000)
Analizele asupra inovãrilor în învãtãmânt relevã cã pânã în 1997 acestea au
fost putin relevante. Primii cinci ani ai deceniului 2000 sunt caracterizati de
amânarea sau blocarea reformei învãtãmântului. Tematica reformei în educatie
începe sã re-capete contur si sã re-devinã subiect de dezbatere sistematicã doar
dupã 1996 si 1997, fapt unanim recunoscut.
Începând cu 1996 s-au organizat numeroase dezbateri pedagogice si nepedagogice
cu privire la felul reformei învãtãmântului în noua perioadã de
tranzitie. Rezultatele acestor dezbateri pot fi sintetizate în urmãtoarele alternative
ale dezvoltãrii, dar validarea lor pe terenul scolii rãmâne mereu o temã
controversatã.
• Reforma prin extensiune , prin generalizarea unor experiente reusite la
nivel local sau zonal (grãdinite, scoli, licee sau universitãti) spre sistemul
educational în ansamblul sãu. Se asumã, în acest caz, un model sau prototip al
schimbãrii, dezvoltat situational sau conjunctural, dar investit cu atribute
cvasigenerale. Sunt inovatii pedagogice, care rãmân în parte solitare, exemplare
unice la nivelul teoriei si al practicii didactice. scoala Waldorf, sistemul Step-by-
Step, sitemul Montessory etc sunt doar câteva exemple de schimbãri la scarã
redusã în învãtãmânt. Pedagogiile alternative au pãtruns la noi cu prea multã
usurintã, fãrã o politicã educationalã coerentã la nivelul sistemului educational si
fãrã un concept de evaluare pertinent.
• Reforma de inovare, de accelerare a schimbarilor incepute. Dificultatea în
adoptarea acestui model de reformã, la noi, constã în faptul cã pânã în 1996 nu se
poate vorbi de începutul unor schimbãri semnificative.
• Reforma de sistem, (a se întelege) de structurã a sistemului educational.
2
Evolutia sistemelor educationale în lume relevã cu argumente solide cã felul
în care aratã învãtãmântul astãzi este rezultatul proiectãrii si implementãrii
reformei, atât la nivel global, cât si asupra componentelor sale. O notã aparte
distinge sistemele educationale moderne de cele traditionale (comeniene).
Structura lor a cunoscut o reformã fundamentalã; organizarea ierarhicã, pe
verticalã a învãtãmântului a fãcut loc uneia dupã modelul retelei (V. Chis, 1988).
2. Modelul inovatiei si varianta aplicatiilor
Experienta acumulatã convinge cã reforma parcurge etape strict determinate,
înfãptuirea uneia fiind premisã pentru debutul celei urmãtoare. În linii generale,
aceste etape ar cuprinde urmãtoarele:
Elaborarea Proiectarea Inovarea componentelor
politicilor educationale noii structuri procesului de învãtãmânt
Continut Metode Forme de
(curriculum) de organizare etc.
Procesul reformei la noi, desi parcelar, dar fundamentat în conceptie, nu se
realizeazã cu suficientã consecventã pe teren, aici lipsind articularea între noile
paradigme ale educatiei si demersurile practicii.
Exemple:
• Noile “Programe cadru” pentru învãtãmântul preuniversitar diversificã
oferta curricularã: curriculum obligatoriu (national); curriculum local (la
dispozitia / decizia scolii) si curriculum individual (optional). La nivelul
scolii se manifestã destul de frecvent tendinta de a alipi volumul de
curriculum local si optional la cel obligatoriu, ceea ce denatureazã
conceptul reformei.
• Dezbaterea curentã în scoalã asupra curriculumului se transformã uneori
în simple mimetisme verbale. La nivel conceptual, curicumul substituie
curriculum, ceea ce dezarmeazã orice interventie avizatã asupra
operationalizãrii conceptului.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
